Antena Căutare

Vica Blochina și Oana Roman nu mai sunt prietene. Ce a dus la ruptura dintre cele două

Oana Roman și Vica Blochina au încetat să mai fie prietene, deși părea ca prietenia dintre cele două să fie imposibil de distrus.

Vica Blochina și Oana Roman nu mai sunt prietene | Instagram

Oana Roman și Vica Blochina au ajuns să nu-și mai vorbească deloc. Oana a fost prezentă în cadrul emisiunii XNS de la Antena Stars și a vorbit pe acest subiect, fiind destul de limitată în dezvăluiri. Oana Roman a ales decența atunci când și-a spus punctul de vedere.

Oana Roman, despre cearta cu Vica Blochina. De ce nu-și mai vorbesc cele două

Vica Blochina și Oana Roman au decis să nu mai fie prietene, după ce s-au contrariat la un eveniment. Potrivit cancan.ro, Vica Blochina ar fi supărată pe Oana pentru comportamentul agresiv al iubitului ei, Marius Elisei, dar și pentru că s-ar fi „abonat” la cardul ei, în vacanța lor din Egipt.

”Niciodată, dar niciodată nu îți bârfești public prietenii. Orice s-ar întâmpla și oricât de supărat ai fi. Pentru că asta dă dovadă de lipsă de caracter, și de educație, și de bune maniere, și de prietenie. Dacă ai o problemă cu un prieten, îl suni și îi spui ce ai de spus, sau te întâlnești cu el și îi spui în față ce ai de spus. Nu public, niciodată”, a spus Oana Roman pe un Instastory, făcând referire la acest capitol.

Articolul continuă după reclamă

A venit și rândul Vicăi să-și spună punctul de vedere, iar declarațiile au fost destul de dure. Cu siguranță, adevărul este undeva la mijloc.

”Totul a început la ziua mea, atunci când Marius s-a îmbătat foarte tare, a început să înjure invitații mei, inclusiv pe Oana. A primit bătaie de la un invitat și a fost dat afară de la eveniment. Din acel moment, Marius i-a interzis să mai vorbească cu mine, dar nu mi-a spus motivul.

Citește și: Vica Blochina a renunțat la sutien. Videoclipul care a stârnit discuții aprinse: “Multe ciudoase comentează aici răutăți”

După ce a plecat Marius, cu toți banii, cu toate hainele și cu firma, Oana mi-a dat mesaj că îi pare rău, că suferă și atunci «fata bună» iar s-a activat și am dus-o de mânuță peste tot, am ajutat-o și cu bani. Ea de mine s-a folosit foarte mult. Când vrei să verifici un prieten, vezi cum e când nu mai are nevoie de tine, cum se poartă cu tine când nu mai are nevoie de ajutorul tău. Nu suntem certate, pur și simplu nu vorbesc cu ea. Am trecut o dată cu vederea. Pentru mine nu mai există nicio cale de împăcare, niciodată, în viața asta. Am trecut o dată cu vederea”, a declarat Vica pentru sursa amintită mai sus.

Seria de declarații a continuat, iar Vica a oferit noi detalii.

„Eu am ajutat-o foarte mult, nu apreciază nimic și pe nimeni, de aia nu are prieteni. I se pare că totul i se cuvine, s-a folosit de mine foarte mult. Dacă lumea o ajută atunci când se plânge, pentru că se plânge toată ziua, are impresia că i se cuvine și, când se vede cu sacii în căruță, după, ea este șefa.

Citește și: Oana Roman, mesaj despre starea de sănătate a mamei sale. Mioara a fost externată din centrul de recuperare

În pandemie, i-am dat cardul meu pentru că ea nu avea bani, am ajutat-o foarte mult inclusiv cu afacerea pe care o are. Nu are pe nimeni lângă ea, pentru că toată lumea i-a întors spatele, iar eu nu înțelegeam de ce”,

Oana Roman a fost de curând prezentă în cadrul emisiunii lui Dan Capatos și a vorbit despre această situație, însă ea a ales să nu judece pe nimeni sau să arunce cu vorbe și s-a retras subtil din discuție, răspunzând cu decență.

Citește și: Oana Roman și Marius Elisei nu mai țin cont de nimic! Gesturi de tandrețe în public, după împăcare

„Niciodată nu o să răspund la delațiuni. Mai sunt alte persoane care m-au atacat. Niciodată nu am atacat. Eu nu am cum să-mi explic reacția altora. Nu pot să știu ce gândesc și ce simt alți oameni. Fiecare face cum crede și cum simte. Eu niciodată nu o să vorbesc urât despre prietenii mei, chiar dacă ei mi-au greșit”, a spus Oana Roman, la Xtra Night Show.

„N-am început eu. Eu dacă am ceva de împărțit sau m-a deranjat ceva la o persoană mă duc și îi spun, dar public n-am să fac asta. Eu așa am fost educată. Eu iert, dar iert doar pe cei care își doresc asta. Eu nu pot să decid ce gândește și ce simte fiecare”, a mai dezvăluit vedeta.

Valentina Pelinel, ipostază romantică alături de Cristi Borcea. Cum s-au lăsat fotografiați cei doi în vacanță... Ce simte Irinel Columbeanu pentru Monica Gabor. Fostul afacerist a dezvăluit dacă o mai iubește sau nu pe fosta soție...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x