Antena Căutare

Gigi Becali, despre acuzaţiile de spălare de bani: Nu sunt nici măcar suspect

Gazate Sporturilor a scris, miercuri, că patronul FCSB, Gigi Becali, este acuzat de procurori de spălare de bani, în cazul unui teren din Voluntari, supraevaluat şi retrocedat nepotului său Vasile Geambazi.

Potrivit sursei citate, Becali ar fi plimbat sumele prin conturile soţiei sale, Luminiţa, şi ale nepotului său Vasile Geambazi şi a finanţat echipa de fotbal cu o parte din acei bani.

"Becali l-ar fi folosit pe Vasile Geambazi ca interpus pentru o despăgubire exagerată. Era vorba despre un teren din Voluntari, pentru care Vasi a fost despăgubit de ANRP cu 297.630.000 de lei, aproximativ 62 de milioane de euro. Procurorii susţin că Gigi s-a aflat în spatele afacerii şi că suma căpătată în schimbul terenului a fost <stabilită în urma supraevaluării frauduloase a evaluatorului Nuţiu Emil> (.. .) Gigi ar fi apelat la toate aceste <manevre> de plimbare a banilor prin multe conturi tocmai ca să ascundă afacerea reală: despăgubirea umflată şi ilegală ar fi dobândit-o el, de fapt, nu Geambazi. Vasi ar fi fost folosit ca paravan şi apoi ar fi lucrat împreună ca să ascundă intrarea banilor în posesia lui Becali, din start adevăratul artizan al planului", a scris Gazeta Sporturilor.

În replică, Becali a declarat, joi, la ProX, că informaţiile prezentate nu fac parte dintr-un rechizitoriu şi că nu este nici măcar suspect în acest caz.

"Nu e rechizitoriu ăla. Ce a apărut e ordonanţa procurorului care a fost desfiinţată de Tribunalul Bucureşti. Gazeta spune că nepotul meu a finanţat din bani murdari. E un titlu de despăgubire care e dat de curtea supremă, deci despăgubirea este dată de curtea supremă. Că un procuror care e copil şi a vrut să se afirme şi a făcut o tâmpenie, e altceva. Dar judecătoarea de la tribunal a ridicat sechestrul şi a desfiinţat ordonanţa procurorului DNA, deci asta nu mai are nicio valoare. Eu eram în puşcărie şi nepotul meu ce era să facă? Că avea banii în cont. Avea şi alţi bani în cont, nu numai banii ăia. Cât am fost în puşcărie a încasat vreo 30 de milioane de euro, banii mei. Că ne-am calificat în Champions League, l-am vândut pe Chiricheş, pe Gardoş şi pe cutare. Şi a retras banii împrumut, cum ar veni, împrumutaţi de mine. El administra. Când a avut nevoie, a scos banii, când a avut nevoie Steaua, a dat banii. Valoarea despăgubirii a fost stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi procurorul DNA a spus: <nu mă interesează pe mine ce a dat curtea supremă, eu fac altă evaluare.> Da, dar nu mai poţi să o faci. Nici nu sunt incuplat pentru aşa ceva. A zis el suspiciune. Şi dacă judecătoarea a ridicat sechestrul, înseamnă că nici suspect nu sunt. La ora asta nu sunt nici suspect dacă mi-a ridicat sechestrul. Dacă banii au circulat ca să ajungă la mine, au circulat pe cer şi prin nori şi prin aburi? Au circulat printr-un cont bancar la vedere. Ca să speli bani trebuie să-i ascunzi, să-i manevrezi. Dar a fost totul la vedere şi cu asta, basta. Erau bani daţi de statul român, de curtea supremă şi de Ministerul de Finanţe. De ce să ascunzi banii ăia? Omul ăla face ce vrea cu banii. Bine, e adevărat că o parte din ei au ajuns la mine. Au ajuns la mine pentru că dacă a luat de la Steaua 30 de milioane cât am fost în puşcărie, banii mei, trebuia să mi-i şi dea înapoi, nu? Banii ăia care s-au luat s-au dat numai la spitale şi la biserici. Chiar şi mai mulţi, şi eu şi nepotul meu. (n.r. - În alte cazuri) au fost atacaţi de DNA nişte bani care au fost daţi de Comisa Centrală de Restituire. Dar aici nu i-a dat comisia, i-a dat Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie. Când îţi dă Curtea Supremă de justiţie nişte bani, punct, la revedere, nu mai poate nimeni să se atingă de ea, nici şapte miliarde de procurori. Şapte sute de miliarde de procurori nu o mai pot atinge. Nu avea voie să facă expertiză, e abuz în serviciu. La ora asta el (n.r. - procurorul) are o culpă, de abuz în serviciu şi el a făcut o faptă penală pentru că a ignorat o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu putere de lucru judecat şi a făcut o expertiză. Că nu avea voie să facă", a declarat Becali.

Articolul continuă după reclamă

El precizat că în urma acestui caz are probleme cu băncile, care nu vor să-i mai depoziteze banii.

"Procurorul a făcut o tâmpenie, o reevaluare pe care nu avea voie să o facă, iar tâmpenia aia a dus la alte consecinţe. Băncilor nu le convine să fie toată ziua supravegheate şi toată ziua să dea note explicative. <Orice tranzacţie pe care o face Becali, familia lui, fetele lui, nepoţii lui trebuie să ne raportezi!> Şi o bancă nu are chef de raportat şi zice: <nu avem nimic cu tine, ai 60 de zile să-ţi muţi conturile de la noi>", a spus omul de afaceri.

După ce antrenorul Ioan Andone l-a lăudat pe patronul FCSB pentru brânza pe care o produce, Becali a comentat astfel; "Brânza o fac eu şi mai specialist ca mine la brânză nu prea... Fac brânză de 50 de ani. Fac brânză de la 12 ani. I-am dat cadou, ce i-am luat vreun ban pe brânză? I-am dat cadou ca să-mi dea meciul cu Voluntari. Poate face procurorul DNA un dosar penal că am dat brânză ca să cumpăr meciul. E în stare."

Sursa : news.ro

Angajat Termoenergetica rănit în timp ce lucra la înlocuirea unor conducte în sectorul 6 al Capitalei... „Avea vedenii”. O mamă, clipe de coșmar, după ce și-a dus fiica la clinica stomatologică din Pitești din cauza căreia a ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum își pot organiza părinții bugetul înainte de începerea școlii
(P) Cum își pot organiza părinții bugetul înainte de începerea școlii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Dezghețul pieței muncii în Sud-Muntenia: De ce septembrie este momentul strategic pentru reconversie profesională și angajare
(P) Dezghețul pieței muncii în Sud-Muntenia: De ce septembrie este momentul strategic pentru reconversie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x