Antena Căutare

Chefi la cuțite, 25 aprilie 2021. Gabriela Cristoiu e „gospodiva” care a primit o propunere neașteptată de la Cătălin Scărlătescu

În ediția 25 din sezonul 9 am putut s-o cunoaștem pe Gabriela Cristoiu, o fană a emisiunii „Chefi la cuțite” care a decis să pregătească juraților o rețetă specială.

Tânăra în vârstă de 32 de ani este de meserie jurnalist și, ca să-i impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, a ales să facă o ciorbă de tăiței de casă cu inimi și pipote de pui, cu legume, borș și verdețuri.

Gabriela Cristoiu a explicat faptul că nu se consideră o gospodină în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o „gospodivă”, fiindcă nu este o mară fană a treburilor casnice, ci preferă să facă doar ceea ce este necesar.

Ce propunere a primit Gabriela Cristoiu de la Cătălin Scărlătescu, în ediția 25 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”

Dornică încă de mică să fie independentă financiar, tânăra și-a deschis la vârsta de 24 de ani un atelier de făcut tot felul de accesorii și bijuterii. Nu s-a priceput foarte bine și a renunțat, apoi a încercat să își deschidă un lanț de cofetării. A dat faliment, apoi a înceercat să facă un atelier de modă. A făcut studii în domeniul croitoriei, dar nici acum nu a mers treaba foarte bine.

Citește și: Chefi la cuțite, 25 aprilie 2021. Andrei Ungureanu, „omul cu Tourette”, a făcut show savuros! Jurații au râs cu lacrimi

După ce a terminat de gătit, tânăra a sperat că va reuși să îi impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. De asemenea, aceasta a dezvăluit faptul că, dacă nu va primi laude suficiente de la cei trei jurați, cel mai probabil se va lăsa de gătit și va angaja pe cineva să facă acest lucru în locul său. Apoi, extrem de emoționată, tânăra a așteptat cu sufletul la gură degustarea.

Se pare însă că excesul de verdeață i-a făcut pe chefi inițial să creadă că au de-a face cu o piftie, dar apoi și-au dat seama că au de-a face cu o ciorbă.

gabriela cristoiu gatind in bucataria chefi la cutite

Gabriela Cristoiu se consideră o „gospodivă”

Apoi, ușile s-au deschis și Gabriela Cristoiu și-a făcut apariția în platoul emisiunii „Chefi la cuțite”. Aceasta a povestit că a profesat câțiva ani ca jurnalist, apoi a ales să își încerce norocul cu tot felul de afaceri. Tânăra a luat și cursuri de actorie în speranța că actoria îi va „purta” mai mult noroc, dar deocamdată nu a primit încă un rol.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La un moment dat, Cătălin Scărlătescu i-a propus să fie bucătăreasă pentru el, dacă este pasionată de gătit!

Citește și: Chefi la cuțite, 25 aprilie 2021. Valentina Ioniță, „campioana la relații eșuate”, i-a uimit pe jurați cu viața sa demnă de film

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 25 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” ca să savurezi momentul!

Despre sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1

În sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se vor întrece în numeroase bătălii culinare. Fiecare va recurge la diferite strategii pentru a ajunge cu un pas mai aproape de victorie, într-un show ce va ține publicul cu sufletul la gură. Concurenți de toate vârstele și din toate colțurile lumii, cu povești de viață suprinzătoare, vor încerca să demonstreze că merită să ajungă cât mai departe, în sezonul 9 al îndrăgitului show culinar „Chefi la cuțite”, de la Antena 1.

Vezi edițiile integrale pe AntenaPlay!

Emisiunea „Chefi la cuțite” sezonul 9 este difuzată duminica de la ora 20:00, dar și luni și marți, de la ora 20:30, la Antena 1.

Chefi la cuțite, 25 aprilie 2021. Valentina Ioniță, „campioana la relații eșuate”, i-a uimit pe jurați cu viața sa demnă... Chefi la cuțite, 25 aprilie 2021. Andrei Ungureanu, „omul cu Tourette”, a făcut show savuros! Jurații au râs cu lacrimi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când începe Chefi la cuțite sezonul 17! Ce au dezvăluit cei patru jurați despre noul sezon și ce surprize se pregătesc
Când începe Chefi la cuțite sezonul 17! Ce au dezvăluit cei patru jurați despre noul sezon și ce surprize se...
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate Catine.ro
Mesajul emoționant al lui Chef Richard Abou Zaki pentru fiica lui de ziua ei de naștere. Carlotta a împlinit 5 ani
Mesajul emoționant al lui Chef Richard Abou Zaki pentru fiica lui de ziua ei de naștere. Carlotta a împlinit 5 ani
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a anunțat actrița, care așteaptă al cincilea copil
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a... Elle
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă HelloTaste.ro
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas impresionată de ce a găsit
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27%
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27% Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x