Antena Căutare

Prognoza meteo pe următoarele zile. Vremea vine cu surprize în februarie

La noapte, deşi valorile termice vor fi mai ridicate decât în noaptea precedentă în aproape toată ţara, vremea va fi încă rece în centru, sud şi est, unde spre dimineaţă local va fi ger. 

La noapte, deşi valorile termice vor fi mai ridicate decât în noaptea precedentă în aproape toată ţara, vremea va fi încă rece în centru, sud şi est, unde spre dimineaţă local va fi ger.

Temperaturile minime se vor încadra între -13...-11 grade în depresiunile din centru, dar izolat şi în sudul teritoriului şi 3...5 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de vest, iar în Banat, Crişana şi Maramureş pe arii restrânse vor fi ploi slabe şi precipitaţii mixte în regiunile montane aferente. În restul ţării cerul va fi variabil la senin, dar local, în special în sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei şi zonele joase din Moldova, se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură şi trecător burniţă, ce pot favoriza apariţia poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice şi pe crestele montane.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare rece, cu o minimă termică de -7...-6 grade, mai scăzută, până în jurul a -10 grade, în zona preorăşenească. Cerul va fi variabil, parţial noros spre dimineaţă şi vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat.

Joi, încălzirea vremii va continua în cea mai mare parte a ţării şi se va resimţi cu precădere în vest şi în centru, precum şi în zonele de deal şi de munte. În vestul, centrul și nordul țării cerul va fi mai mult noros, va ploua pe arii extinse în Crişana, Maramureş şi nordul Transilvaniei, unde se vor cumula în general până la 15...20 l/mp. Ploi slabe, izolate vor fi şi în restul Transilvaniei şi în nordul Moldovei, unde se va depune polei, precum şi în Banat.

Articolul continuă după reclamă

Precipitaţii moderate cantitativ se vor semnala şi în zona Carpaţilor Orientali, unde vor predomina ninsorile, dar şi în Munţii Apuseni, unde vor fi mai ales ploi şi lapoviţă. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar în zonele joase, mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură şi izolat cu burniță ce poate favoriza depunerea de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice, precum şi în zona montană înaltă, în special din nord. Temperaturile maxime se vor încadra între -3...-2 grade în sudul extrem al Olteniei și în sud-vestul Munteniei, zone unde ceața va fi mai persistentă şi 12...13 grade în Dealurile Banatului şi ale Munteniei. Minimele termice vor fi cuprinse, în general, între -7 și 5 grade, cu cele mai mici valori în sudul extrem.

În Bucureşti, vremea va fi încă rece, în special în orele dimineţii. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -4...-2 grade.

Vineri, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii februarie în majoritatea zonelor, dar cu precădere în regiunile vestice, la deal şi la munte. Înnorările vor fi persistente în vest, în nord şi în centru unde temporar va ploua. Ploile vor fi mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în Maramureş şi în nordul Transilvaniei, unde se vor cumula 15...20 l/mp. În zona Carpaților Orientali vor fi ninsori, local chiar consistente, la peste 1600 m, şi precipitaţii mixte la altitudini mai mici.

În Moldova şi la munte vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare și doar cu totul izolat vor fi ploi slabe sau burniţă. Mai ales dimineața, local în zonele joase de relief din sudul și din estul țării va fi ceață. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, în regiunile vestice şi local în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 2...3 grade în sudul extrem al Olteniei și sud-vestul Munteniei și în jurul a 15 grade în Subcarpaţii de Curbură. Minimele termice vor fi cuprinse în general între -3 și 6 grade.

În Bucureşti, valorile termice vor creşte, vremea devenind mai caldă decât ar fi normal la această dată. Cerul va fi temporar noros, iar dimineața și noaptea va fi ceață. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5...7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.

Sâmbătă, vremea va fi caldă pentru prima decadă a lunii februarie, chiar deosebit de caldă în zonele de deal și de munte și în regiunile vestice. Cerul va fi temporar noros și va ploua în general slab, în prima parte a zilei pe arii restrânse în nordul și nord-estul țării, iar spre seară și în cursul nopții în special în vest și nord-vest. În zona montană înaltă precipitațiile vor fi mixte.

Dimineața și noaptea, în zonele joase din sudul, centrul și estul teritoriului, pe arii restrânse va fi ceață, posibil asociată cu burniță sau ploi slabe. Vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 11 grade, izolat mai ridicate în dealurile submontane, dar și în Banat și în Crișana până spre 13...15 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 și 4 grade.

În Bucureşti, vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8...10 grade, iar minima va fi de -3...-1 grad.

Duminică, vremea se va menține caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros și va ploua în vestul, centrul și nordul țării și pe arii mai restrânse în rest. La munte, iar seara și noaptea, posibil și în Maramureș, Transilvania și nordul
Moldovei, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Dimineața și noaptea vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 12 grade, iar cele minime, între -4 și 4 grade. În zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceață.

În Bucureşti, vremea se va menține caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros, iar mai ales în a doua parte a zilei, vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Luni, marţi şi miercuri, vremea va intra într-un proces de răcire, iar probabilitatea de apariţie a precipitațiilor va fi ridicată în majoritatea regiunilor. La început vor fi mai ales ploi, apoi vor predomina ninsorile.

În Bucureşti, vremea va intra într-un proces de răcire și temporar se vor semnala precipitații, la început sub formă de ploaie, apoi se vor transforma și în lapoviță și ninsoare.

Veste bună! Anul acesta avem mai multe ZILE libere ca în 2016. Calendarul sărbătorilor legale... Presa internaţională scrie despre cele mai mari proteste antiguvernamentale. BBC: ”România luptă împotriva corupției!”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum își pot organiza părinții bugetul înainte de începerea școlii
(P) Cum își pot organiza părinții bugetul înainte de începerea școlii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Dezghețul pieței muncii în Sud-Muntenia: De ce septembrie este momentul strategic pentru reconversie profesională și angajare
(P) Dezghețul pieței muncii în Sud-Muntenia: De ce septembrie este momentul strategic pentru reconversie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x