Antena Căutare

Timpul a fost blând cu Cher. La cei 75 de ani, megastarul arată „mai bine decât multe femei de 20 de ani”. Cum a fost surprinsă

Cher are 75 de ani, dar a reușit să se mențină foarte bine, iar presa străină chiar a scris că arată „mai bine decât multe femei de 20 de ani”. Iată cum a fost surprinsă aceasta arecent.

Cât de bine arată Cher la cei 75 de ani | GettyImages

Cântăreața, actrița și celebritatea TV a fost surprinsă pe stradă în Los Angeles, iar ținuta ei a atras atenția. Cher nu e străină de operațiile cosmetice, dar a reușit să se întrețină foarte bine, iar silueta ei este suplă. Presa străină a scris că arată „mai bine decât multe femei de 20 de ani”.

În ce ținută a fost surprinsă Cher pe stradă. Megastarul are 75 de ani

Cher a fost recent surprinsă în Beverly Hills, însoțită de o cunoscută, a scris Daily Mail. Paparazzii le-au făcut câteva fotografii, pentru că au recunoscut-o pe Cher chiar dacă aceasta purta o mască neagră pe chip și o pălărie pe cap. Artista de 75 de ani arată foarte bine. Ea era îmbrăcată într-o jachetă scurtă, neagră, o pereche de colanți lucioși, negri cu dungi crem în lateral, și purta o pereche de pantofi decupați în picioare.

„Zeița muzicii pop” a fost fotografiată când se întorcea la mașină după ce a intrat în mai multe magazine. Și prietena care o însoțea a avut o ținută casual, cu o pereche de leggins negri și o bluză burgundy, peste un tricou negru, și o pereche de încălțări sport.

Articolul continuă după reclamă

Cher, cariera și viața personală

Cher are realizări în muzică, film și televiziune și multe premii. În ceea ce privește viața personală, ea a avut relații cu mai multe celebrități din diverse domenii de-a lungul timpului, a fost căsătorită de două ori, iar în prezent ar fi singură.

Realizări în muzică, film și televiziune

În materie de muzică, cel mai cunoscut și apreciat single al lui Cher este ”Believe”, de pe albumul cu același nume, lansat în 1998. ”Believe” a devenit unul dintre cele mai bine vândute single-uri din lume, cu peste 10 milioane de copii vândute, dominând top-urile în 21 de țări. ”Strong Enough”, ”All or Nothing” și ”Dov'è l'amore” sunt alte hit-uri de pe același album.

Cher are în palmares și un premiu Oscar (pentru filmul Moonstruck, 1988, premiul Cea mai bună actriță), un premiu Grammy, un premiu Emmy și trei Globuri de Aur, printre altele.

Viața personală

Cher a fost căsătorită de două ori și are doi copii. Pe fiul ei transgender, Chaz Bono, care s-a numit inițial Chastity și care și-a făcut în 2008 o schimbare de sex, devenind din femeie bărbat. Azi, Chaz Bono, în vârstă de 52 de ani, este muzician, actor și scriitor și arată ca un bărbat în toată regula.

Citește și: 11 ani de când fiica lui Cher a decis că vrea să fie bărbat. Cum arată acum Chaz Bono și ce spune artista despre schimbarea de sex

Elijah Blue Allman, în vârstă de 45 de ani, este fiul cel mic al lui Cher provenit din cea de-a doua căsătorie, poate mai puțin cunoscut decât fratele lui vitreg, Chaz Bono. Elijah Blue Allman este și el cântăreț, vocalist și chitarist în trupa metal Deadsy.

Tatăl lui a fost muzicianul Gregg Allman, cu care Cher a fost căsătorită între 1975 şi 1979. Bărbatul a decedat, însă, în 2017.

Rela Ciulei, sufletul tarafului „Rapsozii Gorjului“, a murit la 84 de ani. Doliu în lumea muzicii lăutărești... Ionuț Cercel, ruinat de durere la 4 luni de la moartea tatălui său. Ce mesaj a transmis tânărul: „Tu ai mulți îngeri”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x