Antena Căutare

Începe săptămâna dedicată Premiilor Nobel.Ce trebuie să știi despre prestigioasele premii.De ce sunt marcate de iz politic în 2025

Începând de astăzi, 6 octombrie 2025, vor fi anunțate Premiile Nobel din acest an. Iată programul.

Începe săptămâna dedicată Premiilor Nobel | Shutterstock

Premiile Nobel au fost create de Alfred Nobel, un om de afaceri şi chimist suedez din secolul al XIX-lea. El deţinea peste 300 de brevete, dar faima sa înainte de premii se datora inventării dinamitei prin amestecarea nitroglicerinei cu un compus care făcea explozivul mai stabil.

Dinamita - care a devenit populară în construcţii, minerit şi industria armamentului - l-a făcut pe Nobel un om foarte bogat. Spre sfârşitul vieţii, el a decis să-şi folosească vasta avere pentru a finanţa premii anuale „celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari beneficii omenirii”.

Primele Premii Nobel - în medicină, fizică, chimie, literatură şi pace - au fost acordate în 1901, la cinci ani după moartea sa. În 1968, Banca Centrală a Suediei a creat un al şaselea Premiu, pentru economie. Deşi puriştii Nobel subliniază că premiul pentru economie nu este, din punct de vedere tehnic, un Premiu Nobel, acesta este întotdeauna acordat împreună cu celelalte.

Citește și: Mario Vargas Llosa a murit. Celebrul scriitor a avut o viață amoroasă tumultuoasă. Ce spunea despre România și ce avere avea

Articolul continuă după reclamă

Procesul de nominalizare la Premiul Nobel

Niciuna dintre nominalizări nu este anunţată de comitetele respective ale Premiilor, iar statutul Nobel interzice juraţilor să discute deliberările lor timp de 50 de ani. Însă cei care fac nominalizările pot alege să-şi facă publice recomandările.

O persoană nu se poate nominaliza singură, dar poate fi nominalizată de mai multe ori de către alţii, inclusiv de către membrii comitetului fiecărui Premiu.

Fiecare comitet al Premiului funcţionează puţin diferit, dar toate se străduiesc să onoreze dorinţa lui Nobel, și anume câştigătorii să fi adus beneficii omenirii.

Comitetul pentru premiul pentru pace este singurul care recompensează în mod regulat realizările din anul precedent, iar premiul este singurul acordat la Oslo, în Norvegia. În cazul premiilor pentru ştiinţă, acordate la Stockholm, câştigătorii trebuie adesea să aştepte zeci de ani pentru ca munca lor să fie recunoscută de juriul Nobel, care doreşte să se asigure că orice descoperire importantă rezistă testului timpului.

Citește și: Premieră pentru lumea literară românească. Mircea Cărtărescu este pe lista lungă pentru un premiu internațional important

Programul pentru premiile Nobel din acest an

Anunţurile privind premiile Nobel 2025 încep luni, cu premiul pentru medicină, care va fi anunţat de un juriu la Institutul Karolinska din Stockholm.

Anunţurile privind premiile Nobel continuă marţi cu premiul pentru fizică, miercuri cu cel pentru chimie şi joi cu cel pentru literatură. Premiul Nobel pentru pace va fi anunţat vineri, iar Premiul Nobel pentru ştiinţe economice în 13 octombrie.

Premiile vor fi înmânate la 10 decembrie, când este marcată ziua morţii lui Nobel. Fiecare premiu are o valoare de 11 milioane de coroane suedeze (aproape 1,2 milioane de dolari), iar câştigătorii primesc, de asemenea, o medalie de aur de 18 carate şi o diplomă. Până la trei laureaţi pentru fiecare premiu pot împărţi suma de bani, conform news.ro.

Citește și: Uniunea Scriitorilor din România, solidară cu laureata premiului Nobel pentru Literatură Svetlana Alexievici

În acest an, Premiile Nobel au fost marcate de politică. Deși susține genocidul din Gaza, Donald Trump a fost propus chiar de prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, alături de care continuă masacrul palestinienilor. De asemenea, Donald Trump a fost nominalizat de mai multe ori de către persoane din SUA, precum şi de politicieni din străinătate, începând din 2018. Numele său a fost propus şi în decembrie de o membră a Congresului din partea republicanilor pentru rolul său în negocierea Acordurilor Abraham, care au normalizat relaţiile dintre Israel şi unele state arabe.

Citește și: Eurovision 2026. Cum se decide dacă Israel va participa sau nu la competiție

„Veți primi Premiul Nobel? Bineînțeles că nu. I-l vor da cuiva care n-a făcut absolut nimic”, a spus președintele republican al SUA, marți, într-un discurs susținut în fața generalilor și amiralilor americani convocați pentru o reuniune la Quantico, conform unei surse.

„Ar fi o mare insultă la adresa țării noastre, vă spun. Nu-l vreau eu, vreau ca țara să-l primească”, a adăugat Donald Trump.

Rezultate Loto azi, 5 octombrie 2025. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noro... Un tânăr cu deficiențe de vedere se luptă pentru o țară mai accesibilă. Cum a putut străbate Via Transilvanica: „Inconșt...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant dentar?
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli trebuie să respecte
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x