Antena Căutare

Structuri misterioase descoperite de NASA care „dovedesc că a existat viață pe Marte”. Ce au găsit experții pe Planeta Roșie

Unele structuri misterioase descoperite de NASA pe Marte sunt interpretate de unii oameni drept dovezi că a „existat viață” pe Planeta Roșie.

Atunci când vorbim de planeta Marte, există numeroase teorii legate de formele de viață care au existat acolo. Cel mai probabil, potrivit experților reputabili, au existat unele forme de viață unicelulare sau primitive.

Alții, însă, cred că anumite structuri de pe Marte ar indica forme de viață mult mai avansate, similare cu oamenii, scrie Daily Mail.

Aceștia se folosesc de unele structuri descoperite de NASA pe Planeta Roșie, pentru a-și susține concluziile. Dar aceste structuri par să se fi format natural, fără intervenția unor forme de viață avansate, potrivit experților reputabili.

Structuri misterioase descoperite de NASA care „dovedesc că a existat viață pe Marte”

Articolul continuă după reclamă

George J. Haas, fondatorul și investigatorul principal al unui grup de cercetare numit The Cydonia Institute, e unul dintre oamenii care folosesc aceste structuri misterioase descoperite de NASA pentru a susține că acestea „dovedesc că a existat viață pe Marte”. Nu există, însă, în acest moment, vreo dovadă că aceste teorii sunt reale.

Haas a publicat recent cartea The Great Architects of Mars. În ea, a analizat zeci de fotografii cu diferite structuri de pe suprafața marțiană. NASA și alți experți susțin că acestea au fost formate în mod natural. Așa cum se întâmplă și pe Pământ frecvent.

Citește și: Ce este „fața de pe Marte” care i-a speriat pe specialiști. Imaginea cu chipul „uman” surprinsă la mii de ani lumină

Dar Haas e convins, fără dovezi, că aceste structuri au fost făcute de oameni. Sau echivalentul lor din istoria planetei Marte.

Printre aceste structuri se numără piramide (sau, în realitate, formațiuni naturale în formă de piramidă), structuri care par să aibă forma unei chei (din nou, o formă obținută prin sedimentare în istoria planetei) și unele formațiuni de rocă, ce par să fie rămășițele unui oraș (dar care sunt, de fapt, doar roci dispuse într-un tipar, așa cum se întâmplă și pe Pământ).

Haas susține că geometria e dovada unei civilizații. Dar și în natură, pe Pământ, se pot vedea urmele geometriei. Chiar și așa, Haas a petrecut mai bine de 30 de ani în încercarea de a demonstra că unele structuri misterioase descoperite de NASA „dovedesc că a existat viață pe Marte”. Până acum nu a avut succes.

Ce structuri au fost descoperite pe Marte

Haas e un fost artist și susține că are ochiul format atunci când vine vorba de diferențierea între structuri naturale și cele create voit.

„Nu trebuie să fii geolog pentru a înțelege diferența dintre o rocă și o sculptură,” a declarat Haas, care nu a studiat geologia. „Ceva care e geometric.”

Experții care chiar au studiat această disciplină susțin că teoriile lui Haas au la bază pareidolia. Acesta e un fenomen în care cineva vede fețe sau forme speciale în imagini și tipare aleatorii.

Citește și: Cine este singura persoană care nu ar rezista să locuiască pe o altă planetă, conform oamenilor de știință: „Nu s-ar adapta”

„Uneori, vedem fețe care nu sunt acolo,” a declarat Robin Kramer, expert din cadrul Universității din Lincoln. „Te poți uita la fața unei mașini sau la o bucată de pâine prăjită și să vezi un tipar similar cu o față.”

Chiar și așa, Haas susține că unele imagini surpinse de NASA includ structuri create voi, nu formate natural. Printre acestea se numără o formațiune naturală sub formă de gaura cheii. Aceasta a fost descoperită în zona Libya Montes, de pe Marte, de către sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), în 2011.

Mai mult, Haas susține că o altă formațiune de pe Marte ar putea fi geogliful unui papagal. Structura a fost observată în 2002 de către Wilmer Faust, când studia imagini cu Bazinul Argyre de pe Marte. Faust i-a arătat imaginea lui Haas și colegilor din cadrul The Cydonia Institute. Ei au devenit convinși că reprezintă o structură special creată de forme de viață de pe Marte.

Geoglifele sunt tipare create pe pământ cu ajutorul pietrelor, nisipului sau altor elemente naturale. În același timp, Haas recunoaște că nu există geoglife pe Pământ care să aibă detalii atât de amănunțite precum „papagalul” de pe Marte.

Pe Marte au fost observate și „piramidele Sagan”, care au fost fotografiate încă din 1972. Aceste „piramide” au 3 margini. Structurile au atras atenția și astronomului renumit Carl Sagan. Acesta a concluzionat că au fost create de vânt puternic și condițiile extreme de pe Marte. Haas, fără dovezi, crede că au fost create de o formă de viață avansată.

Experții au readus la viață o specie dispărută de peste 10.000 de ani. Cum a fost posibilă premiera globală... Fenomenul care va schimba vremea în Europa în 2025. Ce „perturbare masivă” a avut loc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x