Antena Căutare

Câteva reguli de bază pentru cei care își propun să slăbească în acest an

Anca Alungulesei, terapeut nutrițional, creatoarea metodei de slăbit PSIHO DIETA, îți recomandă câteva reguli de bază pentru cei care își propun să slăbească în acest an.

Invitată în cadrul matinalului Super Neatza, Anca Alungulesei, terapeut nutrițional, cunoscută pentru metoda de slăbit prin psiho dietă, ne recomandă câteva reguli de bază pentru cei care își propun să slăbească în acest an.

Iată care sunt cele câteva reguli pentru o dietă corectă de slăbit:

Prima regulă de bază pentru cei care vor să reducă cantitatea de grăsime din organism, dar nu și masa musculară este să scadă cantitatea de carbohidrați din alimentație: paste, orez, cartofi, făinoase, fructe și legume cu indice glicemic mare, etc., dar să crească cantitatea de grăsimi sănătoase.

A doua regulă importantă într-o dietă de slăbire este aceea de a renunța la gustările dintre mese, sau la obișnuința de a ronțăi ceva atunci când se stă la povești, la televizor sau pe telefon. Obișnuința de a ronțăi ceva trebuie eliminată prin metoda psiho-dietei, sau, trebuie să alegem ingrediente sănătoase care ne aduc și un aport de beneficii organismului cum ar fi nucile, alunele și alte fructe oleaginoase, dar cu măsură, fără a depăși cantitatea recomandată de maxim 50 grame pe zi. O variantă sănătoasă o mai reprezintă boabele de cacao care au un conținut mare de magneziu, necesar în curele de slăbire.

Citește și: Cum trebuie să urmăm corect o cură de slăbire pentru rezultate optime

Ce este psiho-dieta?

Psiho Dieta este o metodă de autoimpunere psihică, prin care singuri învățăm să ne refacem mental convingerile în ceea ce privește echilibrul dintre mâncare și greutatea corporală.

Printr-o astfel de metodă învățăm să înlocuim beneficiile externe care ne influențează obiceiurile alimentare și să dobândim o anume claritate mentala, care ne crește stima de sine, ne îmbunătățește foarte mult și stabilitatea emoțională, astfel încât ne putem controla stările de frică și anxietate legate de mâncare, greutate si sănătate, în general..

Prin psiho dietă învățăm să purtăm un dialog sănătos și benefic cu mintea noastră, adică învățăm să dăm indicații minții așa încât să accelerăm procesul de ardere a grăsimilor.

Citește și: Cum ne putem controla poftele alimentare prin psiho dietă

O a treia regulă de bază pentru atunci când ne propunem să slăbim este aceea de a ne hidrata organismul cu apă în care să adăugăm și puțină scorțișoară.Scorțișoara are rolul de a inhiba pofta de dulce.

O altă regulă este alegerea fructelor pe care le consumăm zilnic pentru aportul de vitamine. Trebuiesc alese fructe bogate în antioxidanți care să ajute organismul să lupte împotriva radicalilor liberi. Exemple de fructe bogate în antioxidanți ar fi citricele, fructele de pădure, fructele mici, colorate și mai puțin dulci. Important este să știm și când anume este bine să consumăm fructele. Fructele nu sunt recomandate a fi consumate după masă, ci cu 30 de minute înainte de masă.

O ultimă regulă de bază o constituie programul de somn. Se spune că în perioada dietei de slăbire, cu cât dormim mai mult, cu atât slăbim mai mult.

Pentru a nu pierde detalii importante despre cele câteva reguli de bază pentru cei care își propun să slăbească în acest an, recomandate de Anca Alungulesei, terapeut nutrițional, accesați și materialul video de mai sus!

Idei de salate sățioase pentu mese hrănitoare și pline de sănătate... Rețetă de spaghete în sos de roșii cu fructe de mare, prepatrată de Chef Nicolai Tand la Neatza cu Răzvan și Dani...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri niciodată”
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x