Antena Căutare

Vara s-a întors doar pentru două zile! România, lovită de un val de frig în weekend. Zonele în care va ploua torențial

Vara s-a întors doar pentru două zile. Vineri, însă, valorile termice au scăzut în regiunile sudice și estice, iar în unele zone din țară sunt anunțate și ploi. 

Vara s-a întors doar pentru două zile. Vineri, însă, valorile termice au scăzut în regiunile sudice și estice, iar în unele zone din țară sunt anunțate și ploi.

Conform estimărilor realizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), cerul va fi variabil, cu înnorări ziua și pe arii restrânse se vor semnala ploi, în special în zona Carpaților Orientali. De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei şi uşor mai ridicate pe litoral. Dimineaţa izolat va fi ceaţă.

Sâmbătă, mercurul din termometre urcă din nou. Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor, astfel că, în cea mai mare parte a ţării, valorile termice vor fi apropiate şi local chiar peste cele normale ale perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 25 de grade, iar cele minime între 3 şi 15 grade, local mai scăzute în Transilvania, spre -5 grade în depresiunile din estul regiunii unde se va produce brumă. În special în a doua parte a nopţii, în zonele joase pe arii restrânse va fi ceaţă.

De asemenea, vremea se va încălzi și duminică, ba chiar temperaturile din termometre vor fi decât normalul datei din calendar. Valorile termice vor continua să crească, astfel că vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului în aproape toată ţara. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 26 de grade, iar cele minime între -2...0 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 13...15 grade în Dealurile de Vest şi pe litoral. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, în special în est şi în sud-est, local va fi ceaţă.

Articolul continuă după reclamă
Vremea 11 octombrie 2019. Temperaturile nu încetează să ne surprindă... ANM: secetă mare în România! Zonele cele mai afectate de lipsa precipitațiilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Meteorologii au emis cod galben de ploi. Bucureștiul și șapte județe, vizate de avertizare
Meteorologii au emis cod galben de ploi. Bucureștiul și șapte județe, vizate de avertizare
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Avertizare ANM: Cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic. Lista județelor vizate
Avertizare ANM: Cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic. Lista județelor vizate
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x