Antena Căutare

Sondaj Fed: Economia SUA va avea nevoie de doi ani şi de alte mii de miliarde de dolari pentru a-şi reveni din criza coronavirusului

Economia Statelor Unite va avea nevoie de doi ani şi de alte mii de miliarde de dolari din partea Congresului şi a Rezervei Federale (Fed) pentru a-şi reveni complet din criza provocată de pandemia noului coronavirus, potrivit unui sondaj realizat de Fed şi CNBC în rândul analiştilor.

Rezerva Federală a alocat deja o sumă fără precedent de 6.450 de miliarde de dolari, iar cei 36 de participanţi la sondaj au spus că fondurile de susţinere vor urca în medie la 9.800 de miliarde de dolari.

Fondurile suplimentare vor fi oferite până la sfârşitul actualului trimestru, potrivit analiştilor.

Congresul, care a aprobat fonduri de 2.500 de miliarde de dolari, le va suplimenta cu 2.000 de miliarde de dolari.

“Opinia mea este că virusul în sine va dispărea în decurs de un an, dar impactul social şi economic va fi mult mai lung”, a declarat John Kattar, director de investiţii la Ardent Asset Management.

Articolul continuă după reclamă

Jack Kleinhenz, economist şef la National Retail Federation, a spus că ”Politicile de reacţie au fost corecte, dar acestea au nevoie de timp pentru a-şi face efectul în economice şi în sectoarele ţintite...Multe afaceri mici sunt în pericol”.

În pofida ajutorului uriaş, respondenţii anticipează că rata şomajului va urca la 19% până în luna august. Rata şomajului ar urma să scadă treptat până în decembrie la 11 şi la 7% până la sfârşitul lui 2021, care ar fi un nivel duplu daţă de cel anterior crizei.

”Cu creşterea şomajului şi a numărului de firme închise...perspectivele unei redresări puternice sunt depăşite de perspectiva mult mai realistă a unei perturbări structurale de lungă durată”, a spus Lindsey Piegza, economistă şefă la firma Stifel.

O proporţie de 3% dintre analişti consideră că economia nu îşi va reveni în totalitate până în trimestrul al doilea al anului 2022. Dar 19% anticipează că economia îşi va reveni până la sfârşitul acestui an, în timp ce alţi 19% cred că acest lucru se poate întâmpla chiar mai rapid, ceea ce reflectă gama largă de opinii legate de viteza şi forţa redresării.

”În timpul pandemiei, producţia şi consumul au fost în mare parte amânate, nu pierdute. Acest fapt mă determină să cred că economia va înregistra o redresare în V, la începutul trimestrului al treilea din 2020”, a scris Rob Morgan, director pentru strategie de marketing la firma US Energy Advisors.

În medie, respondenţii anticipează că PIB-ul SUA va scădea cu 24% în acest trimestru, declin urmat de o creştere de 4,7% în trimestrul al treilea şi o evoluţie solidă în trimestrul patru. Creşterile nu vor putea compensa însă pierderile din primul semestru, pe ansamblul acestui an fiind prognozat un declin de 5%.

Mark Zandi, economist şef la agenţia de rating Moody’s Analytics, consideră că descoperirea unui vaccin este esenţială pentru ca economia să îşi revină.

”Până atunci, orice redresare va fi dificilă, caracterizată de blocarea creşterii şi de o rată a şomajului aproapiată de 10%. Şi, chiar şi atunci, nu ne vom reveni complet înainte de jumătatea deceniului”, a apreciat Zandi.

Dobânda de politică monetară a Fed va rămâne aproape de zero în acest an şi va urca la 1,9% în 2021, potrivit analiştilor.

Sondajul a fost realizat săptămâna trecută, de joi până sâmbătă.

Sursa : news.ro

Economia României: Investiți bani în țara noastră. Apelul disperat al ministrului Agriculturii: "Cumpărați produse ... British Airways va renunţa la peste 25% dintre angajaţi, din cauza pierderilor provocate de pandemia de coronavirus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x