Pe 5 august 2016, în ziua în care a împlinit respectabila vârstă de 75 de ani, a suflat în lumânările de pe tort şi şi-a pus o dorinţă, după cum cere tradiţia. "Mi-am pus în gând să slăbesc, să fiu în formă".
Avea 103 kilograme. Nu se vedea aşa rău, dar îl deranja, mai ales că în tinereţe era tras ca prin inel. A zis că ziua lui de naştere e perfectă pentru debutul unei noi vieţi. Omul a tăiat din alimentaţie tot ce era dăunător, a ţinut o dietă sănătoasă şi s-a apucat de sport.
În primele trei luni, a slăbit 15 kilograme!!! Nu s-a oprit aici, pentru că şi-a dat seama că se simte foarte bine. În perioada în care alţi oameni de vârsta lui duc o viaţă sedentară, ba chiar ajuns să-şi plângă de milă, acest bărbat a preferat să nu se mai uite în buletin şi să trăiască aşa cum se simte cel mai bine.
Pe 29 ianuarie 2017 şi-a mai făcut o fotografie. Deja nu-l mai recunoşti. A ajuns să cântărească 83 de kilograme, ceea ce înseamnă că a renunţat, în cinci luni, la 20 de kilograme! Fără înfometare, dar cu mult sport!
Şi acum tu, tinerelule cu burtă... tu ce scuze mai găseşti să nu faci la fel????
GALERIE FOTO cosmică: Cele mai SPECTACULOASE IMAGINI din Univers oferite oamenilor de Telescopul Hubble. Povestea de suc... Imaginile au devenit virale: La 101 ani, a născut un copil sănătos: ”Tatăl băiețelului meu are 26 de ani și l-am cunoscu...