Antena Căutare

Asia Express, 4 octombrie 2021. Cosmin și Eliza Natanticu au ajuns în mașina unui român. Cum a reacționat Lidia Buble când a văzut

Imunitatea din ediția 11 a fost câștigată de Cuza și Emi, însă Asia Express - Drumul Împăraților continuă cu o nouă misiune.

Cursa pentru Imunitatea a fost una plină de surprize și misiuni dificile, care le-au pus la încercare răbdarea. Cei care au reușit să termine în timp util primele două probe au fost Cuza și Emi, fiind și prima echipă care a ajuns la Irina Fodor.

Vestea că Emi și Cuza au câștigat Imunitatea în ediția 11 a uimit pe toată lumea, însă cursa nu se oprește aici. După ce au ajuns la destinația finală, cele opt echipe au luat o pauză pentru a se hidrata, însă la întoarcere au avut parte de o nouă surpriză, și-au găsit rucsacele legate.

"Suntem tot în Laguna Turcoaz, probabil culoarea turcoaz vine de la Turcia pentru că marea din spatele nostru această culoare o are. (...) Jocul nu o să-l organizez departe de marea asta. Eu zic că merită să luptați ca să ajungeți astăzi la joc. În primul rând o să ne distrăm, iar în al doilea rând cred că o să aveți cazare. La joc de data asta se vor califica primele două perechi ajunse la mine. O să mai aveți de făcut o misiune până să vă calificați la Jocul pentru Amuletă. Trebuie să desfaceți rucsacele ca să puteți pleca în cursă.", a spus Irina Fodor.

Citește și: Asia Express, 18 septembrie 2021. Lidia și Estera, Natanticu și Eliza, greșeala care le-ar putea afecta poziția în clasament

Concurenții au fost nevoiți să desfacă rucsacele fără a folosi un obiect tăios, lucru care le-a îngrunat proba. După ce au reușit să își recupereze bagajele, aceștia au plecat spre următoarea misiune, însă de data aceasta a trebuit să facă autostopul.

Cosmin și Eliza Natanticu au ajuns în mașina unui român

Cele șapte echipe au apleat la cele mai neașteptate trucuri pentru a putea desface rucsacele. Aceștia s-au grăbit să facă autostopul, iar norocul le-a surâs imediat, în mod special lui Cosmin și Elizei Natanticu, care au dat de un șofer român.

Cei doi soți au dat de un român care le-a spus că îi duce până la destinația în care trebuie să ajungă și îi atșteaptă pentru a-i aduce înapoi, după proba pe care o au de făcut. Domnul David este din Bucureștii Noi și se află în vacanță în Turcia alături de familia lui.

"Ce ciudat mi se pare să fiu la ocazie și să vorbesc în română", a spus Cosmin Natanticu.

Citește și: Asia Express, 19 septembrie 2021. Cine sunt câștigătorii primului Joc de Amuletă de la Asia Express: Drumul Împăraților

La scurt timp după ce au plecat spre următoarea misiune, Eliza și soțul ei s-au întâlnit pe drum cu Lidia Buble și sora ei, care au rămas surprinse de faptul că șoferul celor doi vorbeau limba româna.

"Vai, ce tare. Ce noroc aveți", le-a spus Lidia Buble.

"L-am furat de la soție și merge cu noi în cursă", a mai adăugat Cosmin Natanticu.

Care sunt regulile pentru sezon 4 din Asia Express

Concurenții vor avea doar un dolar pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice. Prima provocare din Asia Express - Drumul Împăraților este doar începutul unui șir lung de încercări prin care concurenții vor fi nevoiți să treacă pentru a rămâne în competiție.

Cuplu care va ajunge primul la Irina Fodor, primește imunitate: o zi de odihnă, bani de cazare, mâncare, distracție, mașină la scară și imposibilitatea de a fi eliminat sau de a participa la cursa pentru ultima șansă.

Asia Express, 4 octombrie 2021. Cine a câștigat Imunitatea în ediția 11 de pe Drumul Împăraților... Asia Express, 4 octombrie 2021. Ce echipe s-au calificat la Jocul pentru Amuletă. Concurenții au fost răsfățați...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
EXCLUSIV | Primele imagini cu Cheloo și Mihai Ban de pe traseu în Asia Express - Drumul Mătăsii. Cum au fost surprinși cei doi
EXCLUSIV | Primele imagini cu Cheloo și Mihai Ban de pe traseu în Asia Express - Drumul Mătăsii. Cum au fost...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui Gabi Torje de la Asia Express Drumul Mătăsii
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui Gabi Torje de la Asia Express Drumul Mătăsii
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură”
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură” Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea... BZI
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci Jurnalul
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi...
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi... Kudika
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit Redactia.ro
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri Observator
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x