Antena Căutare

Raluca Bădulescu, Florin Stamin, Serghei Mizil și Alina Pușcău acceptă provocările lui Nea Mărin, la Poftiți pe la noi

Brașovul îi întâmpină pe noii concurenți Poftiți pe la noi - Poftiți la întrecere cu misiuni și situații pe care aceștia nu le-ar fi anticipat.

Raluca Bădulescu, Florin Stamin, Serghei Mizil și Alina Pușcău acceptă provocările lui Nea Mărin, la Poftiți pe la noi | antena 1

Pentru Raluca Bădulescu, Florin Stamin, Serghei Mizil și Alina Pușcău începe o etapă în care relaxarea nu vine fără efort, iar Nea Mărin este pregătit să le dea de lucru, ori de câte ori prinde ocazia. Ce aventuri îi așteaptă și cine va reuși să ajungă la relaxare, aflăm astăzi, mâine și miercuri de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Dacă pentru cele patru vedete, apariția în emisiune este o premieră, așa că toată probele îi vor surprinde, veteranii emisiunii, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, aflați în echipa roșie, respectiv Rikito Watanabe și Sonny Medini, din echipa galbenă, vor fi și ei puși în dificultate de unele provocări.

„Nea Mărin este deja legendă și vreau să văd dacă pot să o fac și pe asta. Eu m-am trezit mai devreme, că știam că vine de dimineață. Sunt sigură că o să îmi dau doctoratul în boschetăreală, pentru că noroi, pentru că probe, pentru că tăvăleală în cizme de cauciuc”, va spune Raluca Bădulescu, în timp ce Alina Pușcău va declara: “Nu am văzut nicio emisiune cu Nea Mărin, nu știu în ce mă bag, dar mă bag.”

Proba zilei îi aduce pe toți concurenții la Grădina Zoologică din Brașov, unde aceștia se vor împărți în cele două echipe. Raluca Bădulescu și Florin Stamin se alătură echipei roșii, în timp ce Alina Pușcău și Serghei Mizil intră în echipa galbenă. Câte doi concurenți din fiecare echipă vor porni prin grădină, urmând indiciile oferite de Nea Mărin pentru a descoperi patru locații în care trebuie să ducă la bun sfârșit mai multe activități. Odată încheiate toate misiunile, aceștia se vor întoarce la colegii lor pentru a pregăti meniurile destinate animalelor sălbatice. Cine va reuși să obțină victoria, rămâne de văzut.

Articolul continuă după reclamă

Cei care reușesc să se impună vor avea parte de mult râvnita relaxare, în timp ce echipa învinsă va intra, ca de fiecare dată, sub comanda lui Nea Mărin și va avea de dus la capăt noi sarcini.

Noile ediții din Poftiți pe la noi - Poftiți la întrecere pot fi urmărite începând de astăzi, în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x