Antena Căutare

El e bărbatul care a suferit un transplant de față și dublu transplant de mână, după un grav accident. Cum arăta înainte

În 2022, un tânăr în vârstă de 22 de ani a devenit primul pacient care a primit un transplant de față și un dublu transplant de mână. Joe Dimeo a fost grav rănit într-un accident de mașină, în 2018.

În 2022, un tânăr în vârstă de 22 de ani a devenit primul pacient care a primit un transplant de față și un dublu transplant de mână. Joe Dimeo a fost grav rănit într-un accident de mașină, în 2018.

În timpul operației complicate, atât mâinile lui Dimeo, cât și întreaga sa față au fost înlocuite cu cele ale unui singur donator. Dar cum a ajuns bărbatul în această situație?

Ei bine, în iulie 2018, Dimeo a adormit la volanul mașinii sale pe Route 22 din New Jersey și a pierdut controlul.

Autoturismul a lovit bordura și s-a răsturnat înainte de a izbucni în flăcări. Un martor a reușit să-l scoată pe Dimeo din mașină și să-i salveze viața, însă până a primit ajutor, Joe a fost desfigurat de flăcări. Bărbatul a rămas fără pleoape, urechi și majoritatea degetelor.

Citește și: Prețul piperat plătit pentru o porție de cartofi și două de pomana porcului la Târgul de Crăciun din Constituției: ”Bătaie de joc”

Articolul continuă după reclamă

Joe a avut parte de o recuperare îndelungată, care nu se va termina prea curând. Operația majoră la care a fost supus a durat aproximativ 23 de ore și echipa de medici a fost alcătuită din 140 de oameni.

Până la cazul lui Joe Dimeo, transplanturile simultane de față și mâini nu au fost niciodată un succes. Primul pacient care a suferit aceste două intervenții a decedat, iar celui de-al doilea a trebuit să i se îndepărteze mâinile la câteva zile după operație.

Cum arăta Joe Dimeo înainte de dublu transplant

”Au îndepărtat mâinile arse și le-au pus pe cele ale donatorului. Acum am mâini normale și pot să fac lucruri normale. Doctorul meu mi-a spus că nu pot muri în timpul operației și nu am ezitat deloc.”, povestește Joe despre operația care i-a schimbat viața.

El face terapie fizică de două ori pe săptămână pentru noile sale mâini. Asta îl ajută să poată conduce, găti sau face alte lucruri de la care accidentul l-a privat.

Totuși, des se întâmpla ca oamenii să-l oprească pe stradă și să-l întrebe ce a pățit. Joe spune că nu e deranjat, ar fi făcut, probabil la fel.

Citește și: O doctoriță a fost condamnată la 6 ani de închisoare din cauza activității pe care o avea când nu era la spital. Ce putea să facă

Bărbatul a reușit să depășească trauma care i-a marcat trupul. El se bucură de viață și are chiar o iubită, Jessica. Inițial, pe ea o deranjau privirile insistente ale celorlalți, dar s-a liniștit când observat că Joe nu le bagă în seamă.

”Sunt aceeași persoană ca înainte de accident, nimic nu s-a schimbat cu excepția feței mele, mâinilor și cicatricilor de pe corpul meu. Sunt același om pe interior.”, a mai afirmat Joe Dimeo în interviul pentru canalul de Youtube Truly.

Înainte de accident, Joe era un tânăr atletic, zvelt, cu părul negru, pe care nu îl tundea scurt. El nu purta barbă și se îmbrăca elegant. Iată o imagine cu vechiul look, cel pe care îl avea înainte să treacă prin accidentul cumplit de circulație:

Citește și: O femeie a început să curețe congelatorul bunicilor, care nu mai fusese deschis din 1993. În ce stare a găsit mâncarea

Prețul piperat plătit pentru o porție de cartofi și două de pomana porcului la Târgul de Crăciun din Constituției: ”Băta... De ce poate fi periculos să bei vin fiert afară, la temperaturi scăzute. Ce poți păți din cauza băuturii delicioase...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x