Antena Căutare

Mai multe familii vietnameze care se tem că rude se află între cele 39 de persoane moarte în camionul groazei de la Londra aşteaptă rezultatul unor teste ADN

Mai multe familii vietnameze se tem că una dintre rudele lor se află între cele 39 de persoane moarte săptămâna trecută într-un camion frigorific în apropiere de Londra, după ce Hanoiul a procedat duminică la prelevarea de eşantioane în vederea efectuării unor teste ADN, relatează AFP.

Potrivit presei locale, 24 dintre cele 39 de victime găsite miercuri într-o zonă industrială la est de Londra ar putea să fie vietnameze, un număr care nu a fost confirmat de către autorităţi în acest stadiu.

”Am început să recoltăm eşantioane sangvine şi de păr de la familii ale presupuselor victime”, a declarat pentru AFP o sursă vietnameză în domeniul securităţii, care a cerut protecţia anonimatului.

Rudele unui bărbat dat dispărut au confirmat pentru AFP că eşantioane au fost prelavate duminică.

La rândul lor, autorităţile britanice au trimis la Hanoi elemente pentru a facilita identificarea victimelor.

Articolul continuă după reclamă

TRAFIC DE PERSOANE

O slujbă a fost oficiată duminică la Phu Xuan, o mică localitate din provincia săracă Nghe An, în centrul ţării, de unde pleacă numeroşi candidaţi la emigraţie către Europa.

Poliţia britanică a crezut mai întâi că cei 31 de bărbaţi şi cele opt femei găsiţi în camion erau chinezi. Însă mai multe familii din provincia Nghe An s-au manifestat şi au anunţat că rude ale lor plecate clandestin către Marea Britanie nu au mai dat veşti de câteva zile.

În Marea Britanie, şoferul camionului a fost inculpat. Arestat la puţin timp după descoperirea camionului, miercuri, într-o zonă industrială situată la aproximativ 30 de kilometri de capitala britanică, Maurice Robinson, originar din Irlanda de Nord, este inculpat de omucideri prin imprundenţă, trafic de persoane, ajutorarea imigraţiei ilegale şi spălare de bani, potrivit poliţiei britanice. El urma să compară în justiţie luni.

Alt nord-irlandez a fost arestat la Dublin, sâmbătă, iar alţi trei deţinuţi în Marea Britanie în acest caz au fost eliberaţi pe cauţiune, a anunţat poliţia duminică.

Cel puţin două familii vietnameze şi-au exprimat temerea cu priivre la faptul că copiii lor, care aveau asupra lor paşapoarte chineze, au pierit în camionul frigorific.

Nguyen Dinh Gia, tatăul unui tânăr vietnamez în vârstă de 20 de ani, a dezvăluit sâmbătă AFP că a primit un apel telefonic în urmă cu câteva zile în care era anunţat că fiul său a murit în timp ce încerca să ajungă în Marea Britanie.

Un interlocutor necunoscut, care vorbea în vietnameză, i-a spus ”vă implor să mă iertaţi, s-a întâmplat ceva neaşteptat”.

”M-am prăbuşit auzind asta”, a declarat Nguyen pentru AFP. ”Se pare că fiul meu era în acest camion. Ei au murit cu toţii”.

Potrivit lui Nguyen Dinh Gia, fiul său i-a spus în urmă cu două săptămâni că plănuia să se ducă în Marea Britanie, din Franţa, unde trăia ilegal din 2018.

”PE CALE DE A MURI”

AFP s-a întâlnit sâmbătă cu altă familie, care trăieşte într-o cabană acoperită cu tablă ondulată, la Nghe An. Ea se teme, de asemenea, că fiica sa se află între victimele găsite în camionul frigorific.

Pham Thi Tra, în vârstă de 26 de ani, i-a trimis mamei sale un mesaj pe telefon în care-i spunea că ”nu mai putea să respire”, că era ”pe cale de a muri”, a declarat fratele său pentru AFP.

Cele două familii sunt originare din aceeaşi regiune, Ha Tinh, o parte foarte săracă a Vietnamului, de unde pleacă numeroşi migranţi.

Ei încearcă cel mai adesea să ajungă în Marea britanie, pentru a munci în ”baruri de unghii” sau ferme ilegale de canabis, în speranţa de a câştiga bani rapid.

Mulţi trec prin Rusia sau China, cu documente false, iar acest periplu îi poate costa până la 36.000 de euro, o avere în Vietnam, unde venitul mediu nu depăşeşte 2.000 de euro pe an, potrivit Băncii Mondiale (BM).

”Este clar că nişte criminali, pentru că despre criminali e vorba, ucigaşi, îşi asumă tot mai mult riscuri cu aceste persoane vulnerabile”, a declarat sâmbătă unul dintre reprezentanţii poliţiei britanice, Martin Pasmore.

O asociaţie de vietnamezi care trăiesc în Marea Britanie - VietHome - a primit fotografii ale unui număr de aproximativ 20 de vietnamezi daţi dispăruţi după descoprirea camionului. Miercuri, asociaţia a anunţat că a primit mesaje prin care era informată cu privire la dispariţia unor persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 45 de ani.

Containerul în care se aflau migranţii a sosit cu feribotul în portul Purfleet, în estuarul Tamisei, de la Zeebruges, în Belgia, cu o oră mai înainte ca poliţia să se ducă la faţa locului, chemată de salvatori.

Sursa : news.ro

Virusuri mortale în Țara Soarelui Răsare. Cum a ajuns Ebola în Japonia... Moartea lui al-Baghdadi, o ”lovitură dură”, dar nu ”fatală” aplicată Statului Islamic, consideră Hollande, care critică ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x