Antena

Asia Express, 3 noiembrie 2021. Cosmin Natanticu s-a accidentat în timp ce făcea pâine. Ce reacție neașteptată a avut concurentul

Cea de-a treia probă a ediției 29 din sezonul 4 Asia Express le-a oferit concurenților o experiență memorabilă. Cele trei echipe de la Cursa pentru Ultima Șansă au fost nevoite să facă pâine și s-a lăsat cu accidentări.

Publicat: Miercuri, 03 Noiembrie 2021, 21:48 | Actualizat: Miercuri, 03 Noiembrie 2021, 23:46
Galerie de imagini
Cele trei echipe de la Cursa pentru Ultima Șansă au fost nevoite să facă pâine și s-a lăsat cu accidentări.
Antena 1

Deși au întâmpinat dificultăți în reproducerea pozelor de la spa, echipele au avut o adevărată surpriză când au citit instrucțiunile pentru următoarea probă. Pentru a merge mai departe în competiție, concurenții au fost provocați să ajungă la o brutărie și să prepare pâine.

Cuplurile de vedete au avut nevoie și de o poză pentru a demonstra faptul că au îndeplinit misiunea. Experiența a fost una memorabilă pentru unii participanți, dar nu și pentru Cosmin Natanticu.

Pe aceeași temă

Presiunea și-a pus amprenta asupra concurenților, iar graba le-a stricat planurile. Soțul Elizei Natanticu a avut parte de o accidentare dureroasă, după ce a încercat să pună aluatul de pâine la copt.

Cosmin Natanticu, reacție neașteptată după accidentarea la probă

Pentru a termina mai repede proba, Eliza Natanticu i-a cedat soțului ei responsabilitatea de a pune aluatul la copt. Concurentul a ținut prea mult și prea aproape mâna de flacără, motiv pentru care s-a ars.

Cosmin Natanticu nu a mai ținut cont de nimic și s-a "dezlănțuit" de durere. Reacția neașteptată a surprins-o și pe soția sa, care s-a îngrijorat imediat când l-a văzut.

"Ai, să-mi bag picioarele!", a strigat Cosmin Natanticu.

Pe aceeași temă

"Ce ai făcut?", l-a întrebat Eliza.

"M-am ars, lasă-mă un pic!", i-a răspuns el.

Recomandari A1

"Suntem proști făcuți grămadă. Am crezut că mi-a luat piele de pe degete. Am zis că acolo stop joc. Simțeam cum îmi ard degetele. Nu a mai contat nimic, deși mă arsesem", a mai adăugat el.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranummit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.

Cei 8 luptă pentru premiul final, în valoare de 30.000 de Euro, în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Solicitant și presărat cu situații neprevăzute, show-ul toamnei prezintă publicului și imagini de culise, disponibile în mediul online. "Jurnal de Asia" este o mini-serie de episoade making of în care fanii Asia Express au șansa să vadă cum se construiește un show de anvergura acestuia. Susținut de Superbet, "Jurnal de Asia" aduce în fiecare miercuri episoade exclusive pe a1.ro și Antena PLAY.

În plus, pentru a înțelege trăirile concurenților și motivațiile lor, Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au gândit formatul "Asia mai târziu", show disponibil integral și exclusiv pe Antena PLAY. Împreună cu invitați din actualul sezon, dar și participanți care au spus anterior "da" provcării Asia Express, cei doi iau la puricat evenimentele și aventurile din show.

Whatsapp LinkedIn
cosmin natanticu asia express 2021 asia express sezonul 4 concurenți asia express drumul împăraților irina fodor
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ al Austriei 2024 se vede LIVE online în AntenaPLAY 🏁 În perioada 28 - 30 iunie, vezi LIVE pe canalul dedicat!
Stirile zilei Voluntar polonez care a luptat în Ucraina, spulberat pe un drum din România. A fost aruncat câţiva metri în aer, după ce o maşină i-a izbit ATV-ul pe contrasens
Citește și
Ce vedetă a prins buchetul la nunta lui Pepe cu Yasmine: „Nu știu cât de bine e...”
Super Neatza, 5 iunie 2024. Julia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu, detalii din noul...
Mădălina Mihai, câștigătoarea iUmor sezonul 16, a dezvăluit ce planuri are cu premiul de 20.000 de euro
Finala iUmor sezonul 16, 26 mai 2024. Mădălina Mihai a câștigat trofeul și marele premiu de 20.000 de...
Video recomandate
Video
Citește și
Legume care fac diferența în salata de cartofi. Aceste secrete culinare o duc la nivelul următor Catine.ro
Aras Bulut Iynemli și Devrim Özkan urmează să joace împreună într-un nou proiect profesional. Despre ce este... Happy Channel
Soția bărbatului ucis în accidentul comis de Mario Iorgulescu va merge la CEDO: „Nu mă las bătută. Mai bine... Libertatea.ro
Nedumerirea unui patron român după ce a crescut salariile: "Motivația angajatului scade... Ziare.com
Ion Țiriac a pierdut o sumă uriașă! Legătura neștiută cu unii dintre cei mai bogați români AntenaSport
Fanii au felicitat-o în număr impresionant! Anunțul special făcut de Andreea Bănică după 16 ani de... Elle
Gestul halucinant al unui bărbat din Medgidia, după ce a aflat că soția l-a înșelat a doua oară. Și-a ieșit... Spynews.ro
Maria Dragomiroiu, la un pas de moarte! „Am simțit-o pe mama dintr-o data lângă mine!“ BZI
Babs s-a afișat cu un milionar celebru! Cum a fost surprinsă fosta iubită a lui Dorian Popa BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Gem de căpșuni cu zahăr gelifiant. Rețetă rapidă și sigură HelloTaste.ro
Lista alimentelor pe care să nu le mănânci vara. Medic: „Ele se digeră greu şi ne încălzesc temperatura... Antena3.ro
„Linia roșie” care îți arată că hackerii au intrat în contul tău. Google a dezvăluit semnul secret la... useit
Horoscopul zilei de 24 iunie 2024. Balanțele pierd sume mari de bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Evaluare Națională 2024: Ce subiecte au primit elevii la limba și literatura română și cum trebuiau rezolvate Wall-Street
Misha, primele declarații după zvonurile legate de împăcarea cu Connect-R: Ca să clarific toate aspectele... Kudika
Pensionarii care NU vor primi bani după recalculare. Veste de ULTIMA ORĂ Playtech
Care sunt subiectele care au picat la limba română, la Evaluarea Națională Redactia.ro
Voluntar polonez care a luptat în Ucraina, spulberat pe un drum din România. A fost aruncat câţiva metri în aer,... Observator
Metode tradiționale de slăbire vs. metode medicale de slăbire. Cum poți scăpa de kilogramele în plus MediCOOL
Înghețată de căpșuni cu banane. Rețetă simplă de desert răcoros HelloTaste
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în... ProSport
Un gest de ONESTITATE i-a transformat total viața unui om fără adăpost după ce a găsit un portofel cu 2.000 de... Gandul
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut' CanCan
Care e diferența dintre laptele de la începutul sesiunii de alăptare și cel de la final DeParinti
Hailey Bieber și-a etalat burtica de gravidă într-o salopetă din dantelă. Frumoasa șatenă și soțul ei,... ZUTV
Elon Musk a devenit din nou tată la începutul anului. De ce s-a aflat abia acum despre cel de-al 12-lea copil al... UseIT
Chec guguluf cu mascarpone și zmeură, glazurat cu lămâie Hello Taste