Antena Căutare

Vaideeni, un altfel de Prislop. Cea mai mare statuie a lui Arsenie Boca și trei rozete modelate chiar de părinte, cheamă creștinii la închinare

La peste 150 de kilometri de Prislop, în comuna vâlceană Vaideeni, o mănăstrire este păzită la intrare de statuia părintelui Arsenie Boca. Toți cei care au trecut pe acolo au denumit locul „un altfel de Prislop”.

Biserica Vaideeni, județul Vâlcea

Sfântul Ardealului poate fi găsit în fața bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae” din localitatea Vaideeni, județul Vâlcea. În curtea bisericii-monument putem vedea și trei rozete turnate în formele realizate de Arsenie Boca.

Sculptorul Ivan Jinaru a fost sprijinit de primăria din localitate pentru a realiza un alt loc în care oamenii se pot ruga Sfântului Ardealului. Statuia înaltă de trei metri, realizată în totalitate din bronz, a fost terminată după patru luni de muncă.

Potrivit jurnalspiritual.eu, sculptorul a declarat: „A fost un vis al meu. A fost un vis aproape real aș putea spune, în care mama mea mi-a spus să mă apuc să creez statuia sfântului părinte și apoi s-o așez în grădina de la intrarea bisericii Sfântul Nicolae. Mă bucur mult că și Arhiepiscopia Râmnicului și primăria din Vaideeni au fost de acord. Mai mult, cele trei rozete turnate în matrițele părintelui Boca au fost aduse de la Prislop aici la Vaideeni. Statuia părintelui Boca este creată cu suflet și dictată de Dumnezeu”

În acest loc din Vâlcea, pelerinii mai pot admira și trei rozete realizate de Părintele Arsenie Boca în satul Făclișa. Acestea au ajuns în curtea bisericii „Sfântul Nicolae” după ce au stat 25 de ani în praf, într-o grădină. Aceste rozete sunt printre puținele lucrări expuse ale părintelui Arsenie Boca.

Articolul continuă după reclamă

Vaideeni, un altfel de Prislop. Cea mai mare statuie a lui Arsenie Boca și trei rozete modelate chiar de părinte, cheamă creștinii la închinare

Biserica Vaideeni, județul Vâlcea

Daniil Stoenescu, ucenicul lui Arsenie Boca, a dăruit aceste lucruri minunate comunei Vaideeni.

„Nu știu dacă va fi un pelerinaj aici ca la Prislop, dar trebuie să se știe că aici, la Vaideeni, a fost o inimă a ortodoxiei, aici cei care au venit de peste munți au venit în primul rând pentru a nu-l uita pe Dumnezeu. Pe teritoriul comunei Vaideeni sunt numai puțin de 5 biserici din lemn construite acum 400 de ani. Păstorii transilvani au venit aici de-a lungul timpului atât pentru a scăpa de serviciul militar obligatoriu din imperiul austriac dar și pentru a nu fi creștinați la biserica unită ci pentru a păstra ortodoxismul. Ei au construit aceste minunate bijuterii. Deci nu este o întâmplare că statuia părintelui Boca se află la Vaideeni, este o cinste adusă celor care au păstrat ortodoxismul în suflet și în trăire", a declarat, pentru Agerpres, primarul Daniel Achim Băluță.

Citește și:

Arsenie Boca, cinci învățături așezate în fescă. Toți credincioșii trebuie să știe asta

30 de ani de la moartea lui Arsenie Boca! Apariția stranie ce i-a șocat pe creștini! Ce s-a văzut la înmormântarea lui Arsenie Boca! Un preot a spus totul

30 de ani de la moartea lui Arsenie Boca! Apariția stranie ce i-a șocat pe creștini! Ce s-a văzut la înmormântarea lui A... Cei mai bâtrâni oameni din America au murit la diferență de câteva zile unul de celălalt! Au trăit peste 110 ani și au l...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai misterioasă noapte a anului
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x