Antena Căutare

Cele mai noi episoade Adela – Ce-i al tău e şi al meu, lider de audienţă

#dacăejoieAdela! O singură săptămână îi mai desparte pe telespectatori de deznodământul celui de-al treilea sezon Adela, astfel că aceştia au urmărit în număr foarte mare momentele pline de suspans din cele mai noi episoade ale proiectului.

Galerie
Serialul Adela – Ce-i al tău e şi al meu s-a impus ca lider de audienţă atât pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, cât şi la nivelul întregii ţări. | Antena 1

Serialul Adela – Ce-i al tău e şi al meu s-a impus ca lider de audienţă atât pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, cât şi la nivelul întregii ţări. Peste 1.5 milioane de telespectatori, la nivel naţional, urmăreau aseară, în minutul de aur, 22:15, deznodământul celor mai noi episoade ale serialului Adela, de la Antena 1.

Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29-23:00, serialul Adela a condus clasamentul audienţelor, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani cu un rating mediu de 5.2 puncte de rating și 19.2% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro TV care, cu finala MasterChef a obţinut o medie de 4.7 puncte de rating şi 17.3% cotă de piaţă.

Şi la nivel naţional, serialul Adela a fost prima opţiune de vizionare a telespectatorilor, cele mai noi episoade ale proiectului conducând clasamentul audienţelor cu 6.7 puncte de rating şi 17.9% cota de piaţă, urmat de Kanal D cu 6.2 puncte de rating şi 16.6% cota de piaţă. Pro TV a ocupat poziţia a treia în clasament, la nivel naţional, cu 5.8 puncte de rating şi 15.7% cota de piaţă.

Citește și: Ce s-a întâmplat în serialul Adela, episod cu episod. Sezonul 3 se vede pe Antena 1 și AntenaPLAY

Articolul continuă după reclamă

Ce s-a întâmplat în episoadele serialului Adela, difuzate pe 2 iunie

Cele mai noi episoade din Adela – Ce-i al tău e şi al meu i-au ţinut pe telespectatori cu sufletul la gură în încercările disperate ale Andreei (Oana Moşneagu) de a-şi însuşi din nou cel mai de preţ „bun” al Adelei (Mara Oprea), pe Bogdănel. Nimic nu a stat în calea Andreei, care a fost în stare să îi pună viaţa în pericol propriului ei tată pentru a se asigura că acesta nu va mărturisi că ştie unde se află copilul. „Am crezut că te-ai schimbat, că ai învăţat ceva din ce ai păţit! Mi-e ruşine că eşti fata mea!”, i-a spus Mitu (Marian Râlea), iar Andreea i-a reproşat la rândul ei „Niciodată nu m-ai iubit!”.

Citește și: Adela - Tot ce nu se vede, îi aduce în culise pe Alecsandru Dunaev și Vlad Gherman. Vezi cum s-au distrat cei doi

În tot acest timp, Delia (Anca Androne) şi Paul (Mihai Călin) au pus cap la cap informaţiile şi au descoperit lucruri îngrozitoare despre Martha (Carmen Ionescu): „E doar vine mea, am trecut prea uşor peste ce le-ai făcut părinţilor lui Mihai! Pe tata l-ai ţinut cu forţa lângă tine! Eşti o criminală, ăsta-i adevărul!”, i-a reproşat Paul mamei sale. Mai mult, acesta a luat hotărârea de a nu mai ascunde nimic din trecutul mamei sale, hotărâre pe care o va plăti cu preţul averii sale: „De data asta nici nu mai vreau să te salvez!”. În momentul în care a realizat că se află la un pas să piardă totul, Lucian (Daniel Nuţă), a trecut din nou la ameninţări: „S-a ales praful, Martha! Eu o să scap, dar pe tine o să vină să te ia!”, i-a spus el Marthei, care a ripostat, la rându-i: „O să spun tot!”. La auzul acestor vorbe, Lucian i-a spus răspicat: „Spune ceva şi o să vă omor pe toţi! Şi nu glumesc!”. Dacă îşi va pune Lucian în aplicare ameninţările şi, mai ales, dacă va reuşi Adela să afle adevărul despre Bogdănel, telespectatorii vor putea afla urmărind ultimele episoade ale celui de-al treilea sezon Adela, joi, de la 20:30, la Antena 1.

Adela, sezon 3, episoadele 37 și 38 din 2 iunie 2022. Lucian amenință că va ucide întreaga familie Andronic. "Nu gl...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele româneşti!
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o mulțime de reacții
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x