Antena Căutare

Asia Express sezonul 8, 5 octombrie 2025. S-au schimbat echipele de pe Drumul Eroilor. Cum arată noua formulă din etapa cinci

Telespectatorii au avut parte de o surpriză uriașă în ediția 17 din sezonul 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 5 octombrie 2025. Irina Fodor a luat pe toată lumea prin surprindere cu vestea că echipele se vor schimba în cea de-a cincea etapă.

Concurenții au avut parte de o zi plină de adrenalină pe Drumul Eroilor în ediția 17 din sezonul 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 5 octombrie 2025. Probele au fost dificile, iar autostopul le-a dat mari bătăi de cap.

Cu speranța că vor ajunge la timp pentru a participa la jocul de amuletă din etapa cinci, perechile de vedete au plecat în cursă. Obstacolele de pe traseu și replicile acide nu au întârziat să apară.

Ce pedeapsă au primit Serghei Mizil și Mara Bănică după ce au fost salvați de la eliminare. Cu cine au plecat în misiuni la Asia Express - Drumul Eroilor

În urmă cu o ediție, Serghei Mizil și Mara Bănică au fost salvați de la eliminare. Deși au ajuns pe ultimul loc la Irina Fodor, cei doi au rămas în competiție pentru că insigna din săculeț a fost verde.

Cea de-a cincea etapă a reality show-ului a venit și cu o pedeapsă pentru concurenți. Aceștia au fost nevoiți să plece în cursă alături de un al treilea partener: un animal de companie. Cei doi au rămas uluiți când au văzut de cine o să fie însoțiți.

Citește și: Sânziana Negru și Ștefan Floroaica de la Asia Express, antrenamente intense la sală. În ce ipostaze s-au filmat cei doi iubiți

Serghei Mizil și Mara Bănică au avut mare grijă de prietenul lor. Concurenții l-au schimbat de hăinuțe, i-au dat să mănânce și să bea apă. Toate acestea în timp ce se aflau pe traseu, după misiuni.

Prin ce probe au trecut concurenții în ediția 17 din sezonul 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 5 octombrie 2025

În ediția 17 din sezonul 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 5 octombrie 2025, echipele au avut de îndeplinit o mulțime de sarcini dificile. Pentru început, vedetele au aflat de la oamenii din zonă care sunt cele patru animale sacre din Vietnam.

După ce i-au dat judecătorului un obiect pe care se afla un dragon, o broască țestoasă, o pasăre Phoenix sau un unicorn, concurenții au plecat către următoarea misiune: să realizeze păpuși dintr-o plastilina specifică țării.

Aventura a continuat pe străduțele din Vietnam, unde au căutat localnici care semănau cu figurile confecționate pentru a le face câteva poze.

Ce echipă a câștigat jocul pentru amuletă din ediția 17 din sezonul 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 5 octombrie 2025

Tot în ediția 17 din sezonul 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 5 octombrie 2025, doar trei echipe s-au calificat la jocul pentru amuletă. Cei care s-au „luptat” pentru marele avantaj și 1.000 de euro au fost Dan Alexa și Gabriel Tamaș, Serghei Mizil și Mara Bănică, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion.

Surprizele nu au întârziat să apară pe Drumul Eroilor. Pentru a câștiga Jokerul, concurenții au avut de trecut peste o probă grea, care le-a testat memoria și răbdarea. Aceștia au fost nevoiți să vâslească și în același timp să învețe diferite specii de păsări din Vietnam.

Competiția a fost aprigă, iar o întorsătură de situație a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei care s-au descurcat cel mai bine la jocul pentru amuletă au fost chiar Mara Bănică și Serghei Mizil. Așadar, aceștia au obținut un avantaj puternic.

Cum arată echipele din cea de-a cincea etapă Asia Express sezonul 8. Ce reacții au avut după ce au aflat că își vor schimba coechipierii în ediția 17 de pe 5 octombrie 2025

După ce au aflat câștigătorii jocului pentru amuletă din ediția 17 a sezonului 8 Asia Express, de pe 5 octombrie 2025, concurenții au primit o mare provocare din partea Irinei Fodor: să vâslească cu picioarele sau cu mâinile pentru a lua doi săculeți din bărcile unor localnici.

Echipele au avut parte de o surpriză uriașă atunci când au aflat că își vor schimba coechipierii în cea de-a cincea etapă a reality show-ului. Mara Bănică a fost complet dezamăgită după ce a descoperit că va pleca în cursă alături de Anda Adam.

„Eu m-am dus cu lemnul din om în om. Unde nu speram să mă potrivesc, m-am potrivit. Era ultima persoană cu care îmi doream să fiu în cursa asta! Toată lumea, în viziunea mea, era foarte bine împărțită, mai puțin eu.”, a spus Mara Bănică.

Citește și: Asia Express sezonul 8, 1 octombrie 2025. Replici tăioase între Mara Bănică și Serghei Mizil. Ce s-a întâmplat în cursă

Anda Adam s-a bucurat de noua formulă, mai ales de faptul că soțul ei a picat cu un coleg. Acest detaliu a stârnit o mulțime de reacții din partea Marei Bănică: „Ea tot băga bățul prin gard, m-am făcut că nu înțeleg”.

„Dumnezeu nu doarme!”, a zis Serghei Mizil

De asemenea, Dan Alexa va merge pe traseu cu Alina Pușcău, Gabriel Tamaș alături de Serghei Mizil, Olga Barcari o să îi aibă alături pe Emil Rengle, Alejandro Fernandez va forma o echipă cu Joseph Adam, Cristina Postu va pleca în cursă alături de Ștefan Floroaica, iar Alexandru Ion alături de Karmen Simionescu.

„Mare șoc ce mi-am luat! Nu cred!”, a spus Alexandru Ion.

„Vai de capul meu!”, a fost reacția lui Joseph.

„Vă rog să vă așezați în funcție de noua ordine!”, i-a anunțat Irina Fodor.

„Acolo aș vrea să văd, Anda și Mara, acolo sigur o să iasă scântei!”, a evidențiat Gabriel Tamaș.

Tot ce trebuie să știi despre noul sezon Asia Express - Drumul Eroilor

Asia Express-Drumul Eroilor, ce poate fi urmărit și pe AntenaPLAY, marchează o rută spectaculoasă prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, purtând concurenții prin peisaje exotice, provocări extreme și culturi fascinante.

Finala acestei ediții va avea loc în inima Coreei de Sud, în spectaculosul Seul, oferind un cadru memorabil pentru deznodământul uneia dintre cele mai dure competiții televizate.

După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar un dolar în buzunar, cele nouă perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor învăța mai multe despre ei și partenerii lor, și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon.

Asia Express - Drumul Eroilor se vede în fiecare duminică de la ora 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Asia Express sezonul 8, 5 octombrie 2025. Cine a câștigat amuleta și Jokerul din etapa cinci. Surpriză pentru concurenți... Schimb de echipe spectaculos în cel de-al doilea episod al etapei din Asia Express Drumul Eroilor. Emisiunea, lider de a...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat competiția
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina Pușcău
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x