Antena Căutare

Finala Mireasa sezon 6. Roxana și Paul au spus „DA”. Momentul plin de emoție în care s-au cununat civil

În Finala sezonului 6 Mireasa Roxana și Paul s-au cununat civil. Plini de emoție, cei doi tineri îndrăgostiți au jurat că se vor iubi mereu și că vor fi alături unul de celălalt.

Roxana și Paul au pășit extrem de emoționați în fața primarului care le-a adresat cea mai importantă întrebare din viața lor.

Paul și Roxana i-au avut alături pe bunica Ecaterina, pe mama lui Paul, doamna Mariana, pe domnul marian, tatăl vitreg al lui Paul, pe bunica Elena, dar și pe părinții Roxanei, doamna Elena și domnul Ion. De asemenea, surorile Roxanei au venit la eveniment.

Citește și: Mireasa sezon 6, 20 decembrie 2022. Paul a căzut în ispită la petrecerea burlacilor? Reacția Roxanei când a văzut imaginile

Roxana și Paul s-au cununat civil în Finala Mireasa sezon 6

Roxana și Paul s-au cununat în Finala Mireasa sezon 6. Cei doi au spus un ”DA” plin de emoții.

„Roxana, iubita mea. Vreau să-ți spun că te iubesc din tot sufletul meu și mi-aș dori ca întreaga viață să fii lângă mine. Promit să fiu alături de tine la bine, dar mai ales la greu. Amândoi am pornit cu suferințe din trecut dar le-am vindecat și cu siguranță vom fi foarte fericiți împreună pe viitor, iar tu mama copiilor mei. Te iubesc enorm și îți promit că voi fi lângă tine orice ar fi”, a spus Paul care nu și-a mai putut stăpâni lacrimile de emoții

Citește și: Finala Mireasa sezon 6. Cine sunt câștigătorii Marelui Premiu în valoare de 40.000 euro. Ei sunt mirii sezonului

„Când am venit la această emisiune nu credeam că o să-mi găsesc pe cineva. Dar Dumnezeu mi te-a arătat și m-am îndrăgostit la prima vedere. Am venit cu teama de iubire. Momentul când mi-am dat seama că te pot piede a rupt acea teamă și ți-am spus că te iubesc. Să știi că în oglinda mea te vd o viață întreagă și te voi iubi și după ce anii o să treacă”, a spus Roxana.

Cei doi au spus „DA” din tot sufletul. „Familia Niță e a treia fmailie care s-a născut în sezonul 6 Mireasa”.

Cum a început povestea de dragoste dintre Paul și Roxana de la Mireasa

Paul și Roxana au format primul cuplu din casa Mireasa. Cei doi au avut parte de certuri și împăcări până să ajungă în punctul de a se căsători. Primul lor sărut a avut loc la petrecerea de pe 10 septembrie 2022, însă dansul tânărului cu o altă concurentă, Denisa, a supărat-o pe Roxana. După party, în emisia live de Mireasa, băiatul a declarat că sunt un cuplu, în timp ce Roxana a spus că nu sunt împreună.

Deși relația lor a început cu stângul, cei doi au avut parte de noi apropieri, iar pe 16 septembrie 2022 Roxana și Paul s-au declarat un cuplu în emisia live de Mireasa.

Obstacolele nu s-au oprit în relația lor. Prietena Roxanei, Adina, a avut parte de conflicte cu iubitul acesteia, considerând că cei doi nu se potrivesc. În cele din urmă, Adina și-a schimbat complet părerea în legătură cu Paul și i-a susținut pe cei doi în competiție.

Citește și: Mireasa sezon 6, 15 decembrie 2022. Roxana și Paul au vorbit cu viitoarele soacre. Ce au aflat tinerii

Roxana a avut dubii în privința sentimentelor lui Paul, iar în prima cursă de eliminare în care s-a aflat, tânăra a spus că și-ar dori să părăsească emisiunea și să-și aștepte iubitul afară, fapt care l-a supărat pe Paul. Discuțiile dintre Roxana și Adina atât despre el cât și despre bunica Ecaterina l-au iritat pe Paul, care a decis să pună punct relației în emisia live de pe 22 septembrie 2022.

”Fie că pleacă, fie că nu, nu cred că o să mai fie ceva între noi. Mai ales după ce a vorbit cu Adina. Nu mi se pare normal să vrea să plece, să mă testeze. Nu mă despart în direct, în reluare. Nu mi se pare normal tot ce face. Vrea marea cu sarea, dar tot vrea să plece.”, spunea Paul atunci.

După acest episod Roxana și Paul au avut parte de tensiuni orgoliul și-a spus cuvântul, însă în cele din urmă atracția și sentimentele au triumfat pentru că s-au împăcat.

După mai multe certuri și împăcări, Roxana a fost eliminată din competiție, iar la plecare i-a mărturisit lui Paul că-l iubește, deși erau despărțiți. Atât Paul cât și Roxana și-au dus dorul unul altuia, tânărul a chemat-o pe fată înapoi în competiție, iar aceasta a răspuns chemării.

De atunci, dinamica relației lor s-a schimbat radical. Au devenit din ce în ce mai apropiați, mai tandri și mai compatibili și o discuție despre viitor și perspective l-a determinat pa Paul să o considere pe iubita lui o femeie inteligentă și matură, pe lângă sufletistă. Bunica Ecaterina, precum și părinții celor doi și-au declarat susținerea față de cuplul lor, considerând că se potrivesc, se iubesc și pot forma o familie frumoasă.

Paul a cerut-o în căsătorie pe Roxana la Roma, făcând mai întâi o glumă, în stilul lui caracteristic. Tânărul s-a prefăcut că este gelos, însă apoi a căzut în genunchi în fața iubitei și i-a pus inelul pe deget, iar fata extrem de emoționată a spus un sincer DA.

După cererea în căsătorie tatăl Roxanei și-a dat binecuvântarea, însă a precizat că și-ar dori ca fiica sa să-i păstreze numele de familie. Când au depus actele de căsătorie, Paul a precizat că își dorește ca viitoarea lui soție să poarte două nume de familie: Tobă Niță. Pentru acest gest, tatăl Roxanei l-a îndrăgit și mai mult pe Paul. Roxana s-a arătat dispusă să se mute la Constanța, acasă la Paul, dorind să întemeieze o familie împreună cu el.

„Ne-am dat seama că ne iubim foarte mult, ne-am vindecat unul pe celălalt. Cu siguranță credem că vom fi împreună pentru totdeauna. Parcursul nostru în emisiune a fost unul foarte sincer”, a spus Paul.

Așa cum au spus și ei, relația Roxanei și a lui Paul a fost una cu suișuiri și coborâșuri, însă au reușit să treacă peste neînțelegeri și au ajuns să se iubească și să se căsătorească.

Finala Mireasa sezon 6. Gabriela și Valentin s-au cununat civil. Cum a arătat momentul în care au spus marele „DA”... Finala Mireasa sezon 6. Miruna și Cosmin au spus ”DA”. Momentul emoționant când s-au cununat civil...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Emily din sezonul 12 Mireasa a confirmat despărțirea de Liviu: „Am depus actele”
Emily din sezonul 12 Mireasa a confirmat despărțirea de Liviu: „Am depus actele”
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 10 aprilie 2026
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 10...
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea vloggerul. „Este suma cu care el a mințit o țară întreagă”
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“ BZI
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își bată nevasta…”
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își... Jurnalul
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x