Antena Căutare

Meteorologii anunţă ploi, vânt şi precipitaţii. Ninsori în zonele de munte, unde se va depune strat de zăpadă de 20 de centimetri

Meteorologii anunţă ploi, vânt şi precipitaţii însemnate cantitativ, până luni dimineaţă, dar şi răcirea semnificativă a vremii.

Meteorologii anunţă ploi, vânt şi precipitaţii. Ninsori în zonele de munte, unde se va depune strat de zăpadă de 20 de centimetri | Shutterstock

Pentru mai multe zone ale ţării a fost emis cod galben de vânt, iar pentru zonele montane cod galben de ninsori şi viscol.

Meteorologii anunţă ploi, vânt şi precipitaţii. Ninsori în zonele de munte, unde se va depune strat de zăpadă de 20 de centimetri

Potrivit ANM, până luni, la ora 10.00, temporar vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40...50 km/h.

”Aria precipitaţiilor va fi în extindere şi va cuprinde treptat sud-estul, sudul şi local centrul ţării. În zonele joase va ploua, iar izolat vor fi şi ninsori şi lapoviţă. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1000 m, de sâmbătă seara, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă”, a transmis ANM.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit meteorologilor, cantităţile de precipitaţii vor fi de 10...20 l/mp şi izolat vor depăşi 25...30 l/mp.

Citește și: Ce a anunțat ANM cu privire la vremea de săptămâna următoare. La ce temperaturi trebuie să ne așteptăm

”Vremea se va răci semnificativ, mai ales în sud, în est şi în centru şi va deveni rece pentru această dată”, a transmis sursa citată.

În intervalul 09 noiembrie, ora 12 – 11 noiembrie, ora 10, este cod galben de intensificări ale vântului.

”În Dobrogea, sudul Moldovei, nord-estul şi estul Munteniei, local şi temporar vântul va avea viteze la rafală de 50...65 km/h”, a transmis ANM.

De asemenea, în intervalul 10 noiembrie, ora 06 – 11 noiembrie, ora 06, este cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite.

Citește și: Cum va fi vremea până la începutul lunii decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

”În intervalul menţionat, în zona de munte a judeţelor Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna, mai ales la altitudini de peste 1000 m, temporar ninsorile vor fi intense şi viscolite (viteze ale vântului de 40...55 km/h) şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10...20 cm”, a mai transmis ANM.

Prognoza meteo 9 noiembrie 2024. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Alertă ANM! Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, până marţi dimineaţă, în sudul, sud-estul şi local în cent...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Romica Jurca anunță cum va fi vremea în noiembrie. Când ar putea apărea primele ninsori și temperaturile negative în România
Romica Jurca anunță cum va fi vremea în noiembrie. Când ar putea apărea primele ninsori și temperaturile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează în zilele viitoare
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x