D-ale carnavalului! Sicriul lui Caragiale a rătăcit, două săptămâni, prin gările lumii: Berlin, Viena, Predeal, București. ”Am preluat vagonul fără acte, de unde să știu că e el?”

Urmărește A1 pe Discover

Cel mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale, decedează, la 60 de ani, la Berlin, acolo unde se autoexilase. Pe 14 iunie este depus în capela cimitirului protestant Erster Schoneberger Friedhof, urmând ca în noiembrie să fie adus la București. Conform presei vremii, sicriul cu trupul neînsulfețit al lui nenea Iancu ar fi rătăcit, vreme de două săptămâni, pe traseul Berlin - Viena - Predeal - București. Mai mult, actele s-au pierdut, astfel că nimeni n-a știut cu adevărat când Caragiale a ajuns în Gara de Nord

Ion Luca Caragiale moare în noaptea de 9/22 iunie 1912, în locuința sa din Schoneberg-Berlin. Are doar 60 de ani. Cei din casă nu află decât dimineață. La 11 dimineața, Cella Delavrancea, care cânta Schumann la pian, ”Marea Sonată”, fuge spre odaia de culcare a dramaturgului. N-apăruse la 11, așa cum obișnuia. Ușa era deschisă, el, lunecat lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearșaf, cu capul dat pe spate, cu fața albă, cu ochii deschiși...

Rămășițele pământești îi sunt expuse în capela cimitirului protestant Erster Schonberger Friedhof, apoi depuse, pe 14 iunie, în cavoul familiei. Dobrogeanu Gherea, Delavrancea-tatăl, Alexandru Vlahuță veniseră, degrabă, din țară, pentru a ajuta familia și a lua decizii legate de repatrierea corpului celui mai mare dramaturg român. Supărat că este acuzat de plagiat, la ”Năpasta”, nenea Iancu se autoexilase la Berlin, în 1905. Se stabilește ca în toamnă să fie adus în țară.

Ziarul ”Universul” nota calvarul prin care sicriul lui Caragiale a trecut pentru a ajunge, finalmente, la București

În ultimii ani, Caragiale, supărat, nu dorise să mai primească nicio știre din țară. Cu toate acestea, Take Ionescu, liderul Partidului Conservator-Democrat, iar din octombrie 1912 ministru de Interne în Cabinetul Titu Maiorescu (viitor prim ministru, decedat în iunie 1922, la Roma, după ce consumase o stridie infestată și înmormântat la Mănăstirea Sinaia) decide să deschidă un credit de 22.000 lei, necesar pentru transportarea în România a trupului neînsuflețit al lui Ion Luca Caragiale și un ajutor pentru văduvă - Alexandrina Burelly.

Acum începe o poveste demnă de...Caragiale. Conform cotidianului ”Universul”, sicriul este urcat, la Berlin, într-un vagon ”roșu, de marfă, fără scrisoare de trăsură”. Actele se pierd, cortegiul nu are niciun fract (n.r. - foaie de expedițiune). Deși trebuie să plece direct spre București, ajunge la Viena, unde stă zile bune. Cum garnitura pentru România nu se formează atât de ușor, se vorbește chiar despre o săptămână. La Predeal, nimeni nu știe ce este înăuntru! În Gara de Nord mai zăbovește, închis, o zi sau două, până când cineva decide să rupă sigiliul! Șeful gării observă că în sicriu sunt rămășițele lui Caragiale și dă de veste lui Take Ionescu. Acesta îl anunță pe fiul lui nenea Iancu, Mateiu - autorul ”Crailor de Curtea Veche”. Dimpreună cu ei, Delavrancea și Vlahuță aduc un preot, preiau coșciugul și-l depun la biserica Sf. Gheorghe. Unii contrazic această versiune, spunând că pe 18 noiembrie 1912, Garabet Ibrăileanu, Emil Gârleanu și Ion Brezeanu așteaptă, oficial, cortegiul, la gară, spre a-l duce la biserică, dar lucrurile-s neclare. Se mai zice că șeful de tren, chestionat asupra problemei, ar fi răspuns: ”Am preluat vagonul fără acte, de unde să știu că e el?”

Înmormântarea lui Caragiale, la ”Bellu”, noiembrie 1912

Ce se știe cu precizie e că pe 22 noiembrie 1912, într-o zi de joi, ploioasă, Caragiale e înhumat la Cimitirul Bellu - Șerban Vodă. Deși picurii sunt sâcâietori, afluența e mare. Take Ionescu, Delavrancea ori I. Precopiu cară coroanele de flori. Se face o oprire în fața Teatrului Național. Casa Regală lipsește , ”absentează cu totul”, conform ”Universului”, prea ocupată cu funeraliile Principesei de Flandra (sora lui Carol I), care nu putuse uita sentimentele antimonarhice ale dramaturgului, dar și faptul că deseori glumea pe seama urechilor ”clăpăuge” ale principelui Ferdinand...

Mormântul lui Caragiale, cimitirul ”Bellu”. Odihnește alături de Mihai Ralea, eseist și filolog mason, apropiat al Anei Pauker și al principiilor comuniste, și de Traian Săvulescu, biolog și botanist

Delavrancea - cel care i-o dăduse în grijă pe Cella - vorbește la capătul gropii: ”Caragiale n-a murit, Caragiale nu poate să moară. Ostenit de atâta zbucium, doarme cu fața în sus...Dormi Caragiale, dormi, drăguțule, somn fără vise”...Victor De Bon, omul care participase, cu un an înainte, la realizarea primului film românesc, ”Amor Fatal”, trage cadre și aici. Se va păstra un documentar, ”Grandioasa înmormântarea a lui I.L.Caragiale”. De peste 100 de ani, Caragiale se odihnește alături de Eminescu, în Cimitirul Bellu. Cât despre episodul vagonului funerar, acesta poate fi interpretat ca o ultimă piesă pe care Caragiale a vrut să o joace în fața celor care l-au cunoscut. Și în fața destinului...