Astăzi se împlinesc 104 ani de la moartea Regelui Carol I. Cel mai longeviv domnitor al României şi artizan al independenţei ţării, primul rege al României, Carol I a fost un domnitor pentru care rolul de conducător era cel mai important.
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, născut pe 20 aprilie 1839 și decedat pe 10 octombrie 1914, a fost domnitorul, apoi regeleRomâniei, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza.
Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării. (.wikipedia.org)
Carol I, Regele devotat al României
Văzut de popor drept un conducător rece, lipsit de empatie, Carol I a fost o personalitate cu inerente calităţi şi defecte, dar mereu un suveran care şi-a luat în serios, poate mult prea serios după aprecierile unora, rolul de conducător. De aceeași părere era și soția sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza ca „o persoană care își poartă coroana și în somn”.
Cu toate că a fost mereu dedicat României și funcției sale de rege, acesta nu și-a uitat niciodată orginile germane. În 1870, cu ocazia războiului franco-prusac, germanofilia lui Carol I a fost de altfel pe punctul de a-l costa coroana, preferințele românilor în acel moment fiind în contradicție cu cele ale suveranului.
Carol I: „dacă regret ceva, este că n-am murit înaintea de a începe acest război”
La 3 august 1914 se întruneşte la Sinaia Consiliul de Coroană pentru a hotărî linia pe care România trebuie să o urmeze în politica sa internaţională în condiţiile în care la 29 iulie 1914 Austro-Ungaria declara război Serbiei şi oficial se începea Primul Război Mondial.
La respectivul Consiliu de Coroană, patronat de regele Carol I, au participat cei mai influenţi oameni politici ai vremii. În urma acestei întruniri România şi-a declarat neutralitatea amânând intrarea în Război până în 1916 deşi statul român făcea partea din sistemul de alianţe al Puterilor Centrale prin tratatul semnat la 1883.
Pentru regele Carol I decizia Consiliului de Coroană a fost o grea „lovitură” căci acesta era legat prin „sânge” de Germania, aliata Austro-Ungariei din Primul Război Mondial, dar mai ales legat de tratatul semnat a cărui respectare era pentru primul rege al României o chestiune de onoare. De altfel, situaţia dificilă prin care va trece regele în acea perioada reiese şi din mărturisirea făcută de acesta lui Take Ionescu care va mărturisi că regele i-a declarat că „dacă regret ceva, este că n-am murit înainte de începerea acestui război”
Textul de abdicare a lui Carol I
Pe 16 septembrie 1914 Carol I a cerut redactarea unui text prin care anunța abdicarea sa de la tronul României dacă țara noastră va intra în război împotriva Puterilor Centrale. Acest lucru nu a fost posibil deoarece pe 10 octombrie 1914, Carol I, avea să moară nereușind să mai recurgă la acest gest care ar fi schimbat istoria României și a lumii întregi.
„Români!
Un puternic avânt naţional cere ca România să intre în război cu Austro-Ungaria spre îndeplinirea idealului visat de întregul nostru neam românesc.
Neputând a mă împotrivi acestui curent, în care văd o primejdie pentru ţară, nu-mi rămâne decât a încredinţa destinele mult iubitei noastre patrii unei Locotenenţe Regale.
O viaţă întreagă, închinată ridicării şi măririi scumpului nostru popor, va fi pentru el cea mai sigură chezăşie că inima mea n-a încetat şi nu va înceta niciodată de a bate pentru binele lui. Din tot sufletul, rog pe Atotputernicul să-l păzească şi să-l ocrotească”
Trei lucruri mai puțin știute despre Carol I
1. A intrat în ţară deghizat – Alegerea lui Carol I în fruntea României, după exilarea lui Al.I. Cuza, a intervenit într-un moment tensionat al ţării sale natale, Germania, cu Austria. Pentru a nu fi arestat, tânărul viitor monarh (Carol avea doar 27 de ani) a călătorit spre România incognito. Acesta s-a deghizat şi a împrumutat numele de Karl Hettingen, un negustor cu interese comerciale în ţara noastră. A venit cu trenul pe ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena – Budapesta, iar pe 8 mai 1866 pune piciorul pe pământ românesc, la Drobeta Turnu-Severin. De aici a plecat cu trăsura spre Bucureşti, însoţit de Brătianu, trecând prin oraşele Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte, traseu numit ulterior „Drumul lui Carol“. Pe 10 mai a intrat în Bucureşti, unde este întâmpinat de o mulţime entuziastă să cunoască noul conducător.
1. Regele Carol I saluta doar cu un deget – O formă de exprimare a distanţei faţă de ceilalţi era salutul regal, pe care suveranul îl făcea întotdeauna doar cu un deget. În „Amintirile politice“ ale ministrului liberal I.G. Duca se menţionează că „Regele Carol I ţinea pe toată lumea la distanţă şi niciodată, pentru nimic, nu s-ar fi coborât de pe înălţimile pe care soarta îl aşezase. Nu saluta decât cu un deget. Când îţi dădea două degete sau mâna întreagă, era o excepţie întotdeauna voită şi cu un anume înţeles. De altminteri acest deget (arătătorul de la mâna dreaptă) juca un rol însemnat în exprimarea întregii sale personalităţi. Cu acest deget, şi numai cu el, accentua frazele sau îşi completa gândirea, încolo avea o sobrietate absolută de gesturi. Cu acest deget mulţumea aclamaţiunilor populare, pe el îl întindea celor ce se apropiau, numai el se înălţa până la chipiu când trupele defilau şi steagurile i se inclinau în faţă. Iar când stătea liniştit, acest deget încovoiat rămânea atârnat de nasturele tunicii sale, neconfundat nici în această atitudine de rezervă, cu restul mâinii inexistente“.
3. Este autorul celebrei propoziţii „Asta-i muzica ce-mi place!” – Pe 15 mai 1877, în timpul Războiului de Independenţă de sub Imperiul Otoman, Carol I a vizitat bateriile regale române de la Calafat, unde Carol a ordonat deschiderea focului asupra Vidinului. La ora 19.30 a fost deschis focul de către tunul 1 din bateria Carol, după care a executat foc tunul 1 din bateria Mircea, urmat de tunul 1 din bateria Elisabeta. Forţele otomane au răspuns cu foc de artilerie după a doua lovitură românească de tun, iar schimbul de focuri a durat o oră. La prima lovitură românească de tun regele Carol I a rostit celebra propoziţie „Asta-i muzica ce-mi place!”
Surse: adevarul.ro, historia.ro, ro.wikipedia.org
Zile libere 2018. Urmează o nouă minivacanță de trei zile pentru români... Schimbări drastice în cadrul învățământului preuniversitar! Profesorii riscă amenzi și chiar concedierea dacă încalcă ac...
