Antena Căutare

Când se va deschide sezonul turistic pe litoral. Noutățile anunțate de ministrului Economiei: „Eu sunt optimist de felul meu”

Este posibbil ca în lunile iulie şi august să se poată face turism pe litorul din România, potrivit ministrului Economiei, Virgil Popescu.

Litoral

„Suntem în contact permanent cu Ministerul Sănătăţii tocmai pentru a evalua şi să ne putem da seama cam când s-ar putea redeschide turismul. Eu sunt optimist de felul meu şi sper ca în iulie şi august să se poată face turism de litoral în România, pentru că sunt cele mai bune luni, şi turism în general în România. Deci, în momentul când se va deschide sezonul turistic din punct de vedere sanitar vom avea disponibile şi aceste măsuri care să poată fi implementate”, a spus Virgil Popescu.

El a explicat că în acest sens după 15 mai, în următoarele două săptămâni se va face o analiză a situaţiei sanitare şi în funcţie de aceasta se va lua o decizie de pornire a industriei turismului.

Când ne vom putea reîntoarce la mare? Industria hotelieră are pierderi estimate la 500 de milioane de euro: "Suntem bulversaţi"​

„În 15 mai relaxăm o parte din măsuri. După două săptămâni, în această perioadă de evaluare în care putem vedea dacă aceste relaxări au avut un efect pozitiv sau din contră, avem o primă evaluare, adică exact la 1 iunie. La 1 iunie vom şti dacă măsurile pe care le-am luat au avut un efect pozitiv şi din punct de vedere al sănătăţii, adică nu s-a înrăutăţit situaţia din punct de vedere sanitar. Cred că până la 1 iunie este uşor prematur să spunem. Dacă relaxăm cum terminăm starea de urgenţă, în 15 mai, dăm drumul la circulaţia în interiorul localităţilor şi vedem că nu se întâmplă nimic, atunci evident că de la 1 iunie, normal şi de la sine, va veni circulaţia în afara localităţilor”, a subliniat acesta.

Articolul continuă după reclamă

Cum se va desfăşura activitatea pe litoral

Ministrul a explicat cum ar putea să se desfăşoare activitatea, pe litoral, astfel încât să se respecte regulile anti-coronavirus. Virgil Popescu a precizat că vor trebui gândite o serie de proceduri care vor trebui respectate în vederea distanţării sociale.

„De exemplu, ca acea distanță socială la mese să fie respectată trebuie o procedură care nu trebuie încălcată, iar mesele să nu fie foarte apropiate, să fie panouri despărțitoare. Probabil vom avea niște ghiduri, niște reguli pe care să le știe toată lumea pentru a putea fi respectate”, a dat exemplu ministrul.

Guvernul pregăteşte şi o serie de măsuri de ajutor pentru industria hotelieră şi de turism.

Este sau nu interzis să pleci din localitate, după 15 mai? Primele lămuriri cu privire la deplasarea în afara orașului

Potrivit ministrului, este vorba despre un pachet de ajutor cu o componentă îndreptată spre reducerea costurilor cu energia electrică a hotelurilor şi restaurantelor şi o componentă care vizează capitalul de lucru, respectiv granturi pentru finanţarea cheltuielilor ce vor trebui făcute pentru aranjarea spaţiilor în vederea primirii turiştilor.

1 Mai se sărbătoreşte în casă. Cum arată acum drumurile spre mare şi munte... Ooo, Gigi! Chef de 1 Mai, la iarbă verde, stricat de polițiștii invitați chiar de petrecăreți: „La Saru suntem. Trimiteț...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x