Ioan Florea avea 24 de ani când a fost surprins de o avalanşă, în 1987, împreună cu mai mulţi colegi de la Universitatea din Braşov.
Avalanşa a avut loc în iarna anului 1987, în Făgăraş, în apropiere de vârful Negoiu. Zece studenţi ai Clubului Sportiv al Universităţii din Braşov, alpinişti, au fost surprinşi de zăpadă şi au trecut prin momente foarte dificile.
Experienţa, condiţia fizică, poate şi norocul, au făcut ca niciun student să nu îşi piardă viaţa însă mai mulţi dintre ei au fost răniţi: bazin deplasat, coaste, mâini şi picioare rupte.
”Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile, nu puteai să anunţi pe nimeni să vină să te caute. Am improvizat nişte adăposturi în zăpadă, nişte igluuri în care am stat trei zile. Nu aveam mai nimic, ne pierduserăm şi rucsacii”, spune alpinistul ajuns acum la vârsta de 57 de ani.
Doi dintre sportivi, în stare mai bună, au decis să plece după ajutoare la Sâmbăta, aceasta fiind singura posibilitate de a salva grupul. Din cauza frigului extrem, pe drum au degerat.
Au continuat să meargă şi au reuşit să alerteze autorităţile, însă preţul plătit pentru salvarea grupului au fost propriile degete de la picioare, pe care le-au pierdut din cauza degerăturilor. Studenţii de atunci au păstrat permanent legătura şi se întâlnesc în fiecare an, iar printre amintirile povestite se află şi aventura de pe munte, din anul 1987.
Cu toate că a avut această experienţă dramatică, Ioan Florea a rămas un alpinist pasionat. În 2015 a ajuns în Himalaya, unde a reuşit să urce vârful Khalapatar, la cota 5550 m.
”Ascensiunea presupune aclimatizare; nu înseamnă să te obişnuieşti cu clima… este vorba despre schimbarea funcţionării organismului. Gândiţi-vă că la acea altitudine, cantitatea de oxigen e jumătate din cât e aici. Pierzi un plămân… Adăugaţi şi umiditatea extrem scăzută, şi vântul… La un moment dat mi-a fost foarte frig, nu mai reuşeam să mă încălzesc. Atunci mi-am dat seama ce se întâmplă la altitudine, în lipsa oxigenului. Poţi muri la 10-15 grade, de hipotermie. Un test de natura asta îţi poate spune că poţi să mergi mai departe”, a spus alpinistul.
Tot în 2015, Ioan Florea a urcat până la Base Camp Everest, pe care a găsit-o aproape goală. A fost anul în care s-a produs un cutremur foarte puternic şi 80% dintre turişti au renunţat să mai meargă în zonă.
”În acel an, pe Everest nu a mai urcat nimeni. Am găsit Base Camp aşa cum era înainte să înceapă escaladele pe Everest: goală”, a completat acesta.
Alpinistul şi-a povestit experienţa din Nepal în cadrul evenimentului ”Ardeleni în Himalaya”, organizat în 20 aprilie 2017, la Cluj-Napoca, alături de alţi patru alpinişti care au ajuns în masivul muntos din Asia: Mihai Moiceanu (Braşov), Paul Gabriel Pasztor (Şimleul Silvaniei), Marian Iancău şi Cătălin Biia (Cluj-Napoca).
Evenimentul se doreşte a fi unul itinerant, urmând să fie prezentat şi în alte oraşe din Transilvania.
Şi tot ca un efect al pasiunii pentru munte, Ioan Florea a construit o pensiune în Apuseni, denumită Poarta Zmeilor după peştera cu acelaşi nume din Masivul Bedeleu. Pensiunea se găseşte în localitatea Sălciua de Jos, în apropiere de masivul spectaculos al Munţilor Trascău.
