Antena Căutare

Ameri Nasrin este gravidă! Fosta prezentatoare TV a făcut primele declarații despre sarcină: „S-a întâmplat fix după nuntă”

Ameri Nasrin este însărcinată cu primul său copil și atât ea, cât și soțul ei sunt în al nouălea cer de când au aflat că vor deveni părinți.

Ameri Nasrin este însărcinată cu primul său copil și atât ea, cât și soțul ei sunt în al nouălea cer de când au aflat că vor deveni părinți. | Antena 1, Instagram

Fosta prezentatoare de la Star Matinal, Antena Stars, și tatăl copilului ei s-au căsătorit religios acum aproape un an, iar între timp frumoasa brunetă le-a dat vestea cea mare fanilor din mediul online!

Citește și: Cum arată mama lui Ameri Nasrin. Frumoasa prezentatoare a publicat o imagine rară cu femeia care i-a dat viață

Ameri Nasrin va deveni mamă pentru prima oară. Vedeta se află în al doilea trimestru de sarcină

Ameri Nasrin și „Pisoi”, așa cum apare în mediul online, s-au cunoscut la locul de muncă, iar de la o simplă prietenie și până la a forma o familie nu a fost decât un singur pas. Cei doi și-au dat seama că se completează unul pe celălalt, s-au căsătorit și așteaptă cu nerăbdare să devină părinți.

Articolul continuă după reclamă

Într-un interviu acordat pentru Spectacola.ro, frumoasa brunetă a povestit că ziua de 24 februarie nu a fost la voia întâmplării pentru a împărtăși vestea cea mare cu fanii de pe rețelele sociale. Vedeta se află deja în al doilea trimestru de sarcină.

„Sarcina este destul de avansată, dar am vrut să stăm până acum ca să ne asigurăm că totul este în siguranță. Nu sunt neapărat superstițioasă, dar trecând și eu acum prin asta, înțeleg celelalte graviduțe, care tot așteaptă momentul să anunțe.

Au știut până acum apropiații, pe care i-am anunțat de la începutul sarcinii, familia, nașii și prietenii și ne-am gândit să facem astăzi anunțul public.

Nu este o coincidență, pentru că noi în fiecare lună, pe 24, celebrăm încă o lună de relație și 24 este ziua noastră. Dacă tot pică cu Dragobetele, ne-am gândit să anunțăm astăzi”, a declarat Ameri Nasrin pentru sursa menționată.

Citește și: Cum arată soacra lui Ameri Nasrin. Ce poză de la nuntă a publicat soțul prezentatoarei TV cu mama lui

Atât ea, cât și soțul ei și-au dorit foarte mult să devină părinți după nuntă, așa că au lăsat să vină momentul potrivit. Fosta prezentatoare TV nu a avut probleme în primul trimestru de sarcină, așa cum auzise de la prietenele sale.

„Ne-am dorit foarte mult asta, pentru că noi suntem genul de oameni care își planifică, nu știu dacă este bine sau nu, dar suntem cei care își fac planuri. Așa ne-am construit și consolidat relația, nu ne-am grăbit niciodată cu nimic.

Când am zis că suntem pregătiți, atunci ni s-au și întâmplat lucrurile, așa s-a întâmplat cu cununia, cu nunta. Toți apropiații știau că ne doream super mult ca după nuntă să se întâmple totul și chiar așa a fost, fix după nuntă.

Primul trimestru a fost perfect, nu am avut nicio problemă, absolut nimic, nu s-a pus problema de grețuri, de alte simptome.

Deși știam de la alte prietene care îmi spuneau că primele luni ar putea să fie mai complicate, nu am avut niciun fel de problemă.”, a continuat fosta prezentatoare TV.

Dezvăluirile emoționante pentru cei doi nu s-au încheiat însă aici, pentră că, în curând, aceștia urmează să afle dacă vor fi părinți de băiețel sau de fetiță.

Mai mult, cei doi nu știu exact dacă o să aibă un băiețel sau o fetiță.

„Nu știm ce este, urmează să aflăm. Deși sunt o persoană la extreme, îți spun sincer că aici m-ai prins, nu pot să spun că îmi doresc fată sau băiat.

Dacă ar fi să mă întrebi din toți acești ani, când mă mai gândeam la momentul când voi deveni mamă, mereu ziceam că mă văd mamă de băiat, dar nu știu. Este frumos să ai și fată, și băiat. Tăticul este în extaz, își dorește băiețel”, și-a amintit ea.

Cum a anunțat Ameri Nasrin că va deveni mamă. Și-a luat fanii prin surprindere

Fosta prezentatoare TV a postat un videoclip emoționant pe pagina sa de Instagram, iar mesajul pe care l-a transmis i-a surprins plăcut pe fanii săi. Ea și „Pisoi” sunt împreună de aproape opt ani, iar anul trecut au făcut nunta, unde nașii lor au fost nimeni alții decât Valentina Pelinel și Cristi Borcea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Câteva luni mai târziu. Același loc. De data asta, primul nostru DANS IN TREI! ❤️❤️❤️

La multi ani, nouă! Te iubesc mai mult ca oricând”, a scris Ameri Nasrin pe rețelele de socializare.

Cristina Ciobănașu, noi detalii despre iubitul ei: „Totul este roz”. Cu ce se ocupă cel care a reușit să îi ajungă la in... Ce se întâmplă cu Daniel Onoriu după ce a contestat decizia arestului la domiciliu. Instanța a dat verdictul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sarah Jessica Parker, reacție tranșantă după comentariile despre felul în care a îmbătrânit. „Ce să fac? Să dispar?”
Sarah Jessica Parker, reacție tranșantă după comentariile despre felul în care a îmbătrânit. „Ce să fac?...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a pățit Gabriela Cristea în timpul tratamentului cu injecții de slăbit. „Am plătit cu propriul corp”
Ce a pățit Gabriela Cristea în timpul tratamentului cu injecții de slăbit. „Am plătit cu propriul corp”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x