Antena Căutare

„Jesus Is King”, al nouălea album al lui Kanye West care debutează pe primul loc în Billboard 200

„Jesus Is King” este al nouălea album consecutiv al rapperului Kanye West care debutează pe primul loc în clasamentul Billboard 200, egalând performanţa lui Eminem.

„Jesus Is King” a fost lansat pe 25 octombrie şi a fost vândut în 264.000 de unităţi, în Statele Unite, în săptămâna încheiată pe 31 octombrie, potrivit Nielsen Music.

Din această sumă, 109.000 reprezintă vânzări de copii fizice ale albumului. Toate piesele de pe album au fost accesate online de 196,9 milioane de ori (Streaming Equivalent Albums; echivalentul a 151.000 de unităţi), iar 3.000 de unităţi reprezintă TEA (Track Equivalent Albums).

Toate materialele de studio ale lui Kanye West lansate începând cu 2005 au debutat în fruntea topului Billboard 200. Din catalogul lui, singurul care nu a debutat pe primul loc în clasamentul american al albumelor a fost discul de debut, „The College Dropout”, apărut în 2004. El a intrat în top pe poziţia a doua.

West, care are 21 de premii Grammy în palmares, l-a egalat acum pe Eminem ale cărui albume din 2000 („The Marshall Mathers”) până în prezent (cel mai recent lansat - „Kamikaze”, 2018) au debutat pe primul loc în Billboard 200. La fel ca West, Eminem a ratat prima poziţie cu primul disc, „The Slim Shady” (1999), care a debutat pe poziţia a doua.

Articolul continuă după reclamă

Jay-Z este artistul care semnează cele mai multe albume, 14, ce au debutat pe primul loc în Billboard 200, însă neconsecutiv.

„Jesus Is King” a înregistrat a doua cea mai bună săptămână de anul acesta, din punct de vedere al vânzărilor, pentru un album R&B/ hip-hop, după „Hollywood’s Bleeding” al lui Post Malone.

Acesta din urmă a ocupat locul al doilea în Billboard 200, după a opta săptămână de la lansare, cu 81.000 de unităţi vândute.

Muzicianul britanic Rex Orange County (pe numele real Alex O’Connor) a debutat pe locul al treilea, cu „Pony”. Albumul a fost vândut în 70.000 de unităţi.

Rapperul YoungBoy Never Broke Again şi „AI YoungBoy 2” au coborât două locuri, până pe patru, cu 64.000 de unităţi vândute în a treia săptămână de la debut.

Tot două poziţii a coborât în listă şi cântăreaţa R&B Summer Walker cu „Over It”. Albumul a fost vândut în 60.000 de unităţi în a patra săptămână de la lansare.

Rapperul DaBaby şi „Kirk” s-au clasat pe poziţia a şasea, în coborâre două locuri, cu 40.000 de unităţi vândute în a cincea săptămână de la debut, iar Taylor Swift şi „Lover” au coborât tot două locuri, până pe şapte, cu 35.000 de unităţi vândute în a zecea săptămână de top.

Cântăreaţa electro-pop Billie Eilish şi „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” s-au poziţionat pe opt, în coborâre două locuri, cu 32.000 de unităţi vândute în a 31-a săptămână de la debut.

Grupul country Old Dominion a înregistrat a doua prezenţă în top 10, după ce albumul omonim a debutat pe locul al nouălea, cu 31.000 de unităţi vândute. În 2017, albumul „Happy Endings” al cvintetului a debutat pe locul al şaptelea.

Locul al zecelea a fost ocupat de rapperul Young Thug şi „So Much Fun”, în coborâre trei poziţii. În a 11-a săptămână de la lansare, albumul a fost vândut în 28.000 de unităţi.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).

Sursa : news.ro

Taylor Swift şi Billie Eilish, marile câştigătoare ale galei MTV Europe Music Awards... Supergrupul Prophets of Rage s-a destrămat în urma reunirii Rage Against the Machine...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x