Antena Căutare

Atenție șoferi! Polițiștii fac raid! Amenzi de peste un milion de lei au fost aplicate tuturor proprietarilor de mașini care au făcut aceste greșeli

În luna noiembrie, poliţiştii din Galați au aplicat 238 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 70.000 de lei, şi 264 puncte penalizare.

Amenzi de peste un milion de lei au fost aplicate tuturor proprietarilor de mașini care au făcut aceste greșeli

”Luna trecută, cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, pentru oprire, staţionare, parcare neregulamentară (un număr de 138), iar alte 98 de sancţiuni au fost date, conform prevederilor HCL 260/2018, pentru: parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde, parcarea pe scuar, pe locurile destinate persoanelor cu handicap”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

În cadrul planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, în perioada ianuarie–noiembrie 2019, poliţiştii locali au aplicat 3.924 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.000.000 de lei, şi peste 3.400 puncte penalizare. Pentru fapte referitoare la circulaţia, oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi, altele decât cele prevăzute în OUG 195/2002, sancţiunile sunt cuprinse între 700 şi 2.500 de lei.

VIDEO/ Prima mașina zburătoare va apărea în 2021! Costă 600.000 de dolari, iar peste 70 de bucăți au fost precomandate... Ai o problemă la un geam electric al mașinii? Află cum rezolvi situația!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Ce trebuie să știi despre uzura neuniformă a anvelopelor autoturismului
(P) Ce trebuie să știi despre uzura neuniformă a anvelopelor autoturismului
Covorul roșu de la Premiile Oscar 2026. Cele mai spectaculoase ținute alese de vedete
Covorul roșu de la Premiile Oscar 2026. Cele mai spectaculoase ținute alese de vedete Catine.ro
(P) Înainte să cumperi maşina, Pilot Garage îți spune tot ce trebuie să ştii
(P) Înainte să cumperi maşina, Pilot Garage îți spune tot ce trebuie să ştii
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară Narva”
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și viitoarea soacră
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste de post cu ciuperci în sos de roșii. Rețetă rapidă
Paste de post cu ciuperci în sos de roșii. Rețetă rapidă HelloTaste.ro
Iranul amenință direct România: „Dacă permite SUA să folosească bazele, va exista un răspuns adecvat, politic și juridic”
Iranul amenință direct România: „Dacă permite SUA să folosească bazele, va exista un răspuns adecvat,... Antena3.ro
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea useit
Anunț important făcut de ministrul Muncii! Ce se întâmplă cu CASS-ul pentru pensii de peste 3.000 de lei și cu punctul de pensie
Anunț important făcut de ministrul Muncii! Ce se întâmplă cu CASS-ul pentru pensii de peste 3.000 de lei și cu... BZI
Țară bananieră: exportăm grâu - importăm pâine congelată și biscuiți de peste 600 milioane de euro
Țară bananieră: exportăm grâu - importăm pâine congelată și biscuiți de peste 600 milioane de euro Jurnalul
Zacuscă de post cu ardei copți: rețetă românească gustoasă, pentru borcane și pentru zilele aglomerate
Zacuscă de post cu ardei copți: rețetă românească gustoasă, pentru borcane și pentru zilele aglomerate Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Destinații de Paște pentru toate bugetele. Cât costă o vacanţă la mare sau la munte
Destinații de Paște pentru toate bugetele. Cât costă o vacanţă la mare sau la munte Observator
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 moduri de a încuraja relațiile de familie
5 moduri de a încuraja relațiile de familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari UseIT
Salată de ouă fierte cu leurdă și brânză, pentru gustări delicioase de primăvară
Salată de ouă fierte cu leurdă și brânză, pentru gustări delicioase de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x