Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 30 ianuarie 2022. Chef Scărlătescu reintră în rol. Speak are probleme la scufundări

Ediția din 30 ianuarie a show-ului Poftiți pe la noi, poftiți prin țară vine cu de toate. Vedetele au parte de misiuni murdare, de experiențe pe mare, la mici și la mari adâncimi. Dar au parte de prezența și îndrumarea lui chef Scărlătescu ce-i ghidează să gătească niște mese delicioase.

Scărlătescu își reintră în funcție și-i organizează rapid pe Velea, Babană și pe Sony astfel încât să prepare scoici și rapane, pe stil vechi.

Deși Sony mai mult a făcut jonglerii iar Babană, mai mult a comentat, Alex Velea, care a fost cel mai muncitor, nu a avut plângeri.

Citește și:Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 24 ianuarie 2022. Liviu Vârciu a refuzat vehement să danseze un dans foarte cunoscut în lume

El s-a supus cerințelor chefului și și-a dus misiunea la bun sfârșit, spre aprecierea “mai marilor lui”.

Speak s-a panicat și nu și-a putut îndeplini misiunea, iar Zanni s-a scufundat în adâncurile mării și a rămas profund impresionat. „Trebuie să revin aici”

În timp ce trei dintre participanți s-au ocupat de pregătirea preparatelor de top, Zanni, Ștefania și Speak au plecat să scoată rapane de pe fundul mării.

Echipați și instruiți ca la carte, aceștia au lăsat frica la o parte și s-au aruncat în mare.

Zanni și Ștefania au descries experiența ca fiind unică și au rămas profund impresionați, iar imagnile dein adâncuri sunt fabuloase. Cei doi s-au întors cu un coș plin cu rapane.

În schimb, Speak nu a putut face scufundări pentru că panica a pus stăpânire pe el și nu a putut să respire.

Citește și:Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 24 ianuarie 2022. Margherita a cărat sturion, dar a scăpat peștii în plină stradă

Încă de la momentul instructajului, acesta părea că e cuprins de panică și nu înțelegea bine ce urmează să facă.

Totuși, Speak a îmbrăcat costumul de scafandru și a încercat să se scufunde, însă a renunțat pentru că simțea că se sufocă.

“Nu pot, nu pot să fac asta, nu am aer. E de la costum pentru că mă strange”, a spus el.

De pe margine, acesta a așteptat ca iubita lui, Ștefania să revină la suprafață și a cerut informații despre cum e la adâncime.

Ce surprize aduce noul sezon de Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară, cu Nea Marin

Dăruiește și primește, cu Antena 1. Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie, iar începând din 6 decembrie 2021, Nea Mărin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară.

În acest sezon, rolul lui Nea Marin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România.

Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

Ediția din 30 ianuarie duce filmările la malul Mării Negre și veți putea vedea cum se vor descurca vedetele să organizeze un eveniment special pentru localnicii din Techirghiol, în sub stricta supraveghere a primarului Nea Marin.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 30 ianuarie 2022. Babană, omul show-ului. Cum a apărut la bazin.”Sunt un nebun”... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 30 ianuarie 2022. Ce mesaj emoționant a transmis Alex Velea despre Zanni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x