Urmărește A1 pe DiscoverPovestea începe în anul 1948, în Klamath Falls, Oregon, când traseul US 97 a fost redirecționat prin zona centrală a orașului. O porțiune a drumului se afla pe o pantă de 8% înaintea unui semafor, ceea ce crea probleme serioase de aderență pentru mașini și camioane pe timp de iarnă.
Atunci, inginerii Oregon Highway Department au decis să testeze o soluție neobișnuită pentru acea perioadă: încălzirea carosabilului cu energie geotermală, potrivit The Times of India.
Sistemul nu a fost doar un experiment abandonat după o iarnă. A funcționat aproape jumătate de secol, până când conductele originale din fier au început să se corodeze. Ce s-a întâmplat apoi!
Citește și: A crezut că are o banală durere de măsea, dar a ajuns la operație pe cord deschis. Ce au descoperit medicii
Cum funcționa drumul care își topea singur zăpada
Sub suprafața drumului a fost instalată o rețea de țevi de fier cu diametrul de aproximativ 1,9 centimetri, amplasate la circa 7,6 centimetri sub suprafața carosabilului și la aproximativ 46 centimetri una de alta.
Important de precizat este faptul că apa geotermală fierbinte nu circula direct prin țevile de sub șosea. A fost forat un puț geotermal de aproximativ 128 de metri, iar căldura sa era transferată printr-un schimbător către un amestec de apă și etilenglicol, care circula prin țevile aflate sub carosabil.
Practic, inginerii construiseră o uriașă „încălzire în pardoseală”, numai că pardoseala era o șosea.
Sistemul a fost proiectat astfel încât carosabilul să rămână fără zăpadă chiar și la temperaturi exterioare de aproximativ -23°C și în condițiile unor ninsori de până la 7,6 centimetri pe oră, potrivit documentației tehnice a Geo-Heat Center, citată de The Times of India.
Important de notat este faptul că cifra de 7,6 centimetri pe oră nu însemna că sistemul lua în mod automat un strat de 7,6 centimetri și îl topea într-o oră. Era vorba despre capacitatea instalației de a menține suprafața carosabilului fără zăpadă în condițiile unei ninsori continue de până la această intensitate. Pentru o șosea aflată pe o pantă dificilă, diferența putea fi esențială.
Sistemul a funcționat aproape jumătate de secol
Experimentul din 1948 nu a fost unul care a dispărut după doar câteva ierni. Sistemul a rămas în funcțiune aproape 50 de ani.
Cu timpul, însă, au început să apară probleme. Temperatura apei din puț a scăzut, iar în anul 1992 acesta a fost reabilitat pentru ca sistemul să poată continua să funcționeze.
Problema decisivă a venit de la țevile originale din fier. Acestea au început să se corodeze și să aibă pierderi, iar, până în anul 1997, sistemul a cedat. Cu toate acestea, ideea nu a fost abandonată.
Ce s-a întâmplat cu drumul după ce țevile au cedat
În 1998, odată cu reconstruirea porțiunii de drum și a podului, vechea instalație a fost înlocuită. În locul țevilor de fier au fost montate conducte PEX, un material mult mai rezistent la coroziune.
Reconstrucția sistemului a costat atunci aproximativ 115.000 de dolari, potrivit documentației citate de Times of India.
Noul sistem acoperea aproximativ 22.000 de square feet, adică puțin peste 2.000 de metri pătrați de carosabil și pod.
Ideea a continuat să existe în Klamath Falls, care folosește și astăzi energia geotermală. Site-ul oficial al orașului din Oregon spune că sistemul geotermal deservește clădiri din centrul orașului și este utilizat inclusiv pentru sisteme care topesc zăpada de pe trotuare și poduri.
De asemenea, Departamentul de Energie al statului Oregon confirmă că în Klamath Falls energia geotermală este folosită pentru încălzirea clădirilor, locuințelor și piscinelor, dar și pentru topirea zăpezii și gheții de pe trotuare și drumuri, mai relatează sursa citată.
Citește și: Buretele din lemn care produce apa din aer uscat. Cum reușește să extragă 1.7 litri pe zi
