Antena Căutare

Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de Toni Iuruc, la scurt timp după logodnă. Imaginea care a înduioșat Internetul

Simona Halep s-a logodit la începutul verii, iar recent a fost surprinsă în compania celui care îi va deveni soț. Imaginea publicată pe rețelele sociale i-a încântat pe fani.

Simona Halep a publicat o imagine în care apare în brațele logodnicului său | gettyimages.com

Simona Halep este cum nu se poate mai fericită pe plan personal, pentru că logodnicul său, Toni Iuruc, o face să se simtă astfel. Cei doi sunt discreți în ceea ce privește viața lor de cuplu, însă, uneori tenismena împărtășește cu fanii informații referitoare la evenimentele din viața ei.

Recent, Simona Halep a publicat o imagine pe contul său de Instagram în care apare purtând o rochie albă, cu crăpătură pe picior, îmbrățișându-se cu logodnicul său, omul de afaceri machedon, Toni Iuruc.

Pentru că o imagine poate valora cât 1000 de cuivinte, din fotografia în care cei doi zâmbesc cu gura până la urechi fanii pot observa cât sunt de fericți și îndrăgostiți cei doi.

Ce declarații a făcut Simona Halep, după logodnă

Articolul continuă după reclamă

Simona Halep a mărturisit într-o conferință de presă că ea și iubitul ei s-au logodit, descriind momentul cererii în căsătorie c ape un moment deosebit:

„E foarte frumos (n.r. - inelul de logodnă) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine. Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte foarte frumos din viața mea”, a declarat Simona Halep, potrivit AS.ro.

Întrebată când va avea loc nunta, tenismena a mărturisit că nu au stabilit nimic deocamdată

„Sunt fericită, am o viață frumoasă, dau totul pe teren pentru că mai vreau să joc câțiva ani. Ne gândim, vorbim, dar nu este nimic stabilit momentan”, a spus Simona Halep despre planurile de nuntă.

Despre declarația sa referitoare la faptul că vrea să facă un copil după c emai câștigă un turneu de Grand Slam, Simona Halep a spus zâmbind:

„Așa am zis?.Îmi doresc, așa să fie! După ce voi mai lua un Grand Slam, da, fac și un copil”, a declarat Simona Halep în timpul unei declarații de presă pe care a susținut-o la scurt timp de la cererea în căsătorie.

Simona Halep, pe locul 9 în clasamentul WTA

Dacă pe plan personal lucrurile merg ca pe roate, pe plan profesional Simona Halep a avut parte de o scădere în ceea ce privește clasamentul WTA. De pe locul 3, Simona Halep a ajuns să fie acum pe locul 9 în clasamentul celor mai bune tenismene ale momentului. Pe lângă asta, în ultima perioadă Simona Halep a avut parte de mai multe accidentări.

Citește și: Simona Halep, despre cât de gravă e accidentarea la gambă și cum o afecteaza. Sportiva a făcut RMN-ul în Italia

Top 10 WTA

1. Ashleigh Barty (Australia) - 9.635 de puncte (faţă de 7.875 de puncte, în ierarhia anterioară);

2. Naomi Osaka (Japonia) - 7.346 de puncte;

3. Arina Sabalenka (Belarus) - 6.965 de puncte (+ o poziţie, 6.195);

4. Sofia Kenin (SUA) - 5.640 de puncte (+2);

5. Bianca Andreescu (Canada) - 5.331 de puncte (+1, 5.321);

6. Elina Svitolina (Ucraina) - 5.125 de puncte (-1, 5.835);

7. Karolina Pliskova (Cehia) - 4.976 de puncte (+6, 3.915);

8. Iga Swiatek (Polonia) - 4.695 de puncte (+1, 4.465);

9. Simona Halep (România) - 4.330 de puncte (-6, 6.330);

10. Garbine Muguruza - 4.165 de puncte (+2,4.045).

Testamentul Prințesei Dianei a fost schimbat după moartea sa. Care dintre ultimele sale dorințe au fost modificate... Itziar Ituño, actrița care joacă rolul lui Raquel Murillo (Lisabona) în "La Casa de Papel", vine în România. U...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x