Antena Căutare

Membra Familiei Regale care nu a fost invitată la funeraliile Prințului Philip

Detaliile legat de ceremonia funerară au fost transmise de Palatul Buckingham. Cine a fost exclus de la înmormântarea Prințului Philip.

Prințul Philip | Getty

Palatul Buckingham a transmis că Regina Elisabeta II a avut de luat „decizii foarte dificile” privind alegerea invitaţilor, după ce, iniţial, la ceremonie ar fi trebuit să participe 800 de persoane, adăugând că ea a dorit ca toate ramurile familiei soţului ei să fie reprezentate.

La ceremonie vor participa 30 de persoane, inclusiv trei rude din Germania. Ele vor purta haine de doliu, cu medalii, sau vestimentaţie de zi, însă nu uniforme militare.

Evenimentul va avea loc cu respectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei, iar Regina Elisabeta II va sta aşezată singură. Un purtător de cuvânt al palatului a spus că planurile au fost modificate în conformitate cu recomandările actuale privind adunările publice, însă aspectele ceremoniei sunt respectă dorinţele defunctului duce.

Citește și: Regina Elisabeta vrea o înmormântare diferită pentru prințul Philip. Ce le-a interzis membrilor familiei regale

Articolul continuă după reclamă

Cine nu a fost chemat la funeraliile prințului Philip

Cel mai proeminent nume care lipsește din listă este soția prințului Harry, Meghan Markle, care a rămas acasă în Los Angeles. De asemenea, lipsește vărul reginei, prințul Mihai de Kent, în vârstă de 78 de ani. De asemenea, nu a fost loc pentru soții verilor reginei - ducesa de Gloucester și ducesa de Kent și nici soția deseori controversată a prințului Mihai, prințesa Mihai de Kent, potrivit dailymail.co.uk.

Vor participa ducesa de Cornwall şi ducesa de Cambridge, toţi nepoţii ducelui şi partenerii lor, copiii prinţesei Margaret, Bernhart, prinţ moştenitor de Baden, Donatus, prinţ de Hesse, şi prinţul Philipp de Hohenlohe-Langenburg.

Prinţul Philip a murit la Castelul Windsor, pe 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani. Trupul neînsufleţit este depus la capela privată a castelului.

În ziua funeraliilor, sâmbătă, sicriul va fi transportat de la intrarea de stat a Castelului Windsor şi va fi dus, într-un Land Rover Jaguar, conceput cu ajutorul ducelui, spre Capela St. George.

Membrii familiei regale vor merge împreună cu sicriul. Prinţesa Anne şi prinţul Charles vor merge în primul rând, urmaţi de prinţul Edward şi prinţul Andrew.

În rândul al treilea se vor afla ducele de Cambridge, prinţul William, şi ducele de Sussex, prinţul Harry, şi vărul lor, Peter Philips.

Citește și: Personalitățile care participă la funeraliile Prințului Philip

Regina va merge împreună cu o doamnă de onoare într-un Bentley, la finalul procesiunii, şi va intra în capelă pe o uşă laterală, potrivit news.ro.

Asocierea ducelui de Edinburgh cu Marina Regală va fi reflectată în ceremonie. Un cor de doar patru cântăreţi vor face parte din ceremonie, însă congregaţia va urma regulile impuse în contextul Covid şi nu va cânta.

Citeşte şi: Ediție Specială ObservatorNews.ro, sâmbătă 16:30: Vezi LIVE funeraliile Prințului Philip. Lista invitaţilor, decisă personal de regina Elisabeta

Serviciul funerar va fi condus de Arhiepiscopul de Canterbury şi Diaconul de Windsor.

Ducele de Edinburgh a ales personal însemnele regale care vor fi aşezate pe altar pentru funeraliile sale. Este vorba despre medalii şi decoraţii care i-au fost conferite de Regatul Unit şi ţările din Commonwealth, alături de emblemele din Danemarca şi Grecia, subliniind moştenirea sa ca prinţ al Greciei şi Danemarcei.

Citește și: Ce a întrebat prințul Philip în ziua în care s-a căsătorit cu Regina Elisabeta a II-a. Abia acum a ieșit la iveală

BBC va dedica mai multe ore acestui eveniment. Un remember va fi difuzat de BBC One vineri, de la ora locală 19:00, iar funeraliile prinţului Philip vor fi difuzate de acelaşi post sâmbătă, între orele 12:30 şi 16:20 şi între 20:10 şi 21:10.

Funeraliile vor fi transmise sâmbătă, timp de două ore, şi de Radio 4 şi Radio 5 Live, BBC World Service English, BBC Radio Scotland şi BBC Radio Ulster, precum şi de BBC Radio Wales şi posturi locale BBC.

Regina Elisabeta vrea o înmormântare diferită pentru Prințul Philip. Ce le-a interzis membrilor familiei regale... Fiica lui Chef Florin Dumitrescu își serbează azi ziua de naștere. Ce mesaj i-a transmis fetiței lui...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x