Antena Căutare

Mareşalul Khalifa Haftar, în vizită la aliatul său grec înaintea Conferinţei Internaţionale de Pace de la Berlin, la care Guvernul grec cere să participe

Mareşalul Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul Libiei, care se opune Guvernului de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU, cu sediul la Tripoli, a început vineri o nouă rundă de întâlniri, la Atena, într-o haltă-surpriză la aliatul său, cu două zile înaintea Conferinţei Internaţionale de Pace de la Berlin, la care Guvernul grec cere să participe, relatează AFP.

Grecia nu a încetat să-şi consolideze relaţiile cu mareşalul Haftar în urma semnării unui acord controversat privind împărţirea apelor Mării Mediterane între Turcia şi Guvernul de la Tripoli.

Libia, care dispune de cele mai importante rezerve africane de petrol, este sfâşiată de violenţe şi lupte de putere după începărtarea de la putere şi uciderea dictatorului Muammar Gaddafi, în urma unei revolte populare şi unei intervenţii conduse de Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite.

Forţele mareşalului Haftar au lansat în aprilie 2019 o ofensivă cu scopul de a cuceri Tripoli. Peste 280 de civili au fost ucişi de atunci, dar şi peste 2.000 de combatanţi, potrivit ONU. Aproximativ 146.000 de libieni au fugit din calea acestor lupte. Un armistiţiu, respectat în mare, este în vigoare de duminică.

PRESIUNILE ATENEI

Articolul continuă după reclamă

Încă de la sosirea sa surpriză, joi seara, la Atena, cu un avion privat, mareşalul s-a dus la un hotel în capitala elenă unde s-a întâlnit cu ministrul grec de Externe Nikos Dendias în cadrul primei reuniuni, potrivit unor imagini difuzate de televiziuni locale.

El a fost primit vineri dimineaţa tot de către Nikos Dendias la Ministerul grec de Externe, unde cei doi au început o nouă reuniune, după ce şi-au strâns mâna în faţa presei. Haftar s-a întâlnit deja cu Dendias luna trecută în fieful său de la Benghazi, în estul Libiei.

Mareşalul urmează să fie primit la ora locală 13.00 (şi ora României) de către premierul Kyriakos Mitsotakis în biroul său de la Parlament, au anunţat surse apropiate discuţiilor.

Spre marea nemulţumire a Guvernului său, Grecia nu a fost invitată până în prezent la Conferinţa de la Berlin, în pofida unor presiuni în vederea unei participări. Această conferinţă vizează să lanseze un proces de pace în Libia, sub egida ONU.

”Grecia va continua să exercite presiuni pentru a participa” la Conferinţa de la Berlin, apreciind că are un rol de jucat în ”toate procedurile care privesc regiunea” Mediteranei, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Guvernului grec, Stelios Petsas.

Atena se opune acordurilor încheiatela 27 noiembrie de şeful GNA Fayez al-Sarraj cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, principalul aliat al lui al-Sarraj în faţa mareşalului Haftar.

Aceste acorduri permit Turciei să-şi valorifice drepturile asupra unor zone vaste în estul Mării Mediterane.

Erdogan a anunţat joi că ţara sa urmează să înceapă ”imediat ce este posibil” să efectueze forări în zone contstate bogate în hidrocarburi.

Într-un comunicat comun, publicat în urmă cu o săptămână, Ciprul, Egiptul, Franţa şi Grecia au catalogat aceste acorduri drept ”nule şi neavenite”.

POSIBIL VETO GREC

Premierul grec Mitsotakis a avertizat joi că Grecia se va opune prin veto la Uniunea Europeană (UE) oricărui iacord de pace în Libia, în cazul în care acordurile Ankarei cu Tripoli nu sunt anulate. El a subliniat de asemenea că o excludere a Greciei de la Conferinţa de la Berlin este ”o eroare”.

Ankara susţine militar GNA-ul lui al-Sarraj şi a anunţat trimiterea de trupe în Libia pentru a-l ajuta să respingă asalturile forţelor mareşalului Haftar. Acesta beneficiază de susţinerea Emiratelor Arabe Unite (EAU) şi Egiptului, doi adversari ai Turciei.

Al-Saraj a confirmat joi, prin serviciul său de presă de la Tripoli, că va participa la Conferinţa de la Berlin.

Haftar s-a declarat pregătit, în principiu, să participe la rândul său.

Mareşalul Haftar a plecat duminică de la Moscova fără să senneze un acord privind un armistiţiu, în urma unor negocieri organizate sub egida Rusiei - care îl susţine pe Khalifa Haftar, şi Turciei - aliata taberei al-Sarraj.

Sarraj a semnat acordul armistiţiului. Haftar şi Saraj nu s-au întâlnit însă în mod direct la Moscova.

Mai multe ţări urmează să fie reprezentate la Berlin, între care Rusia, Turcia, Statele Unite, China, Italia şi Franţa.

Departamentul de Stat american a anunţat că secretarul de Stat Mike Pompeo urmează să participe la reuniune.

Sursa : news.ro

Liderul suprem iranian Ali Khamenei prezidează marea rugăciune săptămânală la Teheran după ce preşedintele Hassan Rohani... Premierul ucrainean Oleksii Gonciaruk demisionează în urma unor declaraţii denigratoare divulgate de presă şi creează pr...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x