Antena Căutare

Trei militari indieni ucişi într-o ”confruntare violentă” cu militari chinezi în zona Ladakh din regiunea disputată teritorial Kashmir, în Himalaya de Vest

Un ofiţer şi doi militari au fost ucişi într-o ”confruntare violentă” în Ladakh, în regiunea disputată teritorial Kashmir, la frontiera indiană cu China, unde au loc cu regularitate tensiuni între cle două ţări, relatează Reuters şi BBC News.

O reuniune era în curs între gradaţi de rang înalt reprezentând ambele părţi, în vederea unei calmări a situaţiei, a anunţat într-un comunicat armata indiană.

China a acuzat India de trecerea frontierei şi atacarea unor militari chinezi, scrie AFP, relatează BBC News.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian a acuzat India de trecerea frontierei şi ”provocarea şi atacarea personalului chinez, ceea ce a condus la o confruntare fizică între forţele de la frontieră de amblee părţi”.

Beijingul nu a anunţat victime în acest incident.

Articolul continuă după reclamă

China şi India şi-au transmis reciproc ”proteste solemne” cu privire la incident, potrivit ziarului chinez Global Times.

Incidentul are loc după ce India a acuzat China de trimiterea a mii de militari în Valea Galwan, în Ladakh.

O serie de incidente au avut loc în zona Ladakh, situată în această regiune din Himalaya de Vest în ultimele săptămâni. Însă ele nu s-au soldat cu victime până în prezent.

Cei doi giganţi asistici îşi dispută porţiuni largi din teritorii la frontiera himalayană, cu o lungime de 3.500 de kilometri, trasată după Războiul din 1962, când India a suferit o înfrângere umilitoare.

Este vorba despre primele morţi în câteva decenii de confruntări între cele două puteri.

India acuză China de faptul că ocupă 38.000 de kilometri pătraţi din teritoriul indian.

O serie de negocieri în ultimii 30 de ani au eşuat să soluţioneze această dispută teritorială.

Zeci de militari indieni şi chinezi s-au bătut, în mai, la frontieră în statul Sikkim (nord-est).

În 2017, cele două ţări s-au înfruntat, după ce China a încercat să construiască un drum de frontieră în zona disputată.

Armatele indiană şi chineză - cele mai numeroase din lume - stau faţă în faţă în numeroase puncte.

Cele două părţi sunt despărţite de o Linie de control real (LAC) fragilă. Râuri, lacuri şi vârfuri de munte înzăpezite pot conduce la schimbarea acestei linii şi la confruntare.

Ambele părţi insistă asupra faptului că niciun glonţ nu s-a tras în regiune de zeci de ani, iar armata indiană a insistat marţi asupra faptului că ”nu s-au tras focuri de armă”.

Presa locală scrie că militarii indieni au fost ”bătuţi până la moarte”, însă armata nu a confirmat aceste informaţii.

Creşterea tensiunilor în prezent are mai multe motive, însă la bază se află o înfruntare strategică, iar ambele părţi se acuză reciproc.

India a construit un drum nou în cea mai izolată şi vulnerabilă zonă, de-a lungul liniei de demarcaţie în Ladakh.

Decizia Indiei de a dezvolta infrastructura pare că a înfuriat Beijingul.

Acest drum poate consolida capacitatea New Delhi de a deplasa rapid oameni şi materail în cazul unui conflict armat.

Sursa : news.ro

Starea de sănătate a soției președintelui Ucrainei s-a înrăutățit. Olena a fost internată în spital după ce a fost depis... Trump anunţă un decret privind reformarea poliţiei americane, în urma manifestaţiilor din SUA provocate de moartea lui G...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x