Antena Căutare

Secta în care trei mii de cupluri din 62 de țări s-au căsătorit în același timp. Aici credința și tradița se îmbină cu traficul de arme

Biserica Unificării este o sectă fondată în 1954 de către Sun-Myung Moon, un coreean care s-a ocupat cu traficul de arme. De la fondarea sa, organizația s-a remarcat prin căsătoriile masive realizate în cadrul unor ceremonii speciale.

Biserica Unificării, o sectă care ascunde trafic de arme și spălarea creierului | https://static01.nyt.com/

Înființată sub numele de „Asociația Sfântului Duh pentru Unificarea Creștinismului Mondial”, și-a schimbat numele în 1994 în „Federația familiilor pentru pace și unificare în Lume” la nivel Mondial. Majoritatea membrilor, aproape două milioane, trăiesc în Coreea, Japonia, Filipine și alte națiuni din Asia de Est.

Înteresant este că această sectă a pătrus și în Republica Moldova, în 2008 fiind înregistrată oficial sub numele de Biserica Unificării pentru a nu se confunda cu ”Federația Familiilor pentru Pace și Unificare în Lume” din Moldova este o Organizație Non-Guvernamentală (ONG).

Secta a fost condusă de fondatorul Sun-Myung Moon până pe 3 septembrie 2012. În acea zi văduva lui, Hak Ja Han, a preluat întreaga conducere.

Secta în care trei mii de cupluri din 62 de țări s-au căsătorit în același timp. Aici credința și tradița se îmbină cu traficul de arme

Articolul continuă după reclamă

Despre Moon se cunoaște faptul că a fondat diverse organizații, amestecând credințele creștine, spititualitatea orientală și alte tradiții ciudate cu traficul de arme. Comerțul cu arme este realizat prin intermediul companiei sale Kahr Arms.

Potrivit wikipedia.org, Kahr Arms este un producător american de arme de calibru mic, specializat în pistoale semi-automate compacte și mijlocii, încărcate pentru cartușele populare, inclusiv .380 ACP , 9mm Luger , .40 S&W și .45 ACP.

Citește și: Dezvăluire șocantă! Ioan Gyuri Pascu, adeptul unei secte periculoase, condusă chiar de fosta soție. Aceasta căpătase darul vindecării

Căsătoriile masive în cadrul Bisericii Unificării

În 2016 a avut loc cea mai mare căsătorie multiplă din lume. Trei mii de cupluri și-au spus un mare „DA!”. Perechile de tineri căsătoriți proveneau din 62 de țări. Evenimentul a fost unul atât de important încât a fost urmărit de 12 mii de cupluri.

La Iglesia de la Unificación celebra una multitudinaria boda en Corea del Sur en Videos

Evenimentul a avut loc în Coreea de Sud, în orașul Gapyeong, la aproximativ 75 de kilometri de capitală, Seul.

În 1975, Biserica Unirii a ținut una dintre cele mai mari întâlniri pașnice din istorie, cu 1,2 milioane de oameni în Yeouido , Coreea de Sud.

Această sectă a fost acuzată de mai multe ori de spălarea creierului prin intermediul calității de membru. Credința acestora se bazează pe Biblie, iar membrii Bisericii Unificării cred că Isus i-a apărut lui Moon Yong-Myong când Luna acea 16 ani și l-a rugat să termine lucrarea oe care a lăsat-o neterminată. După un timp de rugăciune și reflecție, Luna a acceptat misiunea și ulterior și-a schimbat numele în Son-Moon Myong (Sun Myung Moon).

Primele înscrieri oficiale ale Bisericii Unificării au apărut în 1946, învățăturile poartă numele de Principii Divine.

Citește și:

Păpuşa Barbie umană face parte dintr-o sectă ciudată: Membrii ei trăiesc doar cu apă şi lumină

A primit un diagnostic ca o sentință! În loc să moară, se bucură de fiecare zi primită „cadou”. Asta se întâmplă de 21 d... Un vultur a trimis sute de SMS-uri în roaming și a falimentat un studiu științific! ”Min ne-a costat bani grei!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x