În perioda interbelică, țiganii din Valea Plângerii, mahalaula din Tineretului, veneau cu undițe, la ”pescuit”, în Cimitirul Bellu. Suiți pe garduri, prindeau căciulile văduvelor care jeleau la mormintele din țintirim. Apoi, cu o pradă babană, mergeau în târg, pentru a o vinde. Primarul Dobrescu i-a gonit de prin partea locului, ridicând, acolo...o stațiune pentru sporturile de iarnă
Prin 1930, la urechile primarelui Bucureștilor, țărănistul Dem I. Dobrescu, ajunse vestea că țiganii din locul Cociocului, din Valea Plângerii, au un nou ”sport”: merg în cimitir, la ”Bellu”, urcă pe gardul cel gros, și, de acolo, cu o undiță și cu un cârlig mai mare, ”pescuiesc” căciulile de blană ale văduvelor care vin să jelească la morminte. Bietele femei nici nu-și dau seama ce s-a petrecut, când marfa a și ajuns, deja, la vânzare, în târg!
Locul Cociocului din Valea Plângerii apăruse când Dâmbovița se umflase și umpluse mahalaua dintre dealul lui Șerban Vodă și Cărămidarii de Jos, pe locul ”Tineretului” de azi. Se făcuse o groapă de gunoi, apăruseră personaje pestrițe, ca jupuitori de câini ori ”cercetători” ai cărților morților de tuberculoză. În 1930, presa vuia: marea parte dintre țiganii care-și făcea veacul prin mahala, mergea la Bellu, la cimitir. Suia pe gard și, de acolo, cu o undiță, făcea să ”dispară” căciulile din blană, scumpe, ale femeilor care jeleau la morminte. Până ca ele să-și dea seama ce s-a petrecut, prada era scoasă la vânzare în talciocul situat pe actualul perimetru al Parcului Tineretului. Poliția nu putea face mare lucru, deoarece zona de operare era foarte mare. Se ajunsese la situații incredibile, în care femeile plecau din cimitir direct în talcioc, pentru că știau că așa-și pot recupera, rapid, paguba!
Groapa de gunoi de la ”Valea Plângerii”, în perioada interbelică
Doi ani de zile, Cimitirul ”Bellu” a fost raiul hoților țigani. În vara lui 1932, Dem. I. Dobrescu a decis să transforme zona. A nivelat gunoaiele, le-a tasat, a ridicat o adevărată stațiune...de iarnă. Din trei dealuri pline de deșeuri menajere au apărut pârtii, cu instructori veniți de la ”Cercul Peleș” din Sinaia ori de la ”Colțea Brașov”. Jean Dedulescu, trimisul special al ”Ilustrațiunii Române” în Valea Plângerii, nota că ”unele dintre coborâri ne-au lăsat impresia că ne aflăm în orașele de munte”.
Faimoasa rampă de gunoi, transformată, ulterior, în...pârtie de ski
Zona era complet transformată în iarna lui 1934, așa că, ușor-ușor, ”traficul” de căciuli de blană ”speriate” din Cimitirul Bellu și vândute în zona ”Tineretului” de azi s-a stins...
