Antena Căutare

Meteorologii au actualizat avertizările de instabilitate atmosferică - Până marţi dimineaţă, mai multe judeţe se vor afla sub cod portocaliu, cu cantităţi de precipitaţii care pot ajunge şi la 60 de litri pe metru pătrat

Meteorologii au actualizat avertizările de vreme rea şi anunţă că, luni, va fi cod portocaliu în judeţele Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna şi în zona montană a judeţelor Prahova, Braşov, Harghita, Neamţ şi Suceava. Ulterior, până marţi dimineaţă, va fi cod portocaliu în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud şi în zona de munte a judeţului Mureş. Cantităţile de precipitaţii pot ajunge şi la 60 de litri pe metru pătrat.

Potrivit meteorologilor, va fi cod galben, luni, între 12.00 şi 19.00, în zona de munte, în Moldova, Transilvania, nordul Munteniei şi al Dobrogei.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp. În următoarele zile disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, au transmismeteorologii.

Aceştia anunţă cod portocaliu, luni, între orele 14.00 şi 19.00, în judeţele Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna şi în zona montană a judeţelor Prahova, Braşov, Harghita, Neamţ şi Suceava.

”Vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină. Se vor acumula cantităţi de apă de peste 30 l/mp şi pe arii restrânse 50...60 l/mp”, mai anunţă meteorologii.

Articolul continuă după reclamă


De asemeneta, meteorologii auemis cod galben, pentru intervalul 29 iunie, ora 19:00 – 30 iunie, ora 10:00, pentru zona de munte, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp.

În plus, va fi cod portocaliu, în intervalul 29 iunie, ora 19:00 – 30 iunie, ora 02:00, în judeţele Timiş, Arad, Bihor.

”Vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului (rafale de 80...90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.Pe arii restrânse vor fi averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 25...35 l/mp”, anunţă ANM.
De asemenea, în intervalul 29 iunie, ora 19:00 – 30 iunie, ora 10:00, va fi cod portocaliu în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud şi în zona de munte a judeţului Mureş.

În aceste zone vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină. Se vor acumula cantităţi de apă de peste 25...40 l/mp şi pe arii restrânse 50...60 l/mp.


Sursa : news.ro

Val de aer tropical, în România. Temperaturile vor urca până la 35 de grade, dar nu scăpăm de ploi! Ce se întâmplă cu vr... Vreme periculoasă în România! Se vor resimți trei anotimpuri în aceeași zi! Temperaturi tropicale și cod portocaliu de v...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Toată lumea vorbește despre vortexul polar, dar când vine frigul, de fapt. Ziua în care temperaturile se prăbușesc în România
Toată lumea vorbește despre vortexul polar, dar când vine frigul, de fapt. Ziua în care temperaturile se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
România trece de la vreme de vară la temperaturi cu 15 grade mai mici. Data de la care se schimbă radical vremea
România trece de la vreme de vară la temperaturi cu 15 grade mai mici. Data de la care se schimbă radical vremea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x