Antena Căutare

A vizitat toate cele 201 țări ale lumii fără să folosească avionul!!! I-au trebuit fix 1426 de zile! ”Am vrut să arăt că lumea nu e deloc mare”

În 2009, în noaptea de Revelion, Graham Hughes avea să pornească într-o călătorie ce părea imposibilă! A plecat din Liverpool, a făcut o săptămână de pușcărie, a fost la un pas să fie condamnat la moarte în țările arabe, dar a reușit!

| Daily Mail

În 2009, în noaptea de Revelion, Graham Hughes avea să pornească într-o călătorie ce părea imposibilă! A plecat din Liverpool, a făcut o săptămână de pușcărie, a fost la un pas să fie condamnat la moarte în țările arabe, dar a reușit!

Derulăm! Nu există nicio persoană care să fi ajuns în toate țările din lume. Când ninge, când plouă, în Liverpool, iar la ușă bate anul nou! Lumea își ia rămas bun de la 2009 și e gata să pășescă în 2010, cu aceleași gânduri, aceleași probleme, aceeași perspectivă.

În cămăruța lui, Graham, un tânăr de 29 de ani, își scoate jurnalul și scrie. ”Azi îmi încep călătoria! Vreau să vizitez toate țările lumii, fără să folosesc avionul”. Ok, toți mai avem nebuniile noastre, dar britanicul n-apucă să pună punct în carnețel și e deja plecat.

Are în față 160.000 de mile, cam 250.000 de kilometri, și îi va parcurge numai cu taxiuri, trenuri, autobuze, bărci sau chiar vapoare! Așadar, fără checkinuri și avioane!

Articolul continuă după reclamă

A început cu America de Sud (Uruguay, Argentina, Paraguay, Bolivia, Chile, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia, Guyana și Surinam), iar apoi a continuat cu Caraibele, America Centrală și de Nord, Europa, Africa, Asia și Oceania.

Ca o mică paranteză, România a fost a 60-a țară pe care a vizitat-o!

Sri Lanka, Insulele Maldive, Insulele Seychelles și Sudanul de Sud au fost, pe rând, ultimele zone vizitate! Dacă aveați impresia că totul a mers ca pe roate, vă înșelați! A făcut o săptămână de închisoare în Congo, pe motiv că ar fi spion, și a fost arestat în Rusia pentru ”mai multe investigații”.

După 1426 de zile, cu 100 de dolari consumați în fiecare săptămână, Graham Hughes a devenit primul om care reușește să-și treacă în pașaport toate cele 201 țări ale lumii!

În final, încheie ca un adevărat învingător. ”Cred că am vrut să le demonstrez tuturor că lumea nu e așa de mare cum o cred ei”. Și cine știe ce va mai urma...

Horoscop 2015 în plan profesional! Pentru unii nativi banii vin din toate părțile. Eşti printre norocoşi?... Imagine incredibilă: Se poate şi mai rău decât la români! O groapă uriaşă a înghiţit o maşină, în mijlocul străzii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai misterioasă noapte a anului
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x