Antena Căutare

Vremea: Un val de aer polar aduce iarna în România! Ninge ca în povești în mai multe regiuni

Un val de aer polar a adus iarna în România. Ninge de câteva ore la munte, iar temperaturile au scăzut brusc chiar şi cu 20 de grade. Dacă ieri în Bucureşti era vară cu 30 de grade Celsius, astăzi abia dacă s-au atins 10 grade.

Un val de aer polar a adus iarna în România. Ninge de câteva ore la munte, iar temperaturile au scăzut brusc chiar şi cu 20 de grade. Dacă ieri în Bucureşti era vară cu 30 de grade Celsius, astăzi abia dacă s-au atins 10 grade. În Iaşi, o femeie a fost găsită pe stradă în şoc hipotermic, iar la Oradea este deja căldură în apartamente. Temperaturile vor scădea până marţi dimineaţa, când se aşteaptă ca ninsorile să cuprindă tot mai multe zone montane din ţară.

Sunt imagini filmate dimineaţă pe crestele munţilor, unde anotimpul pare să se fi schimbat în mai puţin de 24 de ore.

Temperaturile au scăzut cu aproape 15 grade şi au apărut ninsorile. La Bâlea, ieri erau 10 grade, iar dimineaţă minus un grad. Prima zăpadă a căzut în aproape toate masivele din Carpaţii Orientali şi Meridionali, la peste 1500 de metri altitudine.

Pentru aceste zone şi pentru Muntenia, meteorologii au emis o informare de vreme rea până mâine dimineaţă.

Cea mai severă scădere de temperatură, de aproape 20 de grade, s-a înregistrat, însă, în sudul ţării. Bucureştenii au trecut în câteva ore de la 30 de grade la 10. De la ţinute de vară şi ochelari de soare, la haine groase şi umbrele.

În Iaşi, unde temperatura a scăzut noaptea trecută până la 9 grade şi a plouat, ambulanţa a dus la spital o femeie, găsită pe marginea drumului în şoc hipotermic. În multe zone din ţară, temperaturile au scăzut de la valori cu 10 grade peste media normală a lunii la 8-9 grade sub normalul acestei perioade.

În Oradea, şocul termic a convins autorităţile să furnizeze căldură în apartamente mai devreme decât în alţi ani.

Tendinţa de răcire a vremii va continua încă patru zile şi este influenţată de o masă de aer polar care va atinge vârful de intensitate în noaptea de luni spre marţi. Maxima în nordul ţării nu va trece de 6 grade.

Luni şi marţi vremea se va menţine rece, în toate regiunile. În zonele de munte înalte, precipitaţiile se vor transforma uneori în lapoviţă şi ninsoare.

Senzaţia de frig va fi accentuată şi de ploi. Până mâine dimineaţă, Constanţa şi Tulcea sunt sub cod galben de vreme rea. Temperaturile vor creşte uşor începând de miercuri.

Vremea până în noiembrie 2019. Mai cald decât normalul perioadei. Meteo 7 octombrie-4 noiembrie... Ne așteaptă zile cu frig și ploi. A fost zăpadă de șase centimetri în România. Cum evoluează temperaturile în luna octom...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Meteorologii au emis cod galben de ploi. Bucureștiul și șapte județe, vizate de avertizare
Meteorologii au emis cod galben de ploi. Bucureștiul și șapte județe, vizate de avertizare
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Avertizare ANM: Cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic. Lista județelor vizate
Avertizare ANM: Cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic. Lista județelor vizate
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x