Antena Căutare

Larisa Iordache se retrage din sport la 25 de ani. Gimnasta și-a anunțat plecarea din activitate. Mesajul unei campioane

Gimnasta Larisa Iordache, în vârstă de 25 de ani, și-a anunțat în glorie retragerea din activitatea sportivă, după 20 de ani petrecuți în sala de gimnastică. Sportiva care s-a accidentat de multe ori în decursul timpului a dat dovadă de o voință de fier, după revenirea la Jocurile Olimpice.

Galerie
Gimnasta Larisa Iordache, în vârstă de 25 de ani, și-a anunțat în glorie retragerea din activitatea sportivă, după 20 de ani petrecuți în sală de gimnastică. | Profimedia/Hepta

Larisa Iordache se îndreaptă către “o viață normală și liniștită” spune sportiva, care joi seara și-a anunțat retragerea din gimnastică. Într-o singură lună, România pierde trei mari sportivi care au adus mândrie țării noastre: Ana Maria Brânză Popescu, Horia Tecău şi acum Larisa Iordache.

"Cazi, dar te ridici", așa începe mesajul campioanei, care a anunțat cu emoție retragerea din sport după ani de zile în care a mai pus o amprentă pe numele României.

Gimnasta Larisa Iordache se retrage din sport la 25 de ani. Ce mesaj a transmis sportiva cu 20 de medalii câștigate

Gimnasta a suferit de-a lungul carierei sale șapte operații, din cauza accidentarilor care au urmărit-o neîncetat.

Articolul continuă după reclamă

Ultima operație prin care a trecut a fost în urmă cu 10 zile, la gleznă. Intervenția a avut loc la Viena. Aceasta nu a mai participat nici în finala la bârnă de la Jocurile Olimpice 2020 din cauza accidentării la picior.

Cu toate acestea, ea a dat dovadă de o voință de fier cum numai un sportiv înnăscut poate avea. Campioana noastră a revenit la Jocurile Olimpice după ani de zile în care a suferit din cauza accidentarilor și nu a vrut să renunțe la visul de a-și continua cariera.

Larisa Iordache se mândrește cu 20 de medalii câștigate la competiţiile internaţionale importante și a adus fală națională cu reușitele sale, dar a luat decizia de a se retrage din sport.

"Cazi, dar te ridici!

Azi este nimeni , insa maine este campionul lumii. Totul este o alegere , o alegerea de a fii cel mai bun pentru tine si in sufletul tau. Asta am invatat in cei 20 de ani pe care i-am petrecut in sala de gimnastica. Azi inchei acest capitol frumos din viata mea. Ma simt impacata si multumita cu alegrea pe care am facut-o! Este timpul pentru o viata normala si un pic mai linistita.

Am pus cipici de o parte, Costumul in dulap si tot ce am trait pana acum intr-un sertar micut acolo in inima si mintea mea. As vrea sa spun multe insa nu imi pot aduna cuvintele pentru o singura postare.

Vreau sa stiti ca va apreciez pe voi, cei ce ma urmariti cu drag, imi scrieti si imi transmiteti ganduri pozitive. Si vreau sa multumesc persoanelor ce chiar mi au dorit binele macar odata in acesti 20 de ani de cand am inceput gimnastica! Un nou capitol este gata sa inceapa odata cu noul an! Iubire pentru toata lumea", a scris Larisa Iordache.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După anunţul făcut de Iordache. Federaţia Română de Gimnastică a notat, tot pe Facebook: “Ai fost o gimnastă exemplu, eşti un OM deosebit! Multumim, Larisa pentru tot ce ai făcut pentru gimnastică!”

Larisa Iordache are în palmares 24 de medalii la competiţiile internaţionale printre care se numără şi bronzul obţinut la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012. Ea a câştigat de şapte ori aurul european şi de două ori argintul mondial.

Larisa Iordache s-a operat la Viena din cauza unei accidentări periculoase la gleznă

Gimnasta Larisa Iordache a anunţat, vineri, prin intermediul rețelelor de socializare, că se va opera la Viena pentru o problemă la gleznă.

"Cu una în plus sau cu una în minus cam tot aia e... Pentru mine azi este o zi destul de ciudată, sunt la Viena şi urmează să intru in operatie pentru a scapa de durerea de la glezna. A 7-a operatie, nu-i chiar usor dar nu ma plâng! Ştiu ca asta este un pas foarte simplu in vindecarea gleznei mele , dar ce urmează mă sperie mai tare (cârje, recuperare, etc.) dar măcar o să fiu stăpână pe piciorul meu şi nu o să mai îmi creeze probleme", a scris Larisa Iodache pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Larisa Iordache, de 12 ori medaliată europeană

Larisa Iordache a fost medaliată olimpică, mondială și europeană, câștigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană, cifră mărită de extraordinara campioană la 14 după Europenele de la Mersin din decembrie 2020.

Citește și: Larisa Iordache a fost externată din spital. Cum arată gimnasta, la scurt timp după ce a suferit o intervenție chirurgicală

S-a antrenat la Colegiul Național Sportiv „Cetate Deva”, iar mai apoi a ajuns la lotul olimpic de la Izvorani. Începând cu februarie 2019, Larisa s-a antrenat alături de Octavian Bellu și Mariana

Larisa Iordache a participat în luna decembrie la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Feminină susținute în Mersin, Turcia. A strălucit în competiția senioarelor, aducând acasă patru medalii: aur la sol și bârnă, argint la sărituri și argint pe echipe.

Lotul feminin de gimnastică artistică din România a mai fost constituit din Silvia Sfiringu, Ioana Stănciulescu, Antonia Duță și Daniela Trică. O altă medalie de argint a fost cucerită la bârnă de Silvia Sfiringu, care a concurat pentru prima oară la un concurs european.

Larisa a participat la competiție dupa trei ani de absență competițională, datorați unor accidentări urmate de intervenții chirurgicale. Gimnasta a devenit campioana europeană supremă a României din toate timpurile. Bitang. Actualmente, este antrenată de soții Lacrămioara și Cristian Moldovan.

Citește și: Jocurile Olimpice de la Tokyo. Larisa Iordache întâmpină probleme la gleznă și renunță la individual compus

Adrian Mutu a publicat o imagine rară cu 3 dintre copiii săi. Cât de bine seamănă Tiego cu surorile lui din Dominicană... Bănel Nicoliță s-a întors din SUA, acolo unde s-ar fi refugiat din cauza datoriilor. Care a fost motivul real al plecări...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cui i-a dedicat David Popovici reușita de la Settecolli. Cine este persoana specială pe care a avut-o mereu în gând
Cui i-a dedicat David Popovici reușita de la Settecolli. Cine este persoana specială pe care a avut-o mereu în gând
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă Nana Falemi la 17 ani după ce s-a retras din fotbal. Cum a fost surprins fostul jucător pe teren
Cu ce se ocupă Nana Falemi la 17 ani după ce s-a retras din fotbal. Cum a fost surprins fostul jucător pe teren
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x