Antena Căutare

Insula iubirii sezon 6. Cine sunt Cristina Nimereală și Sebastian Dascălu, unul dintre cuplurile care își testează dragostea

Cristina Nimereală și Sebastian Dascălu formează unul dintre cuplurile care au venit în Thailanda pentru a testa cât de solidă este relația lor. Cei doi sunt siguri că, după emisiune, vor pleca tot împreună acasă și au plan să-și întemeieze o familie și să se apuce de vlogging.

Sebastian Dascălu este antreprenor, la momentul actual ocupându-se de vânzări în domeniul imobiliar iar pe viitor vrea să renunțe la acest job și să se implice în proiecte creative precum conținut în mediul online.

Iubita sa, Cristina Nimereală este medic stomatolog, este extrem de încântată de meseria pe care o are și, spune ea, a știut că asta vrea să facă în viață.

Dar chiar și așa, pentru că este o fire deschisă, comunicativă și aventuroasă, aceasta vrea să se implice în proiecte de vlogging, împreună cu iubitul ei și să se distreze împreună.

Cristina și Sebastian, încredere la unison: "Nu tentațiile sunt problema. E bine când există tentații. Important este cum le răspundem"

Cei doi se bazează foarte mult pe respectul reciproc pe care și-l au și sunt încrezători în relația la care au muncit constant, timp d eun an, pentru a clădi o fundație solidă.

Citește și:Insula Iubirii, sezonul 6. Cine este ispita Denis Slav. Cu ce gânduri a venit în show modelul internațional

Tentații sunt la tot pasul. Noi avem o comunicare foarte deschisă, foarte directă și nu credem că tentațiile de aici ar putea încheia ceea ce noi am clădit în mod constant, zi de zi.

Am fost întâi prieteni foarte buni, ne știm foarte bine și am ajuns să ne îndrăgostim și să trăim aceste emoții atât de frumoase.

Nu tentațiile ar fi problema, este foarte bine să existe tentații. Modul în care noi răspundem tentațiilor creează sau nu o problemă, au precizat, la unison, cei doi îndragostiți.

Citește și:Insula iubiirii sezonul 6. Cine sunt Lavinia și Reymond, cuplul cu o poveste de iubire tumultoasă

Cei doi nu locuiesc încă împreună, este un pas pe care vor să-l facă după ce vor ieși din emisiune, atunci când vor să ducă relația la un nivel superior.

În sezonul 6 al emisiunii Insula Iubirii de la Antena 1, cinci cupluri decid să își testeze dragostea pe Coconut Island, acolo unde 10 ispite feminine și 10 ispite masculine îi așteaptă pentru a le scoate la iveală chiar și cele mai ascunse secrete și a le arăta dacă sunt sau nu în cuplul potrivit.

Despre Insula Iubirii sezonul 6, show disponibil pe Antena 1 și AntenaPLAY

Cinci cupluri curajoase pornesc în aventura vieţii lor, în vreme ce 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

Încă din primele minute pe insulă, Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii Insula Iubirii sezonul 6, i-a avertizat pe concurenţi: „Nimeni nu poate şti cum se va termina această experienţă! Începând de astăzi, 21 de zile nu veţi mai fi împreună şi nu veţi mai putea comunica! Se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”.

Citește și: Ce cupluri participă în cel de-al şaselea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”

În sezonul 6 Insula Iubirii, cuplurile vor trebui să reziste tentațiilor celor 10 ispite feminine și 10 ispite masculine care vor încerca să le fure inimile. Cele 20 de ispite sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Ispitele feminine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Maria Vornicu, Bianca Patrichi, Oana Monea, Anamaria Vaida, Eda Csoregi, Karina Fetica, Larisa Iosif, Antonela Pătruţ, Roxana Lite și Lavinia Dumitrescu.

Ispitele masculine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Bogdan Ionescu, Cătălin Dumitrescu, Ali Habron, Marius Hărdoiu, Daniel Mihai, Marco Cigognini, Denis Slav, Florin Cerghit, Dinu Popescu și Cristian Grigorescu.

Show-ul integral, dar și episoade exclusive de la bonfire și din casele concurenților sunt disponibile pe AntenaPLAY, așa că experiența completa Insula Iubirii, sezonul 6 așteaptă să fie descoperită de cei mai fideli fani.

Insula Iubirii, sezonul 6. Cine este ispita Denis Slav. Cu ce gânduri a venit în show modelul internațional... Cine este Ispita Oana Monea de la Insula Iubirii, sezonul 6. Cum arată bărbatul ideal pentru ea...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Insula Iubirii Ungaria se vede în AntenaPLAY: tentații fără limite, decizii radicale și un test al iubirii dus la extrem
Insula Iubirii Ungaria se vede în AntenaPLAY: tentații fără limite, decizii radicale și un test al iubirii dus...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată mormântul Teodorei Marcu de la Insula Iubirii, la un an după ce a fost ucisă! Detaliul ce atrage atenția trecătorilor
Cum arată mormântul Teodorei Marcu de la Insula Iubirii, la un an după ce a fost ucisă! Detaliul ce atrage...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Universul le răsplătește după luni de suferință! Patru zodii au parte de o duminică de vis
Universul le răsplătește după luni de suferință! Patru zodii au parte de o duminică de vis Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x