Un tânăr din India a reușit să supravieţuiască, într-un mod miraculos, cu o cheie înfiptă câţiva centimetri în creier. În vârstă de 19 ani, barbatul s-a ales cu o cheie de motocicletă în cap în urma unei altercaţii.
Se pare ca 3,8 centimetri din obiectul respectiv i-au pătruns în creier, conform doctorului Ashish Bhandari, administratorul Spitalului Anand Rishi, unde a fost tratat. Intervenţie chirurgicală de înlăturare a cheii a durat trei ore şi jumătate, dar s-a încheiat cu succes.
„Din fericire, nu a suferit hemoragie internă, şi creierul nu a suferit răni permanente”, a precizat Bhandari, potrivit descopera.ro. „Dacă era o hemoragie internă, acest lucru l-ar fi costat viaţa”. Tânărul a fost externat din spital, la trei zile după operaţie.
”Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” I-au pus antene în coroana celui mai înalt Iisus Hristos din lume!... O bunicuță din Siberia uimește! Patinează zilnic pe cel mai adânc lac din lume....