Antena Căutare

(P) Ce investigații presupune eliberarea unei fișe medicale pentru permisul auto în București?

Te pregătești pentru obținerea permisului de conducere, iar gândul că va trebui să efectuezi câteva controale medicale te... tensionează? Ți-e frică de ace, halate albe, iar ideea de doctor îți creează disconfort? Pentru fișa medicală permis auto București, nu vei avea de-a face cu prelevarea probelor de sânge și nu vei fi întâmpinat în atmosfera specifică de spital, în cadrul clinicii autorizate pentru emiterea fișei auto. Din contră, vei pătrunde într-un spațiu cu un decor prietenos și un personal foarte amabil.

Eliberarea fișei medicale pentru permisul auto presupune parcurgerea unor examene de specialitate, prin care medicii vor decide dacă ești sau nu apt din punct de vedere fizic și psihic să conduci autovehiculul pe drumurile publice

Eliberarea fișei medicale pentru permisul auto presupune parcurgerea unor examene de specialitate, prin care medicii vor decide dacă ești sau nu apt din punct de vedere fizic și psihic să conduci autovehiculul pe drumurile publice. Această examinare este absolut necesară pentru creșterea nivelului de siguranță în trafic, însă nu are legătură cu testarea cunoștințelor de conducere, tehnice și practice. Așadar, personalul clinicii va evalua doar starea ta de sănătate fizică și psihică.

Prima etapă, verificarea documentelor personale pentru fisa medicala permis auto Bucuresti

În prima etapă, vor fi verificate documente precum: buletinul sau cartea de identitate, fișa de școlarizare, dacă ești cursant în cadrul unei școli auto, adeverința de la medicul de familie, în care să fie menționate eventualele boli cronice de care suferi, și ochelarii de vedere, în cazul în care ești purtător al acestora.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, dacă suferi de diabet de tip I, vei avea nevoie și de scrisoarea medicală eliberată de medicul diabetolog, în care să fie specificate diagnosticul, tratamentul și recomandarea de a fi apt pentru a conduce. În pachetul investigațiilor obligatorii necesare pentru fișa medicală permis auto București, nu se efectuează radiografia pulmonară și nu se recoltează probe de sânge.

6 specialități medicale obligatorii

Odată cu verificarea actelor, se va completa fișa pentru permisul auto cu datele necesare, după care vei putea începe vizitele medicale. Conform legislației în vigoare, trebuie să obții aviz favorabil din partea următoarelor 6 specialități medicale:

  • Oftalmologie;
  • ORL;
  • Ortopedie;
  • Medicină internă;
  • Neurologie;
  • Psihiatrie.

Consultația pneumologică

Dacă faci parte din grupa a II-a de conducători auto, ai autovehiculelor din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E, vei avea nevoie și de consultația pneumologică. Această investigație a fost declarată obligatorie pentru depistarea sindromului de apnee în somn.

Obținerea avizului psihologic

Ești cursant în cadrul unei școli de șoferi? Atunci pregătește-te și pentru obținerea avizului psihologic! Acesta va fi emis tot în cadrul clinicii în care vei efectua examenele medicale obligatorii, economisind timp și nemaifiind necesară deplasarea la alte unități de profil. Practic, toate investigațiile pentru fișa medicală permis auto București vor fi efectuate în aceeași locație, cabinetele de specialitate fiind alăturate.

Apt pentru a conduce?

În cazul în care ai trecut cu brio toate examenele medicale, pe fișă se va specifica faptul că ești apt pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Conform noii legislații, fișa medicală are acum valabilitate 1 an de zile de la data emiterii și poate fi utilizată pe teritoriul întregii țări, indiferent de orașul în care a fost emisă.

Ai fișa într-o singură zi!

Etapele pentru obținerea acestui document sunt bine organizate, astfel încât nu vei pierde timpul inutil și nu îți vei decala activitățile programate. Serviciile de calitate asigurate de personalul medical îți vor facilita întreg demersul necesar pentru a obține fișa medicală permis auto București într-o singură zi.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) iCAUR V27 în acțiune: prima experiență de condus în România
(P) iCAUR V27 în acțiune: prima experiență de condus în România
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x