Antena Căutare

Cu cât se vinde 1 kilogram de carne de miel cu două luni înainte de Paște. Inflația pune probleme gospodinelor

Mai sunt câteva săptămâni până la Paște, iar prețurile par să crească din ce în ce mai mult la alimente. Carnea de miel ar putea atinge un apogeu în zilele următoare.

Inflația generează o sumedenie de schimbări în meniul tradițional de Paște | Shutterstock

Carnea de miel este vedeta perioadei de Paște. Printre toate alimentele care vor fi pe masa românilor de sărbători, aceasta ocupă un loc special. Deși mai sunt două luni până atunci, gospodinele au început să se pregătească. Ele vor să aibă din timp toate produsele preferate ale celor din familie.

Citește și: Prețul celui mai scump whiskey din lume i-a surprins pe internauți. Cât costă și de ce se ridică la această sumă

Cu cât se vinde 1 kg de carne de miel cu două luni înainte de Paște

În ultimul an, prețul cărnii a crescut, iar în următoarele câteva săptămâni nu va fi vreo schimbare. Gospodinele vor trebui să recurgă la diferite metode pentru a putea pregăti toate preparatele tradiționale la care poftesc cei din familie.

Articolul continuă după reclamă

În acest an, Paștele ortodox se va sărbători pe 5 mai. Postul Paștelui va începe pe 18 martie, însă românii au început deja să se gândească la ce pun pe masă.

Pe lângă cozonaci, pască, ouă, salatele tradiționale, prăjiturile preferate și sarmalele, pe listă intră și carnea de miel, folosită pentru friptură, drob sau ciorbă.

Citește și: Cât costă un kilogram de cireșe la finalul lunii ianuarie. Prețul îi sperie pe cumpărători

În urma scumpirilor din ultimul timp, coșul de cumpărături va fi mult mai costisitor în acest an. Potrivit unei surse, față de anul trecut, prețul unui kilogram de carne de miel a crescut cu aproximativ 15%.

„Indicele preţurilor de consum în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 101,10%. Rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna ianuarie 2023 a fost 7,4%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2023 – ianuarie 2024) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2022 – ianuarie 2023) a fost 9,8%”, precizează INS.

Citește și: O afacere în mare floare în Comunism a revenit. Cu ce preț se vinde unul dintre produsele preferate de români

Dacă anul trecut un kilogram de carne de miel se vindea cu aproximativ 20 de lei, în acest an se așteaptă la scumpiri majore.

Inflația a adus o sumedenie de schimbări și creșteri la prețurilor produselor alimentare și nealimentare:

Produse de morărit și panificație – 100,21% (decembrie 2023); 100,95% (ianuarie 2024)

Carne, preparate și conserve din carne – 101,02% (decembrie 2023); 108,90% (ianuarie 2024)

Pește și conserve din pește – 100,78% (decembrie 2023); 113,29% (ianuarie 2024)

Legume și conserve de legume – 103,21% (decembrie 2023); 108, 79% (ianuarie 2024)

Fructe și conserve din fructe – 101,56% (decembrie 2023); 105,49% (ianuarie 2024).

Citește și: Cât costă gramul de aur în 2024. Prețul controversat a atins recordul la finalul lui 2023

Potrivit sursei citate anterior, reprezentanții Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare Popăuți din județul Botoșani, stațiune de stat, au oferit câteva informații legate de numărul mieilor scoși la vânzare în acest an.

Pentru Sărbătorile Pascale 2024, vor fi puși la dispoziție în jur de 600 de miei, iar adaosul va fi de 10%. Ceea ce înseamnă că un kilogram de miel viu va costa 22,03 lei.

Ce a urmat după ce un polițist din Argeș a găsit o geantă suspectă pe o bancă. Nu i-a venit să creadă ce se afla înăuntr... Imaginile emoționante cu un curier care își făcea livrările ținând copilul în brațe. Care a fost reacția românilor când ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde în spatele deciziei
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x