Antena Căutare

Când se dă drumul la căldură. Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti se pregătește să încălzească locuințele din capitală

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. a anunțat că, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, se fac probele pentru căldură în București.

Au început probele pentru căldură în București | Shutterstock

Probele se vor face preponderent pe parcursul nopții, diferențele de temperatură pe timpul zilei și nopții fiind destul de mari în această perioadă.

De asemenea, procesul este unul de durată, deoarece se ține cont de dimensiunile sistemului de termoficare, starea de degradare a conductelor și de lucrările încă în desfășurare în multe sectoare din capitală.

Citește și: Noul Centru Vechi: încep lucrările de reamenajare în capitală. Ce zone include proiectul și ce presupun lucrările

Conform Libertatea, într-un comunicat de presă, compania a specificat că: „Este important de subliniat faptul că în sezonul rece vor fi continuate doar acele lucrări pentru care pot fi realizate provizorate, astfel încât furnizarea agentului termic pentru căldură către clienţi să nu fie afectată.

Articolul continuă după reclamă

Probele la cald, prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare, se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire.”

Prin aceste probe se verifică modul în care funcționează traseele de alimentare de la sursă până la consumator.

Citește și: Pescobar a dat lovitura după luptele cu ANPC! A pus jos 3.000.000 de euro pentru a-și satisface plăcerile

Când se dă drumul la căldură în București

Totodată, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti ține să amintească bucureștenilor că va furniza căldură atunci când se vor înregistra temperaturi de până în 10 grade Celsius timp de trei zile consecutive. Locuitorii capitalei vor beneficia de căldură între orele 20:00 și 06:00.

Compania subliniază faptul că asociațiile de proprietari sunt obligate să se asigure că instalațiile interioare sunt în stare de funcționare, dar și că au fost finalizate lucrările în interiorul locuințelor. În ultima categorie intră și aerisirea caloriferelor.

Citește și: Al Di Meola, mesaj pentru medicii români după infarctul suferit la Arenele Romane. Ce le-a transmis pe internet

De asemenea, în comunicatul de presă se specifică și faptul că dacă proprietarii doresc amânarea furnizării de căldură, asociațiile de proprietari pot solicita acest lucru, în scris.

„Precizăm că instituţia noastră a început deja furnizarea căldurii la cerere către spitalele, şcolile, grădiniţele, căminele de bătrâni, precum şi către celelalte instituţii care au solicitat acest lucru.

Citește și: Ce vreme aduce începutul lunii noiembrie 2023. Vara în plină iarnă este acum o posibilitate. Prognoza meteo anunțată de ANM

Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector sau prin e-mail la adresa [email protected]”, mai este specificat în comunicatul de presă.

Dată fiind prognoza pentru începutul lunii noiembrie, bucureștenii mai au de așteptat până să li se încălzească locuințele. Conform datelor ANM, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite în perioada respectivă.

Citește și: Motivul pentru care Alexandra Stan stă cu chirie în Capitală. De ce nu vrea să-și cumpere apartament

Totodată, instituțiile care solicită furnizarea căldurii mai devreme, iar acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, vor primi, în urma unei cereri scrise.

Când au apărut vânătăi inexplicabile pe corpul copilului ei, a intrat în panică. Medicii s-au speriat când l-au văzut pe... La o benzinărie din România, șoferii au alimentat cu apă în loc de carburant. Cum s-a întâmplat și ce trebuie să facă pă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x