Daniela Crudu a descoperit locul ideal pentru un pictorial sexy! Aflată în Bucovina, la Vatra Moldoviței, acolo unde au avut loc filmările pentru prima ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi”, difuzată în această vară de Antena 1, începând din 21 iulie.
Prezentatoarea de la "Superbingo Metropolis" a fost inspirată de frumusețea naturii și a fost de părere că acolo o ședință foto sexy nu ar avea cum să iasă altfel decât perfect. Daniela este conștientă de aspectul său fizic foarte atrăgător și este decisă să se mențină în formă indiferent de condiții.
Așa se face că și în timpul filmărilor și-a luat la ea costumul de baie, pentru a putea face plajă. Cât și dacă a fost rost de bronzat, cu nea Mărin prin preajmă, telespectatorii vor afla urmărind prima ediție a emisiunii "Poftiți pe la noi", luni, 21 iulie, de la 20.30.
A avut curajul să apară AŞA! Anna Lesko, nemachiată, alături de îngeraşul ei... Carmen Brumă, despre cel mai important rol din viaţa sa! Iată ce probleme întâmpină în calitate de mămică!...