Antena Căutare

Ce decizie a fost luată în blocul unde un cuplu face amor pe holul comun. Cei doi au fost prinși de fiecare dată

O femeie revoltată de obiceiul vecinilor de a face amor pe holul comun din bloc a decis să-și expună povestea în mod public. Cum au fost prinși cei doi parteneri care au obiceiul de a “confunda” dormitorul cu spațiile publice.

O femeie revoltată de obiceiul vecinilor de a face amor pe holul comun din bloc a decis să-și expună povestea în mod public. | Profimedia Images

Zgomotele din bloc pot fi o problemă majoră, mai ales în intervalul orar de liniște. Poate cele mai comune sunt zgomotele de reparații, scâncetele copiilor sau zgomotele din dormitor, însă cei care locuiesc la bloc aproape că s-au obișnuit cu acest mod de a trăi.

Nu este însă și cazul unei femei care este expusă mai mereu unei privești pe care nu ar dori să o vadă. Vecinii ei fac amor pe holul blocului, în spațiul public și nu se sfiesc decât atunci când cineva îi vede fără să vrea.

Cum au reacționat vecinii când au fost prinși făcând amor pe holul comun al blocului

Pentru locuitorii blocului este o situație cu totul inedită și ușor de condamnat pentru că s-au săturat de “escapadele” romantice ale vecinilor lor. O femeie a luat decizia de a povesti prin ce trece când își prinde vecinii “în fapt”.

Articolul continuă după reclamă

Într-una dintre zile, când merge să-și viziteze mama, care avea nevoie de sprijinul ei din cauza unei accidentări la picior, femeia a văzut momentul intim dintre cei doi: „Am descuiat ușa de la intrare și mi-am băgat bagajele, dar am fost întâmpinată de un spate palid și păros... Nu au observat câteva secunde că sunt acolo până când mi-am scăpat cheile. Când m-au văzut s-au chinuit să-și aranjeze hainele și să fug cât mai repede spre ușa din față”, potrivit tabloidului Mirror.

Citește și: Ce i s-a întâmplat unei femei după ce a blocat traficul pentru a face amor cu partenerul. A certat polițiștii pentru întrerupere

Vecini cunosc, de asemenea, cazul celor doi, însă nu au luat vreo măsură, așa că ea a decis să facă povestea cunoscută tuturor. Femeia, sub protecția anonimatului, a ales să expună tuturor prin ce trece, cu speranța că cineva se va sesiza, dacă nu există nicio mișcare din partea administrației.

Citește și: Parlamentar silit să demisioneze după ce a fost prins uitându-se la filme pentru adulți în timpul unei ședințe | FOTO

Oamenii au catalogat întâmplarea ca fiind "dezgusătătoare" și alții speră ca cei doi să se simtă "stânjeniți" de ceea ce fac.

Conform Codului Penal, aceste acte sunt încadrate la exisbiționsim și "Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă" și este definită drept: "Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi Răspândirea de materiale obscene".

Citește și: Dispozitivul care imită sărutul, în mod real, a fost lansat. Care este prețul

Iluzie optică virală! În cât timp găsești leopardul din fotografia ilustrată. Imaginea care le dă bătăi de cap internauț... Un bărbat a supraviețuit 31 de zile în jungla amazoniană doar cu viermi și propria urină. Cum a fost găsit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai misterioasă noapte a anului
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x