Antena Căutare

Femeia care a gătit în timp ce chirurgii o operau pe creier! Pacienta a reușit să prepare o rețetă complicată, într-o oră

Doamna gătea, chirurgul îi scotea o tumoră din creier. O femiee în vârstă de 60 de ani a dovedit că este o gospodină desăvârșită, chiar și în cele mai ciudate condiții! Cum explică medicul decizia de a-și opera pacienta „pe viu”?

Femeia care a gătit în timp ce chirurgii o operau pe creier! Pacienta a reușit să prepare o rețetă complicată, într-o oră

Nu e glumă, nu e poveste! O italiancă, în vârstă de 60 de ani, a fost trezită din anestezie, în timp ce era operată pe creier. Chirurgul a avut o misiune pentru pacientă: să gătească!

Oricât de ciudat ar părea, nu este deloc o raritate. Operațiile cerebrale „pe viu” sunt folosite de medici în cazurile în care zonele cu probleme ale emisferelor cerebrale afectate au rol în mișcare, vorbire sau vedere.

În timp ce operează, chirurgul poate comunica cu pacientul, asigurându-se că niciun nerv nu este lezat. Atunci când este vorba despre abilități motrice, pacienți sunt rugați să facă diverse activități: vorbit, cântat la diferite instrumente sau, în cazul de față, gătit.

La un an după ce și-a pierdut fiul într-un accident, tatăl îi poate auzi, din nou, inima bătând: „O părticică din copilul meu încă trăiește”

Articolul continuă după reclamă

Doctorul Trignani, chirurgul de la Spitalul Riuniti din Ancona, a spus că intervenția a durat aproximativ două ore și jumătate și a „decurs foarte bine”.

Ce a gătit femeia în timpul operației?

Italianca a fost trează pentru aproape jumătate din operație. Într-o oră, pacienta a gătit o rețetă destul de complicată: măsline Ascoli (măslinele verzi, fără sâmburi, sunt umplute cu carne tocată condimentată și trecute prin făină, ou și pesmet, înainte de a fi prăjite). Potrivit presei locale, sala de operații a fost transformată într-o adevărată stație de gătit.

Trignani, care a făcut parte dintr-o echipă de 11 medici și asistente a explicat că tehnica este folosită pentru a trata unele afecțiuni neurologice, cum ar fi tumorile care afectează zonele creierului responsabile pentru vedere, mișcare sau vorbire.

Bebelușa care i-a lăsat muți pe medici. Ce avea fetița pe obraz, la naștere: „Există doar 35 de cazuri, în istorie!” - FOTO

Tumora pacientei fiind situată în lobul temporal stâng, ce controlează vorbirea, memoria și mișcarea părții drepte a corpului, neurochirurgul Roberto Trignani a declarat pentru agenția de știri Ansa că metoda „ne permite să monitorizăm pacientul în timp ce intervenim asupra funcțiilor creierului său și să ne calibrăm acțiunea”.

O violonistă a cântat în timpul operaţiei sale pe creier pentru a nu rămâne paralizată

O violonistă a ajutat medicii să nu-i afecteze o zonă importantă a creierului, cântând la vioară în timpul operaţiei prin care i-a fost îndepărtată o tumoare, a anunţat spitalul King's College din Londra.

Chirurgii au pus la punct o tehnică care să le permită verificarea în timp real ca zonele creierului responsabile cu mişcările mâinilor să nu fie afectate în timpul acestei proceduri delicate, a precizat spitalul marţi, pe site-ul său.

Dagmar Turner, muziciană în vârstă de 53 de ani, membră a Orchestrei simfonice din Ile de Wight (sudul Angliei), a fost diagnosticată în 2013 cu o tumoare în creştere lentă. Ea a cerut să fie operată pentru că tumoarea se dezvolta.

MiAu! O pisică a cucerit internetul! Cum a reacționat când stăpânul ei i-a dat înghețată! „Doamne! Am râs cu lacrimi!” V... Are un cap de păpușă Barbie și un corp pe care și l-ar dori și Dorian Popa! Pentru Iulia, halterele de 100 de kilograme ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x