Antena Căutare

Întreaga familie a edilului fugar poate intra la închisoare. Ce au descoperit oamenii legii și ce se întâmplă cu Cătălin Cherecheș

Cătălin Cherecheș, fostul edil de la Baia Mare care a fugit din țară pentru a scăpa de pedeapsa în urma căruia trebuia să efectueze cinci ani de închisoare cu executare, a fost prins în urmă cu două zile de către polițiști în Germania. Iată de ce riscă acum și familia lui să intre la închisoare.

Întreaga familie a edilului fugar poate intra la închisoare. Ce au descoperit oamenii legii și ce se întâmplă cu Cătălin Cherecheș | Hepta

Cătălin Cherecheș, fostul primar al municipiului Baia Mare a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru luarea de mită care s-a realizat într-o formă continuă. Cu câteva ore înainte de aflarea veștii, fostul edil a fugit din țară în data de 24 noiembrie pentru a se asigura că va scăpa de o eventuală pedeapsă.

Fostul primar în vârstă de 45 de ani a fost dat în urmărire internațională, după ce a părăsit țara prin vama Petea. La vamă, polițiștii de frontieră nu l-au recunoscut, acesta folosindu-se de un buletin al unei rude care îi semăna foarte bine.

Citește și: Lucian Burdujan, fotbalistul dat dispărut s-a prezentat la poliție. Acesta a apărut la o zi după ce tatăl său a murit

Cătălin Cherecheș a fost găsit în Germania de către oamenii legii în data de 29 noiembrie, fiind ziua în care oficial acesta și-a pierdut statutul de primar al municipiului. Polițiștii l-au găsit în gara din Augsburg și au recurs la gesturi extreme pentru reținerea lui.

Articolul continuă după reclamă

Pentru că fostul edil s-a opus arestării, oamenii legii au aplicat manevre de forță prin care au putut să-l imobilizeze pe bărbat.

Cum l-a ajutat familia lui Cătălin Cherecheș să fugă din țară

După ce a fost adus la frontiera țării de către mătușa sa, care a gonit pe șosele cu o viteză de 200 km la oră, fostul edil a trecut în Ungaria sub identitatea unei rude care îi semăna foarte bine. Cătălin Cherecheș a fost surprins pe camerele de supraveghere într-un taxi pe locul din dreapta.

„S-a stabilit că a folosit o altă identitate, aparţinând unei rude, o persoană de sex masculin. S-a prezentat un autovehicul înmatriculat în România în care se aflau două persoane, un conducător auto şi el. Actul de identitate aparţinea unei rude a lui Cherecheş Cătălin care locuieşte într-un stat din Europa. Au fost verificate documentele, a confruntat persoanele cu actele, poliţistul de frontieră a înmânat şi unui coleg actele, apoi le-au permis intrarea pe teritoriul Ungariei” a spus Victor Ştefan Ivașcu, şeful Poliţiei de Frontieră.

Citește și: Prima declarație a lui Vasilică Ceterașu după ce a fost reclamat la poliție pentru hărțuire sexuală și fizică

Socrii fostului primar au încercat să îi mituiască pe oamenii legii cu 50 000 de euro pentru a obține o sentință mai blândă pentru ginere, însă aceștia au ajuns în arest pentru 30 de zile.

Totodată, și alte personalități importante care au legătură directă cu fostul edil au fost luate în vizor de către autorități. Recent, oamenii legii au avut misiunea de a percheziționa casa lui Ilie Ureche, un cunoscut om de afaceri al municipiului Baia Mare.

Polițiștii au confiscat un caiet plin cu bani din casa acestuia, deoarece a fost considerat suspect, în timp ce bărbatul a făcut următoarea declarație pentru observatornews.ro.

„Au ridicat un caiet, care li s-a părut suspect. Aveam darurile de la nunta de argint. Acolo erau notate toate persoanele, cu cât au pus în plic”

Citește și: Bebeluș răpit în Germania! Cea care a comis infracțiunea este o tânără de doar 18 ani. Cum a fost rezolvat cazul

Ce se întâmplă în prezent cu fostul edil, Cătălin Cherecheș

Fostul primar este plasat în prezent în închisoarea Augsburg- Gablingen, dar va fi mutat cât de curând în închisoarea din München. Acesta a refuzat extrădarea în România printr-o procedură simplificată și a comunicat faptul că își dorește să execute pedeapsa în Germania. Decizia va mai dura câteva săptămâni, timp în care instanța va da vestea cea mare.

„Este vorba despre un mandat european de arestare și de o extrădare care se face în baza acestui mandat european de arestare, pentru că în acest caz se practică o procedură care se practică de la instanță la instanță. Nu sunt implicate direct Ministerele de Justiție sau de Interne, nici de la noi, nici din Germania. E vorba de o procedură standard de reglementări europene. Din practica anterioară, undeva între 30 și 45 de zile, în funcție de instanță”, a declarat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, pentru antena3.ro.

Citește și: Cine sunt cei trei ucigași ai lui Adrian Kreiner. Poliția le-a publicat numele și fotografiile

Curse de zbor suspendate în țară. Ce companie aeriană a luat această decizie și cum vor fi afectați românii... Femeia în vârstă de 70 de ani care a născut gemeni a fost părăsită de soț. Cum a fost posibilă sarcina la o vârstă înain...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un fost inginer Google a renunțat să mai economisească pentru pensie. Avertismentul său despre viitorul omenirii
Un fost inginer Google a renunțat să mai economisească pentru pensie. Avertismentul său despre viitorul omenirii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x