Antena Căutare

Fenomenul pe care oamenii nu și-l explică: de ce timpul trece mai repede când îmbătrănesc

Cred că toți am avut impresia că, odată cu înaintarea în vârstă, timpul trece mai repede. Atunci când te gândești la copilărie, îți aduci aminte că zilele parcă nu se mai terminau.

Cred că toți am avut impresia că, odată cu înaintarea în vârstă, timpul trece mai repede. Atunci când te gândești la copilărie, îți aduci aminte că zilele parcă nu se mai terminau.

Aceasta nu este doar o impresie. Într-adevăr, percepția asupra timpului este accelerată pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Povestea unui geniu! A pornit dintr-o cameră de cămin și a creat revoluția pe care o știi sub numele Google

În acest sens, există nenumărate ipoteze care încearcă să-ți explice de ce anumite lucruri, care odată păreau că necesită mult timp, acum trec cu o viteză cu care nu reușești să ții pasul.

Articolul continuă după reclamă

Îți cer grămezi de bani pentru telefoanele lor, dar nu ți-ar spune adevărul! Cele mai mari minciuni despre smartphone-uri!

Cea mai plauzibilă dintre acestea este propunerea psihologului Pierre Janet din 1877. Acesta spunea că timpul pare că trece mai repede când îmbătrânim, deoarece fiecare nouă experiență este o fracțiune mai mică, care face parte dintr-un întreg – durata vieții noastre.

Aflați mai multe despre acest fenomen

Ai mâncat kiwi toată viața, dar n-ai știut asta! Modul uimitor prin care se obțin aceste fructe: ”Un mascul se combină c... Galerie FOTO! Cu bustul înainte şi picioare dezgolite. Cum arătau revistele pentru femei din Iran, înainte de Revoluția ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Pietrele vii” din România care cresc după fiecare ploaie. Unde are loc fenomenul unic în Europa
„Pietrele vii” din România care cresc după fiecare ploaie. Unde are loc fenomenul unic în Europa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Nepoții noștri nu vor mânca aceleași fructe și legume ca noi, avertizează experții. Ce se va întâmpla cu recoltele de toamnă
Nepoții noștri nu vor mânca aceleași fructe și legume ca noi, avertizează experții. Ce se va întâmpla cu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Marius a fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă! Poliția îl acuză de crimă: otravă!
Marius a fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă! Poliția îl acuză de crimă: otravă! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ioana Năstase, primele declarații despre conflictul cu Ilie Năstase! L-a acuzat pe fostul tenismen că a agresat-o: ”Am intentat divorțul de trei ori”
Ioana Năstase, primele declarații despre conflictul cu Ilie Năstase! L-a acuzat pe fostul tenismen că a... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
"Am fost avertizați". Imagini virale cu un robot care atacă un client într-un magazin. "Împărţea pumni ca un... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Surpriza lui Nicușor Dan! Diplomatul Luca Niculescu ar putea fi noul premier!
Surpriza lui Nicușor Dan! Diplomatul Luca Niculescu ar putea fi noul premier! BZI
Țeapa de la Jurilovca: Falsele agenții de turism care au prostit și AI-ul
Țeapa de la Jurilovca: Falsele agenții de turism care au prostit și AI-ul Jurnalul
Începe de MIERCURI! 5 zodii la care se întoarce, în sfârșit, norocul!
Începe de MIERCURI! 5 zodii la care se întoarce, în sfârșit, norocul! Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Pedeapsa primită de o mamă din America după ce și-a lăsat copilul de 5 ani să se plimbe singur pe stradă
Pedeapsa primită de o mamă din America după ce și-a lăsat copilul de 5 ani să se plimbe singur pe stradă Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x